on

Avantajele montarii unei peninsule de bucatarie

12 decembrie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

În cadrul proiectelor de amenajarea spaţiului de bucătărie putem ajunge în diverse situaţii de constrângere din cauza spaţiului redus. Pentru multe dintre casele sau apartamentele realizate înainte de 1989 şi nu numai, o mare problemă o reprezintă  spaţiul şi forma bucătăriei. Fie vorbim despre spaţii lungi şi înguste, fie despre spaţii cu formă pătrată, dar cu o suprafaţă redusă. Uneori, atât de redusă încât amenajarea unui loc pentru servirea mesei devine o problemă foarte importantă, iar mobila nu poate fi realizată decât la comandă pentru a satisface necesităţile unei familii.

Pentru astfel de situaţii, producătorii de elemente de mobilier încearcă să găsească soluţii şi dezvoltă sisteme pentru a putea utiliza cât mai bine spaţiul redus, care să ofere în acelaşi timp funcţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească o bucătărie. În acest sens, vă prezentăm o soluţie pentru locul de servit masa, care poate înlocui masa tradiţională.

Pe piață există soluţii de tipul masă pliantă, sprijinită pe o latură, pe perete, o soluţie utilă pentru spațiile lungi şi înguste, dar nu întotdeauna o opţiune. Aceasta va bloca spaţiul de montaj, fără a îl putea utiliza altfel după strângerea ei. Pornind de la ideea de utilizare temporară a spaţiului fără a fi rezervat permanent, producătorii de profil au dezvoltat un sistem de masă extractabilă, mai exact o peninsulă pentru servit masa.

Principiul este simplu. Întâi, se defineşte un cadru de susţinere suficient de solid pentru a suporta greutatea de pe masă. Apoi, acesta se integrează într-un corp de mobilă, va avea un blat pliabil şi va fi utilizat doar pe durata servirii mesei sau a altor activităţi din bucătărie.

Sistemul constă într-un ansamblu cu două şine extractabile, compuse din câte 3 module, un profil de rigidizare de capăt (mâner) şi un blat pliabil realizat din două bucăţi unite între ele cu balamale invizibile. La acestea se mai adaugă partea de uşă a sertarului, care va găzdui sistemul. Trebuie specificat faptul că sistemul de extracţie este prevăzut cu piesă de blocare, astfel încât după extragerea blatului să poată fi asigurată poziţia fixă pe durata utilizării. Deblocarea se va realiza doar la strângerea blatului.

Aşadar, avem nevoie de un spaţiu cu înălţimea unui sertar, minimum 120 mm, pentru a instala sistemul şi o adâncime de minim 550 mm pentru corpul de mobilier. Spaţiul oferit de sistemul extractabil, zona efectivă a blatului, este de circa 1100 mm. Lăţimea acestuia este la libera alegere a utilizatorilor, în funcţie de lăţimea corpului de mobilier disponibil. Poate fi aleasă orice lăţime până la cota maximă suportată de sistemul de extracţie, de 1200 mm. 

La final, să recapitulăm avantajele oferite de peninsula de bucătărie:

  • salvează spaţiu în bucătărie sau în încăperea unde dorim să îl montăm
  • se poate monta într-un spaţiu mic, destinat unui sertar
  • oferă spaţiu suficient pentru activităţi în bucătărie sau servirea mesei pentru un număr de 3-4 persoane
  • sistem uşor de extracţie din corpul de mobilier
  • lăţime şi lungime utilă generoase, 1200 mm, respectiv 1115 mm, şi o portanţă de 60 kg uniform distribuită

Sursa foto

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Curatenia de primavara in bucatarie Curatenia de primavara in bucatarie
Care sunt cele mai bune blaturi de bucatarie? Care sunt cele mai bune blaturi de bucatarie?
Lastre ceramice pentru amenajari moderne: Estetica si functionalitate Lastre ceramice pentru amenajari moderne: Estetica si functionalitate
Prima camera video HD ce recunoaste mancarea Prima camera video HD ce recunoaste mancarea
Albul in bucatarie Albul in bucatarie
 Cum alegem aragazul ideal pentru bucatarie? Cum alegem aragazul ideal pentru bucatarie?

Vezi mai multe articole