Amenajari interioare si amenajari exterioare, constructii : Misiunea Casa

 

misiuneacasa.ro » Casa de la A la Z » Construirea casei » Instalatii de caldura » CENTRALA TERMICA - Acte si autorizatii

centrala termica

CENTRALA TERMICA - Acte si autorizatii


Acte si autorizatii pentru montarea unei centrale termice
 
Confortul termic este un subiect care preocupa pe toata lumea, mai ales acum, cand deja vremea rece isi face simtita prezenta. Si primul lucru la care se gandeste oricine este centrala termica. Merita, nu merita o astfel de investitie, pretul ei se va amortiza, ce acte sunt necesare, cum se alege, cum se monteaza? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile la care noi va raspundem in articolele noastre.
Indiferent de tipul de centrala termica pe care il alegeti sunt cateva chestiuni organizatorice de care trebuie sa tineti cont. Primul pas, despre care v-am vorbit deja, este debransarea. Dar chiar daca l-ati obtinut nu este cazul sa rasuflati usurati.
Dupa ce ati rezolvat cu debransarea, trebuie sa aveti contorizare individuala, adica separare de gaz. Pentru a fi racordat separat trebuie sa contactati o firma de gaze autorizata ANRGN (Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale). Apoi trebuie sa va intoarceti la Distrigaz pentru a depune o cerere de aprobare pentru cel de-al doilea foc (extindere centrala). Si, nu in ultimul rand la capitolul acte, va mai trebuie avize care sa ateste faptul ca nu aveti datorii la intretinere. Cel mai important este
click stanga pentru a mari imaginea
contractul intre dumneavoastra, ca si consumator, si distribuitorul de gaz. Acest contract trebuie sa prevada atat numarul consumatorilor casnici (inclusiv centrala termica), cat si consumul estimat de gaz pentru locuinta (cota de gaz). In cazul in care aceasta etapa a fost parcursa, nu exista impedimente in racordarea centralei termice la reteaua de gaze.
Odata obtinute actele mentionate mai sus, va puteti cumpara si centrala termica mult dorita. Nu omiteti sa va interesati cu privire la magazinul din care cumparati centrala termica, daca aceasta este una pe gaz. Firma trebuie sa fie una autorizata ISCIR pentru comercializarea de centrale termice. In momentul achizitionarii centralei termice, vanzatorul este obligat sa va dea cartea centralei care trebuie sa contina: livret aparat, certificat de garantie, formular C1, autorizarea functionarii aparatului si procesul verbal de punere in functiune (PIF). De asemenea trebuie sa primiti cartea tehnica in limba romana si Avizul ISCIR. Certificatul de garantie se completeaza la magazin si se semneaza la domiciliu clientului, in momentul punerii in functiune al centralei termice. Garantia nu e valabila fara procesul verbal de punere in functiune. Urmeaza alegerea unei firme care sa monteze instalatia termica, tot o firma autorizata ISCIR pentru montaj. Este de preferat ca firma care va monteaza centrala sa fie aceeasi cu cea care v-a vandut-o, intrucat informatiile pe care le veti primi vor viza atat caracteristicile produsului, cat si cele legate de montaj. Nu uitati sa incheiati contractul de executie a instalatiei.
La punerea in functiune a centralei termice este obligatorie prezenta reprezentantului operatorului de distributie a gazelor naturale si a reprezentantului firmei autorizate ANRGN in lucrari de executie pentru instalatii de utilizare a gazelor naturale.
Pentru efectuarea lucrarilor de punere in functiune si a verificarilor aferente autorizarii initiale de functionare aveti obligatia de a pune la dispozitia personalului ISCIR care urmeaza sa efectueze punerea in functiune si verificarile tehnice documentatia tehnica insotitoare a aparatului si toate documentele referitoare la provenienta acestuia, cum ar fi factura de cumparare sau certificatul de calitate si de garantie.
Punerea in functiune presupune si montarea si verificarea instalatiilor conexe, robineti, filtre etc. Dar acesta este un alt subiect, despre care vom vorbi saptamana viitoare.

 
Inapoi la Instalatii de caldura 




Editorial

In aceasta perioada a anului umiditatea din aer constituie o problema atat pentru noi cat si pentru locuintele noastre. Efectele umiditatii nu le simtim sau vedem imediat, ele isi fac simtita prezenta in timp.

arhiva
Casa de la A la Z
Catalog utile
Stiai ca...?
Design interior

06 Februarie 2012
Ieftiniri mai mari in cazul apartamentelor vechi
13 Decembrie 2011
Cei mai multi cumparatori ar plati 60.000 euro pentru o locuinta noua
06 Decembrie 2011
De ce ar cumpara cineva un apartament cu 2 camere in Asmita pentru 117.000 euro
Curs valutar

08.02.2012

1 EUR
4,3420 RON
1 USD
3,3295 RON
Newsletter
Parteneri media

Amenajari Interioare, Mobila, Decoratiuni - 
    Poze!

Operator date cu caracter personal nr. 2049

proiect dezvoltat de

Springer&Jacoby
Forum de discutii
Publicitate

Misiunea Casa On Air
Emisiunea TV
Revista
Parteneri
Anunturi Imobiliare
Copyright © 2004-2011 Springer&Jacoby Romania. Toate drepturile rezervate.