Bucurestenii - intrebati daca mai vor trei zgarie-nori - 27 Februarie 2009

27 februarie, 2009

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Bucurestenii - intrebati daca mai vor trei zgarie-nori
27 Februarie 2009
 
Parere „pentru”: „Orice se construieste pe teren va arata mult mai bine decat mizeria si haitele de caini de pana acum”
 
Contestat de arhitecti si Asociatia Salvati Bucurestiul, agreat de autoritati, Planul Urbanistic Zonal pentru proiectul Dambovita Center a facut, ieri, obiectul unei dezbateri publice. Arhitectii au fost de parere ca suprafata construita este mult prea mare si va exercita o presiune greu de tolerat asupra terenului, ca volumul construit este exagerat, functiunea comerciala este excesiva schimband identitatea culturala a locului, iar accesele pietonale sunt blocate intre Calea Plevnei si Dambovita ca intr-o enclava. Mai mult, ei au spus ca cele 4.500 de locuri de parcare prevazute in proiect sunt de trei ori mai putine decat necesarul, iar numarul mare de utilizatori si de masini care vin in zona vor crea mari probleme de circulatie, intr-o zona deja extrem de aglomerata. In opinia reprezentantilor Asociatiei Salvati Bucurestiul, PUZ-ul supus dezbaterii publice incalca mai multe acte normative.
 
„Salvati Bucurestiul” combate proiectul cu doua legi
 
Potrivit acestora, PUZ-ul contravine O.U.G nr.195/2005 - privind protectia mediului, Legii 122 - privind parteneriatul public privat si Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr.66 care stabileste asigurarea numarului minim de locuri de parcare pentru constructiile noi. Nicusor Dan, reprezentantul Asociatiei Salvati Bucurestiul, a mai sustinut ca documentatia pentru aprobarea PUZ-ului este incompleta, din ea lipsind avizul de la Mediu si cel de la Brigada Politiei Rutiere. Bucurestenii prezenti in sala au sustinut fie ca “orice se construieste pe teren va arata mult mai bine decat mizeria si haitele de caini de pana acum”, fie ca “nu mai avem nevoie de inca un mall cu preturi mari si de investitori care baga bani putini si vor profit maxim”.
 
Arhitectul Capitalei, Gheorghe Patrascu, a sustinut ca in Planul Urbanistic General toate functiunile din proiect exista, iar derogarea este de doar 20 la suta pentru coeficientul de ocupare a terenului.
 
„Au existat pareri doar pro sau contra, duse la extrem. Prinsi intre aceste opinii sunt bucurestenii care, de altfel, nu sunt prea interesati de astfel de proiecte” - a spus Gheorghe Patrascu.
 
Termen de finalizare - 2015
 
Proiectul imobiliar Dambovita Center, cunoscut sub denumirea de Casa Radio, se intinde pe o suprafata de 55.000 de metri patrati, delimitata de strazile Calea Plevnei, Sirbei Voda, Constantin Noica si Dambovita. Pe terenul proprietatea statului se vor ridica trei turnuri inalte de 34 de etaje, o roata panoramica de 90 de metri, spatii comerciale, birouri, un hotel de cinci stele, sali de conferinte, zone de agrement dar si o cladire guvernamentala. Potrivit secretarului de stat in Ministerul Dezvoltarii, Ioan Andreica, primele cladiri vor fi gata in 2011-2012 iar intregul proiect va fi finalizat in 2015.
 
Sursa: Gandul

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Castigi 30.000 de euro daca spui cum reduci consumul de energie - 20 septembrie 2010 Castigi 30.000 de euro daca spui cum reduci consumul de energie - 20 septembrie 2010
Buline rosii pe blocuri,din martie Buline rosii pe blocuri,din martie
Doar 10 credite in lei si 4 pentru constructii prin Prima casa Doar 10 credite in lei si 4 pentru constructii prin Prima casa
Apartamentele noi din Bucuresti s-au ieftinit doar pe hartie - 24 Februarie 2009 Apartamentele noi din Bucuresti s-au ieftinit doar pe hartie - 24 Februarie 2009
Profit rapid din apartamentele low-cost Profit rapid din apartamentele low-cost
Cutremurul imobiliar din SUA se propaga in Europa Cutremurul imobiliar din SUA se propaga in Europa

Vezi mai multe articole