on

Cum alegi si cum montezi o pompa submersibila

12 aprilie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Pentru posesorii de case, aprovizionarea cu apa nu este necesara doar pentru uzul casnic, ci, in majoritatea cazurilor, si pentru udarea gradinii sau, eventual, pentru umplerea unei piscine. Ei, bine, cum poate fi realizata aceasta operatiune fara implicarea unor costuri greu de suportat? Raspunsul este, de multa vreme, alimentarea cu apa de la fantana, cu ajutorul unei pompe submersibile. Cum trebuie aleasa si de ce anume trebuie sa tii cont la montarea acesteia, vom dezvalui in continuarea acestui articol.

Alegerea pompei submersibile

De obicei, aceasta alegere este facuta in functie de debitul putului si de necesarul de apa din locuinta sau gradina. De aceea, pompa trebuie sa faca fata nevoilor de consum ale instalatiilor alimentate (cerintele punctelor de consum) si sa nu aiba o capacitate mai mare decat debitul putului.

Prima conditie poate fi ceva mai flexibila, adica poate fi folosita si o pompa cu o capacitate mai scazuta decat debitul maxim necesar, o parte din varful de consum.

A doua conditie este insa obligatorie! Pompa selectata nu trebuie sa aiba debitul mai mare decat cel al putului, stabilit de la realizarea acestuia. Daca aceasta conditie nu este respectata, se poate ajunge la:

  • scaderea excesiva a nivelului hidrodinamic;
  • antrenarea unei cantitati mari de nisip, ceea ce duce la deteriorarea pompei si la colmatarea sitelor putului;
  • scaderea stratului acvifer, care are ca efect modificari chimice ale substantelor din apa prin precipitarea si antrenarea unor substante care afecteaza calitatea apei (metale grele, nitrati si pesticide).

In acest caz, cea mai corecta masura este luarea in consideratie la alegerea pompei a unui debit cel mult egal cu cel al putului.

Inaltimea de pompare se stabileste astfel:

Hp = Hg + ∆pc + Ps in m CA

Unde

Hp - inaltimea de pompare mCA

Hg – inaltimea geodezica intre oglinda apei din put (nivel hidrodinamic) si punctul de consum in m

∆pc – pierderile de presiune pe conducta in mCA – pot fi apreciate la 0.05 mCA pe metru, daca nu sunt calculate

Ps - presiunea de serviciu la punctul de consum in mCA (de regula intre 2-3 mCA)

Pompa va fi aleasa in functie de perechea de valori H - D (inaltime pompare-debit). De aceea, este necesar ca proprietarul final sa aiba la dispozitie datele de calcul, inaltimea de pompare, debitul necesar al instalatiei din casa si debitul putului.

Sfaturi de montare a pompei submersibile

Conform manualelor de utilizare, pompele submersibile trebuie montate la cel putin un metru deasupra fundului putului, iar fixarea poate fi realizata cu ajutorul unui cablu de otel. In ceea ce priveste furtunul de evacuare, poate fi utilizata o teava PEHD speciala pentru alimentarile cu apa rece (vezi foto).

Aceasta are o culoare neagra si dungi longitudinale de culoare albastra. Pentru usurinta montajului pot fi utilizate la mufare fitinguri de compresiune, foarte utile pentru aplicatiile rezidentiale. Astfel, poate fi rezolvata problema demontarii anumitor tronsoane din traseul de alimentare. Partea care coboara in put va fi dintr-o singura bucata, daca nu exista alte conditionari.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Luna iulie in gradina si livada Luna iulie in gradina si livada
Ghivecele cu flori: cand este momentul sa le aduci inauntru Ghivecele cu flori: cand este momentul sa le aduci inauntru
Begonia, una din cele mai indragite plante Begonia, una din cele mai indragite plante
Rigola da rezistenta casei Rigola da rezistenta casei
Cat de initiati sunteti in limbajul florilor? Testati-va cunostintele de florigrafie! Cat de initiati sunteti in limbajul florilor? Testati-va cunostintele de florigrafie!
Pregatirea gradinii pentru primavara Pregatirea gradinii pentru primavara

Vezi mai multe articole