on

Design-ul geometric, cea mai la moda sursa de inspiratie pentru casa ta

10 august, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Cum ar fi daca interiorul casei tale ar fi compus majoritar din elemente in forma de cerc, patrat, dreptunghi, triunghi si alte asemenea forme geometrice? Probabil ca vei spune ca acest lucru se intampla deja. Insa, parerea ta probabil ca se va schimba dupa ce vei vedea recomandarile venite din partea designerilor italieni, recunoscuti pentru stilul inovator in materie de design interior.

Radiatoare Square de la Tubes Radiatori

Parte din colectia Elements, Square este, in primul rand, un element de design care ofera personalitate unei camere, in pofida simplitatii sale. Inspirat de un proiect care reinterpreteaza panourile radiante, Square reuseste sa imbine perfect caracteristicile tehnice plus-valoare din punct de vedere estetic. Structura este realizata in intregime din aluminiu de numai 28 mm grosime, iar elementele radiante se intind peste intreaga suprafata. Toate detaliile din constructia acestui radiator contribuie la optimizarea dispersiei caldurii.

Radiatoarele Square pot fi dreptunghiulare sau patrate, montate pe vertical sau pe orizontala si de diferite culori, amanunte care permit integrarea foarte usoara a acestora intr-un interior personalizat. Totodata, performantele sale permit pana si incalzirea camerelor de mari dimensiuni. Variantele pe orizontala au o lungime cuprinsa intre 140 si 240 de centimetri si o latime intre 31 si 81 de centimetri. Radiatoarele montabile pe verticala pot avea lungimi intre 56 si 240 de centimetri si latimi de la 31 la 81 de centimetri.

Radiatoarele Square sunt disponibile in varianta hidraulica si electrica, iar o varianta combinata este inca in curs de dezvoltare. Toate tevile care sunt conectate la sistemul de alimentare cu apa, precum si elementele de sustinere, sunt ascunse excelent in spatele panoului de incalzire. Acest tip de radiatoare este o solutie excelenta pentru baile din casele de vacanta, mai ales cand vin insotite de carligul incalzit CIRCLE, de care pot fi agatate la uscat prosoapele.

Datorita design-ului sau inovativ, Square a fost premiat de mai multe ori din 2007 pana in prezent la festivalurile specifice, absolut asteptat in contextul performantelor demonstrate de acest tip de radiator.

Soba Marlene

Marlene este o familie de sobe pe lemne si peleti, care apartin brandului Sergio Leoni. Realizate din ceramica lucrata manual, aceste sobe inglobeaza farmecul fara varsta al design-ului central-european, dar imprumuta si elemente tipice de design nordic. Marlene Tonda, spre exemplu, intra in aceasta colectie cu o forma minimala si feminina, cu un arzator pe peleti. Usa si partea superioara sunt din otel vopsit in culoarea neagra, iar caminul este proiectat astfel incat sa asigure maximum de confort termal.  Marlene Tonda este, in ciuda elementelor imprumutate din trecut, o soba care deja respecta standardele Ecodesign 2022.

Detalii tehnice ale sobei Marlene Tonda:

  • Putere: 8,6 kW/h
  • Eficienta (min/max): 90,3% / 92,1%
  • Volum incalzibil: 196 m3
  • Dimensiuni: ø 64,5 x H. 127 cm

Lampa Collapsible Moon

Collapsible Moon, noua lampa semnata Pallucco, este un proiect care ii apartine designerului japonez Kazuhiro Yamanaka. Nascut in Tokyo si specializat in Londra, acesta a incercat sa utilizeze pentru aceasta lampa elemente simple si tehnologii avansate, tipice lumii japoneze, dar si atentia pentru detalii dobandita in Anglia.

Pe de-o parte, numele si forma Collapsible Moon (Luna Pliabila) se refera la astronomie, mai precis la felul in care Luna plina lumineaza Pamantul. Pe de alta parte, acestea ating si domeniul fotografiei, mai exact face o aluzie la reflectoarele folosite pentru sedintele foto. Rezultatul final este un design liniar care pare foarte simplu, insa ascunde un caracter unic. Simplitatea acestei lampi se incheie acolo unde incepe interactiunea cu functiile ei. Cercul este perfect iluminat si se poate plia sau extinde foarte usor, datorita structurii similare celei a unui reflector. Astfel, Collapsible Moon devine un obiect foarte usor de depozitat si de transportat.

