Arta inramarii si a organizarii fotografiilor

26 septembrie, 2014

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Ai terminat de renovat, de ales mobilierul si de despachetat, dar simti ca ceva lipseste si iti dai seama ca este vorba de peretii goi. Ai o intreaga colectie de fotografii de familie, tablouri si amintiri de forme, culori si cu teme diferite pe care nu stii cum sa o organizezi. Cum poti transforma un haos vizual intr-o compozitie coerenta? Iti oferim cateva sfaturi cu privire la expunerea si aranjarea ramelor. 

In imaginea din deschiderea acestui articol, designerul s-a asigurat de faptul ca un numar atat de mare de fotografii nu va arata aglomerat si sufocant prin folosirea ramelor de culoare neagra si de marimi asemanatoare.

Primul pas este selectia obiectelor pe care le vei expune. Daca ai prea multe fotografii, fii exigent in alegerea celor mai bune. Nu este nevoie sa expui zeci de fotografii de la nunta sau zeci de fotografii cu cel mic, ci doar pe cele care iti reprezinta cel mai bine familia. Alege-le pe cele care au atat o valoare sentimentala semnificativa, cat si o valoare de ordin estetic.

Modul in care alegi sa le expui trebuie sa fie dictat de stilul decorativ al casei tale. Spre exemplu, daca locuinta este decorata in stil traditional, poti alege orice tip de rama, atat timp cat exista un element comun care sa creeze coeziune la nivel vizul (forma ramei, culoarea etc.). Pentru o casa cu influente contemporane, pastreaza un aranjament simetric, aliniand ramele si alege fotografii de marimi sau chiar culori similare. Daca stilul casei este unul eclectic, opteaza pentru un amestec de poze, printuri si opere de arta. In ceea ce priveste stilul si culoare ramelor, acestea pot fi diferite, insa incearca sa mentii un echilibru al marimilor.

Pentru a evita un aspect neingrijit si aglomerat tine cont de urmatoarele ponturi:

• Transforma toate fotografiile in format alb-negru si poti pune laolalta fotografii vechi si noi.
• Daca ai fotografii in formate si marimi diferite, alege rame cu aceeasi forma si din acelasi material.
• Daca ai rame vechi care nu se potrivesc una cu cealalta, vopseste-le pe toate in aceeasi culoare.
• Daca vrei sa expui multe poze colorate si complexe, inrameaza-le cu passepartout pentru ca privirea sa se focalizeaze pe imagine.

Sursa: http://www.homeanddecor.com.sg/blogs/curating-your-personal-gallery

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

ZAZUI, locul unde poti gasi cele mai neconventionale decoratiuni de Craciun ZAZUI, locul unde poti gasi cele mai neconventionale decoratiuni de Craciun
Mobilierul desenat - o arta pe cale de disparitie Mobilierul desenat - o arta pe cale de disparitie
Cum functioneaza iluzia din acest suport de vinuri revolutionar Cum functioneaza iluzia din acest suport de vinuri revolutionar
Creeaza-ti singur decoratiunile de Craciun, cu  Moment Super Glue UltraGel Creeaza-ti singur decoratiunile de Craciun, cu Moment Super Glue UltraGel
Tapetul la putere Tapetul la putere
Cum sa-ti alegi ceasul de perete Cum sa-ti alegi ceasul de perete

Vezi mai multe articole