on

De ce ne place carnea de pui?

15 decembrie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Unul dintre motivele pentru care carnea de pasăre este atât de populară este prețul scăzut. În plus, producerea cărnii de pasăre este mai ieftină decât alte tipuri de carne, deoarece puii sunt mai eficient de crescut și există puține limitări religioase sau culturale pentru a mânca acest tip de carne. La nivel mondial se sacrifică anual peste 58 miliarde de găini, alte zeci de miliarde de rațe și gâște, 1.4 miliarde de porci și doar 300 milioane de bovine. 

În România, conform unei cercetări de piaţă realizată anul acesta de iSense Solutions ,7 din 10 români o utilizează pentru pregătirea meselor de mai multe ori pe săptămană. 93% dintre respondenți au indicat pieptul de pui la grătar ca fiind cea mai des gătită reţetă de pui în gospodărie. Pe locul doi este șnitelul de pui, cu o diferenţă de doar 1%. Românii și-au exprimat de asemenea o preferinţă crescută pentru tocăniţa de pui (91%), ciorba de pui cu tăiţei (88%) și supa de pui cu găluşte (88%). Lista continuă cu o serie de alte rețete de pui: pui cu orez, ficăţei de pui la tigaie, pulpe de pui cu legume la cuptor, friptură de pui cu mujdei și mămăligă, salată beuf cu carne de pui sau mâncare de mazăre cu pui.

Chef Liviu Balint, ambasadorul Podravka Romania, vă prezintă o rețetă simplă chiar dacă sună sofisticat -„Coq au vin” sau, pe românește, „cocoş în vin” - realizată cu Vegeta gust de gaină.

Pentru friptură ai nevoie de pulpele superioare și inferioare de la un cocoș, precum și pieptul, 250 g șunculiță, 3 linguri mari de unt, 800 ml vin roșu (în ton cu sărbătorile de iarnă), 400 ml supă de pui, o lingură pastă de tomate, 2-3 frunze de dafin, un sfert de linguriță de cimbru, 3 căței mari de usturoi, sare, 2 linguri Vegeta gust de găina, piper și 2 linguri de amidon.

Garnitura e la fel de sofisticată și se obține din 12 cepe eşalote mai mici, 2 linguri ulei, 150 ml vin roşu, 1 frunză mică de dafin, 4 tulpini pătrunjel, 1 crenguță cimbru, 450g ciuperci champignon proaspete, 2 linguri de unt, una de ulei, din nou sare, jumătate lingură  Vegeta gust de gaina, piper şi frunze de pătrunjel pentru ornat.

Să începem cu începutul - mai întâi spală bine cocoșul și porționează-l! Încălzește untul într-o tigaie sau un wok mare și călește puțin șunculița. După ce este rumenită, scoate-o din tigaie. E rândul bucăților de carne să capete o culoare aurie pe ambele părți, în același ulei. Ai ajuns în momentul acela în care ai nevoie de ajutorul de bucătar: Vegeta gust de găina, alături de piper și sare vor face tot ce știu mai bine pentru a pune în valoare gustul cărnii de cocoș. Adaugă deasupra șunculița și lasă cam 10 minute să se cunoască mai bine, după care poți turna vinul și supa până e totul acoperit. Asezonează cu cimbru, usturoi zdrobit, dafin și pastă de tomate și lasă la fiert, sub capac, până se înmoaie carnea. 

Iar acum te poți ocupa de garnitură - ceapa curățată, dar întreagă, se călește pe ambele părți astfel încât să rămână întreagă. Adaugă peste ea 150 ml din vinul în care cocoșul fierbe de zor și lasă la fiert împreună cu condimentele. Călește, printre picături, și ciupercile, într-un dans de ulei, unt și condimente. După ce și acestea căpăta o apetisantă culoare aurie, se adaugă cepei împreună cu carnea scoasă din vin și cu șunculița. Din amidon și puțin vin în care a fiert carnea, se face un amestec pe care îl vei răsturna înapoi în sosul de vin. Lasă la fiert până se leagă și servește-l alături de carne și garnitură! 

Coq au vin e gata și umple casa cu mirosul lui îmbătător. Iar aspectul și mai plăcut e împărtășirea acestui preparat cu cei dragi.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Primul targ Primul targ "Prima casa": 220 de contracte, 15.000 de vizitatori - 20 Iulie 2009
Piata imobiliara se va relansa cand locuintele noi vor fi cumparate - 14 Septembrie 2009 Piata imobiliara se va relansa cand locuintele noi vor fi cumparate - 14 Septembrie 2009
Creditul ipotecar, acum cu un avans de 50% Creditul ipotecar, acum cu un avans de 50%
Blocurile raman goale sau neterminate Blocurile raman goale sau neterminate
Romanii au majorat cu 50% pretul locuintelor din estul Ungariei Romanii au majorat cu 50% pretul locuintelor din estul Ungariei
Ruukki Romania lanseaza cel mai avansat instrument de design dedicat acoperisurilor metalice Ruukki Romania lanseaza cel mai avansat instrument de design dedicat acoperisurilor metalice

Vezi mai multe articole