Lampa este realizata din materiale folosite in lumea sportului, iar rama cercului este facuta din otel calit, completat cu cauciuc negru pentru o mai buna manipulare a obiectului. O banda LED, care poate avea diferite culori, este amplasata in interiorul ramei si de aici difuzeaza lumina catre interiorul cercului. Astfel, efectul vizual produs este exact cel al unei Luni pline.

Lustra Rock Garden

Aceste lustre sunt, de asemenea, creatia designerului japonez Kazuhiro Yamanaka. Forma lor a fost influentata de celebrele gradini de pietre din Japonia, in care frumusetea Universului este exprimata intr-un mod pamantean. Suprafata pietrelor este aproape ascunsa iar vizitatorii se lasa purtati de val si isi imagineaza forme si volume invizibile. Fiecare roca este asezata altfel, iar relatia dintre acestea creeaza o poveste.

De aceea, lustrele Rock Garden sunt disponibile in doua versiuni: una de dimensiuni mari, cu o rama dreptunghiulara, pe care proprietarul poate aseza diferite piramide, si una cu un singur spot si o singura piramida.

Soba MCZ Curve

Grupul MCV a produs o soba pe peleti, cu o forma delicata, feminina si eleganta, datorita ceramicii folosite (alba, gri sau bordeaux). In plus, forma acesteia urmareste elegant miscarea naturala a flacarii. Soba, denumita MCZ Curve, are si un geam destul de generos montat in partea din fata, care ofera o vedere unica asupra focului. Caminul este 100% ermetic, un standard pentru toata produsele grupului MCZ. Asta face din soba Curve un cuptor sigilat, in care peletii ard exclusiv prin folosirea aerului din exterior. De aici rezulta un consum redus si un confort termic perfect.

MCZ Curve este putin poluant, mai ales ca a fost construit dupa standardul Ecodesign 2022 in ceea ce priveste emisiile si impactul asupra mediului. In plus, utilizarea acestei sobe se face fara prea mare efort, in conditiile in care flacara se aprinde in mai putin de 3 minute, practic cu 40% mai repede decat la alte cuptoare. Curatarea se face, de asemenea, foarte usor, datorita sertarului pentru cenusa mult marit, care poate fi golit si dupa o saptamana de folosinta.

Cei interesati ar trebui sa stie ca sobele MCZ Curve ofera si posibilitatea incalzirii mai multor camere simultan, multumita sistemului patentat Comfort Air®. Iata mai jos alte cateva date despre produs:

Este disponibil in finisaje ceramice in culorile alb, gri cald, negru si bordeaux

  • Putere: 8 kW/h
  • Eficienta (min/ max): 90,3%/ 92,1%
  • Volum incalzibil: 196 m3
  • Dimensiuni (Lungime x Inaltime x Adancime): 52 x 120 x 52 cm

Colectia Opus (Lithos Design)

Placile din colectia Opus sunt realizate din 44 de tipuri de marmura, cu 25 de variante de culoare si cu o risipa de materiale aproape nula. Designul si nuantele acestei colectii sparg toate preconceptiile legate de felul in care poate fi incrustata marmura. Opus ajunge pe taramuri neexplorate si vorbeste privitorilor intr-o limba cu totul noua.

Modulele de 60x60 cm, cu inscrustatii care pot fi extinse in functie de preferintele si de cerintele designerului, ofera un joc de culori si volume extrem de interesant. Cu toate ca sunt produse la scara industriala, placile respecta regulile traditionale ale incrustarii in marmura, aceleasi pe care le urmau intocmai si gravorii din urma cu sute, chiar mii de ani. Fiecare modul este usor de montat si vine in forma complet finisata, iar beneficiarul final isi poate alege atat modelul incrustatiilor, cat si culoarea placilor.

Colectia Bonaldo

Aplica Doppler este creata de designerul Giuseppe Vigano din sticla laminata. Lampa ofera o iluzie datorita jocului elementelor grafice, o caracteristica a intregii colectii. Dimensiunile aplicei sunt 58 cm lungime, 53 cm latime x 10 cm adancime.

Tot Bonaldo a inclus in colectia Doppler si servantele Doppler, care sa insoteasca perfect masutele de cafea. Acestea, ca si aplicele, ofera un joc de culori si modele, iar deschiderea asimetrica a usilor este un semn al originalitatii produsului. Servanta vine in doua marimi, una mai inalta si alta mai joasa, pentru a servi atat in camera de zi, cat si in dormitor. Dimensiunile pentru varianta joasa sunt 216x70x48 cm, in timp ce pentru cea inalta sunt 90x130x48 cm.

