amenajare baie in stil feng shui

Baie - amenajare Feng Shui

23 noiembrie, 2012

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Exista o conexiune puternica intre energiile a trei zone Feng Shui din casa ta ce au o puternica influenta asupra starii tale de bine: dormitorul, baia si bucataria. Gandeste-te cum iti incepi ziua: te trezesti in dormitor, te duci la baia si iei micul dejun in bucatarie, urmand sa iesi din casa. La intoarcere urmezi acelasi traseu, dar in sens invers. In practica Feng Shui este important ca modul in care iti incepi si iti sfarsesti ziua sa se desfasoare in prezenta unei dispuneri armonioase a lucrurilor dimprejur.
Principala problema pe care Feng Shui-ul incearca sa o rezolve in ceea ce priveste baia este faptul ca, prin natura sa, aceasta este o zona  prin care energia se scurge, daca nu este organizata in mod corespunzator. De aceea, printre primele recomandari ale expertilor Feng Shui se numara tinerea usii de la baie si a capacului de la toaleta inchise. Daca ai o baie suficient de mare este ideal sa departajezi zona toaletei de restul incaperii printr-un paravan decorativ.
Motivul pentru care este recomandat ca oglinzile sa fie montate pe usa baii este faptul ca acestea au, in practica Feng Shui, capacitatea de a face o usa sau un perete sa dispara din punct de vedere energetic. De asemenea, oglinda pozitionata in afara usii de la baie are rolul de a impiedica energia sa patrunda in baie si astfel sa se risipeasca in canalizare. Avand in vedere capacitatea oglinzilor sa accelereze si sa recircule energia, este indicat ca niciuna din oglinzile din baie sa nu reflecte sau, cel putin, nu in totalitate, vasul de toaleta.
Baia este dominata de elementul apei: atat apa ce curge, cat si oglinda, ca simbol acvatic. Apa reprezinta bogatia, banii, prosperitatea si cariera, de aceea ,energia acestei camere trebuie impiedicata sa se risipeasca si fortata sa recircule. In Feng Shui este importanta armonizarea celor 5 elemente: apa, lemn, pamant, foc, metal. Baia are nevoie de elementul pamantului, care este mai puternic decat apa, pentru a stabiliza nivelul de energie. Poti integra acest element prin folosirea unei palete de culori pamantii – maro, galben, ocru – pentru peretii, prosoapele, tablourile si accesoriile din baie. Exista si o culoare nepotrivita pentru baie, si anume, verdele. Aceasta culoare afecteaza modul in care se reflecta lumina si te face sa pari bolnav atunci cand te privesti in oglinda. Pentru ca baia este, de obicei, o incapere mica, poti integra cele cinci elemente foarte usor prin alegerea unui tablou ce le imbina pe toate. Spre exemplu, poti inrama o fotografie ce contine culorile reprezentative pentru cele cinci elemente: negru, alb, verde, galben si rosu.
Curatenia si ordonarea sunt elemente importante in viziunea Feng Shui, de aceea, baia ta ar trebui sa fie organizata tot timpul. Praful, tevile care curg sau nu functioneaza, obiectele de toaleta imprastiate si prosoapele desperecheate influenteaza negativ energia incaperii.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Feng Shui, folosirea in exces a celor 5 elemente Feng Shui, folosirea in exces a celor 5 elemente
Feng Shui pentru casa Feng Shui pentru casa
Cum sa ai aer curat si sanatos in casa ta din centrul orasului? Cum sa ai aer curat si sanatos in casa ta din centrul orasului?
Amenajarea livingului in stil Feng Shui Amenajarea livingului in stil Feng Shui
Amenajarea Feng Shui si numerologia Amenajarea Feng Shui si numerologia
Tehnici Feng Shui pentru un somn linistit Tehnici Feng Shui pentru un somn linistit

Vezi mai multe articole