Afisul campaniei "Priveste partea pozitiva"

Flanco se alatura campaniei ”Priveste partea pozitiva”, de reciclare a bateriilor

19 octombrie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

  • Participanții primesc baterii noi în schimbul celor uzat
  • Marele premiu, o vacanță pentru ”reîncărcarea bateriilor”

Flanco Retail, în parteneriat cu SNRB (Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor), demarează campania ”Privește partea pozitivă”, menită să încurajeze publicul să aducă în magazine bateriile uzate pentru a fi reciclate. Campania, constând în numeroase cadouri și premii pentru participanți, se va desfășura în toate cele 117 magazine Flanco din țară, în perioada 15 octombrie 2016 - 31 martie 2017.

Pentru fiecare 20 de baterii uzate, predate în plicurile speciale de colectare amenajate în magazinele Flanco, SNRB va oferi participanților la campanie 4 baterii noi, două tip R3 (AAA) și două tip R6 (AA). De asemenea, pe parcursul campaniei, participanții care știu să răspundă la întrebări legate de colectarea selectivă pot primi premii constând în ghiozdane, acumulatori externi sau cutii pentru colectarea bateriilor uzate la domiciliu. La finalul campaniei, SNRB va organiza o tombolă pentru marele premiu, constând într-o vacanță pentru două persoane într-o destinație eco, pentru ”reîncărcarea bateriilor”.

”Vindem, în fiecare zi, mii de produse electronice care necesită baterii și, de aceea, am considerat că este de datoria noastră să ne implicăm într-o astfel de campanie de informare și conștientizare”, spune Nicoleta Dumitru-Barbu, Marketing Specialist Flanco Retail. ”Bateriile uzate sunt printre deșeurile care necesită o manipulare și o depozitare corespunzătoare, ele nu trebuie aruncate în aceleași locuri cu gunoiul menajer, iar această campanie este contribuția noastră la un mediu mai sănătos și un aer mai curat.

,Succesul înregistrat în prima ediție a campaniei Privește Partea Pozitivă, în care am colectat peste 20 de tone de baterii uzate, ne-a determinat să reluăm acest proiect în cadrul căruia oferim posibilitatea cetățenilor să recicleze cu ușurință, în magazinele Flanco, aceste mici bombe ecologice, respectiv bateriile uzate. Prin derularea de astfel de campanii de conștientizare care implică și o recompensare a implicării personale, avem convingerea că vom reuși să contribuim la încurajarea adoptării unui comportament responsabil față de mediu în rândul cât mai multor români”, au declarat reprezentanții Asociației Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB).

”Pentru că vrem să ne implicăm cu toate forțele în această campanie, vom organiza inclusiv un concurs intern și vom recompensa echipa magazinului care colectează cea mai mare cantitate de baterii uzate într-o lună, cu vouchere pentru achiziționarea de produse electronice”, adaugă reprezentantul Flanco Retail.

Mai multe detalii despre campanie se găsesc pe www.colecteazabaterii.ro.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Soarele si pamantul reduc factura la gaze Soarele si pamantul reduc factura la gaze
Locuintele se pot cumpara la bursa Locuintele se pot cumpara la bursa
Pana la aprobarea normelor BNR Pana la aprobarea normelor BNR
Administratorul de bloc: persoana fizica sau juridica? Administratorul de bloc: persoana fizica sau juridica?
Piata rezidentiala se poate intoarce la mana speculatorilor - 01 Aprilie 2009 Piata rezidentiala se poate intoarce la mana speculatorilor - 01 Aprilie 2009
Sika Romania mizeaza pe o crestere business-ului in 2016 Sika Romania mizeaza pe o crestere business-ului in 2016

Vezi mai multe articole