Oglinda New Perspective este ideea designerului belgian Alain Gilles, care a avut in minte sa aduca acest obiect la viata prin transformarea unei suprafete reci si goale intr-una plina de dinamism si personalitate. Asa cum sugereaza si numele, oglinda New Perspective creeaza un joc de adancimi si perspective, oferind  iluzia unei camere dincolo de suprafata geamului. Asadar, aceasta nu este o oglinda tipica, ci mai degraba un obiect decorativ. New Perspective este disponibila in 3 variante de culoare, adaptabile mai multor tipuri de interioare, precum rosu, verde si albastru, dar si in versiuni monocrome sau cuprate.

Doritorii pot alege intre doua dimensiuni, mare sau mica, dar ambele versiuni au inclus si un raft in culoarea antracitului, care serveste si ca suport pentru oglinda. Dimensiunile variantei mici sunt 47x80 cm, in timp ce pentru cea mare sunt 106x178 cm. Marimea raftului-suport este de 93x18x3,5 cm.

Piers este, in limba engleza, denumirea folosita pentru a defini locul unde sunt legate vasele in porturi. Ei, bine, forma geometrica a obiectului creat de designerul Roberto Paoli se inspira exact din acest spatiu portuar. Autorul a folosit forme geometrice elementare pentru a crea functiile produsului: patratul este un cuier pentru haine, cercul este o oglinda, iar dreptunghiul un raft pentru depozitare. Roberto Paoli a suprapus elementele intr-un mod jucaus, reusind in acelasi timp sa economiseasca spatiu.

Panourile din lemn lacuit sunt disponibile in patru combinatii: galben si gri antracit, verde si gri-porumbel, roz si amaranth, portocaliu si gri-porumbel. Dimensiunile Piers sunt de 126x66 cm.

Lampa U-Light de la AxoLight

Designerul Timo Ripatti a completat colectia sa iconica U-Light prin remodelarea curbelor de aluminiu intr-un mod inovativ si jucaus. Versiunea din 2017 a colectiei U-Light contine un singur element circular, care poate fi utilizat atat ca lampa suspendata, ca lampa de perete sau ca lampa de tavan. In toate variantele, becurile LED incorporate in rama produc o lumina alba, difuza.

Lampile pot fi montate atat individual, cat si grupat, pentru un efect teatral intens. U-Light cantareste foarte putin, dar reuseste, in ciuda acestui fapt, sa umple eficient spatiul in care este instalata. In plus, este un element foarte maleabil pentru arhitecti si designeri interesati sa creeze efecte arhitecturale cu ajutorul luminilor.

Canapelele Loco de la ALL+

Gama Loco este compus, de fapt, dintr-un sistem modular de banci destinate spatiilor urbane, perfecte pentru orice zona de asteptare si care pot fi asortate la elemente cu diferite functii. O banca penteru asteptare, pentru citit, pentru admirat, citit, vorbit, practic adecvata oricarui concept de la neutru la personalizat, de la puternic la usor, de la etern la reciclabil. De aceea, nu exista limite in ceea ce priveste compozitia.

Cadrul bancii este realizat din aluminiu eloxat si otel, iar puntea pe care se monteaza sezutul permite montarea a doar uneia dintre partile acestuia, cealalta urmand a fi fixata mai tarziu, daca se doreste. Practic, un proiect care isi schimba functionalitatea de baza in functie de context. Loco inseamna si varietate. Banca de 78 de centimetri inaltime si 60 de centimetri adancime contine si alte materiale diverse, printre care lemnul, cauciucul si plasticul. Pe spatar si sezut pot fi aplicate elemente grafice si fotografice, iar, din 2016, bancile vin insotite si de iluminat LED in partea din spate.

Sistemul modular poate fi completat si cu un set de accesorii precum becuri LED, cos de gunoi, incarcatoare USB si chiar masute laterala. Versiunea pentru spatiile publice poate functiona si ca un hot-spot pentru internet, poate avea anexata o masa sau un suport de biciclete.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Cum sa traiesti ca un sultan Cum sa traiesti ca un sultan
Parcul Carol Parcul Carol
Gara de Nord Gara de Nord
Palatul Mogosoaia Palatul Mogosoaia
Culori pe stilul tau, in casa ta Culori pe stilul tau, in casa ta
Cladire cu garantie de 25.000 ani Cladire cu garantie de 25.000 ani

Vezi mai multe articole