Tavan din gips carton

Cum realizezi un tavan din gips-carton in 8 pasi

28 mai, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Tavanele realizate din placi de gips-carton incep sa devina ceva uzual in amenajarile interioare, mai ales daca ai o casa cu etaj si vrei sa ai o izolatie cu vata minerala intre parter si etaj, asa ca astazi iti vom prezenta cum se realizeaza un tavan din gips-carton.

Pasul 1. Stabilesti nivelul tavanului fals. Cea mai uzitata formulare este “a da nivelul tavanului”. Noi iti recomandam sa dai nivelul cu ajutorul unui laser autoreglabil. In lipsa lui, poti apela la metoda “batraneasca”, cea care consta in folosirea unui furtun de nivel. Dupa ce vom stabili cota de referintă pentru nivelul, tine cont de grosimea totală a tavanului pentru a stabili exact nivelul tavanului..  De regula, nivelul tavanului se insemneaza la jumatatea camerei. Dupa ce ai dat nivelul, foloseste o sfoara de trasare si deseneaza intregul contur al tavanului.

Pasul 2. Traseaza linia de contur pe care vei fixa profilele perimetrale de tip UD.

Pasul 3. Fixeaza profile UD pe conturul incaperii. Pentru fixare foloseste dibluri rapide din plastic, de exemplu diblurile 6x40mm. Distanţa dintre dibluri trebuie sa fie de maximum 80 centimetri. Distanta primei piese de fixare  fata de coltul camerei trebuie sa fie de maximum 20 centimetri.

Pasul 4. Dimensionezi pozitia pieselor de sustinere. Distanta maxima dintre piesele de sustinere trebuie sa fie de 90 centimetri pe directia profilelor de sustinere si de 100 centimetri pe directia vertical, cu alte cuvinte fiecare profil de sustinere va si sustinut de piese de sustinere amplasate la 90cm una de alta iar distanta intre doua profile de sustinere consecutive va fi de 100cm.

Pasul 5. Pe tijele de suspendare introduci piesele de sustinere ale profilelor de sustinere de tip CD. Aceste piese sunt de tip arc so necesita o apasare usoara pentru a putea fi introduse pe tije.

Pasul 6. Aseaza profilele  perimetrale UD sub profilele de sustinere CD. Profilele CD se pot regla cu ajutorul elementelor de racordare pentru profile CD.

Pasul 7. Introdu profilele de montaj CD (pe acestea se vor fixa placile din gips-carton) in profilele periferice UD. Cu ajutorul pieselor de racordare CD,  acestea se fixeaza de profilele de susţinere CD. Distanta maxima dintre profilele de montaj trebuie sa fie de 50 centimetri.

Pasul 8. Fixeaza placile din gips-carton pe profilele de montaj CD si periferice UD. Foloseste pentru aceasta operatiune suruburi autofiletante tip 212 la 17 centimetri. Placile trebuie sa fie orientate intotdeauna cu lungimea lor perpendicular pe profilele de montaj. Trebuie sa ai grija ca rosturile transversale ale placilor invecinate trebuie decalate cu minimum un profil de montaj, ca sa nu duca la formarea rosturilor in cruce.

La final, singurul lucru care mai trebuie facut este chituirea capetele suruburilor si rosturile dintre placile din gips-carton. Evident, dupa aceea va trebui sa gletuiesti tavanul.

Adauga un comentariu


1 Comentariu

Marcel

07 iunie, 08:47

Buna ziua
Cred ca este nevoie de o corectare:
"suruburi autofiletante tip 212 la 17 centimetri"????? - eventual de 17 milimetrii

Alte articole

Gresie si faianta rectificata | Idei de amenajare Gresie si faianta rectificata | Idei de amenajare
Tipuri de pardoseli potrivite pentru orice casa Tipuri de pardoseli potrivite pentru orice casa
Infografie: tot ce trebuie sa stii despre placile decorative colorate – terrazzo! Infografie: tot ce trebuie sa stii despre placile decorative colorate – terrazzo!
Rolul culorilor in decorarea spatiilor interioare Rolul culorilor in decorarea spatiilor interioare
Cum sa transformi un perete in tabla de scris Cum sa transformi un perete in tabla de scris
Montarea spoturilor in plafon... Montarea spoturilor in plafon...

Vezi mai multe articole