on

Flanco sustine si recompenseaza reciclarea electrocasnicelor vechi si a bateriilor

14 mai, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Flanco Retail continuă să sprijine și în acest an reciclarea corectă a electrocasnicelor vechi și a bateriilor uzate, prin campanii de informare, premii și reduceri oferite cumpărătorilor. Campania “Privește partea pozitivă”, derulată în parteneriat cu Asociația Environ și Asociația SNRB, se va desfășura în toate cele 122 de magazine Flanco din țară, până la data de 31 decembrie 2018.

“În fiecare zi crește accesul pe care îl avem la noi informații, studii și descoperiri, iar odată cu el și apetitul nostru pentru o viață mai sănătoasă, pentru un mediu mai curat”, spune Antonela Ciucașu, Director de Marketing la Flanco Retail. “Dar, de cele mai multe ori, marile schimbări nu vin peste noapte, ci pornesc de la fiecare dintre noi, de la pașii mici pe care îi putem face în viața de zi cu zi – spre exemplu, să reciclăm bateriile uzate în loc să le aruncăm în același loc cu gunoiul menajer sau să ne debarasăm corect de electrocasnicele vechi, odată ce nu le mai putem utiliza.”

Sub sloganul #ReciclămÎmpreună, Flanco își încurajează clienții să protejeze mediul înconjurător, prin gestionarea corectă a deșeurilor de electrocasnice și a bateriilor uzate. Totodată, îi răsplătește pe loc cu premii sau reduceri pe toți cei care se implică activ în îndeplinirea acestui obiectiv.

Astfel, clienții care vor să își schimbe un produs electrocasnic de dimensiuni mari, precum un aragaz, un aparat frigorific sau o mașină de spălat, cu unul nou, îl pot aduce pe cel vechi în oricare dintre cele 122 de magazine Flanco din țară și vor primi pe loc o reducere de 100 de lei, pentru achiziția unei mașini de spălat sau a unui aparat frigorific din ofertă. Mai multe informații sunt disponibile în regulamentul campaniei, care poate fi consultat aici.

Pe cei care vor să recicleze bateriile uzate, Flanco și Asociația SNRB îi așteaptă cu premii speciale. Pentru fiecare 20 de baterii uzate, predate în plicurile speciale de colectare din toate magazinele rețelei, Flanco oferă pe loc patru baterii noi, două tip R3 (AAA) și două tip R6 (AA). “Pe lângă predarea propriu-zisă a bateriilor, dorim să îi încurajăm pe toți cei care ne calcă pragul să fie mereu interesați și informați cu privire la ce pot face pentru a trăi o viață mai sănătoasă, într-un mediu mai curat. Astfel, cei care știu să răspundă corect la întrebări despre colectarea selectivă, pot câștiga și alte premii, precum ghiozdane, acumulatori externi sau cutii pentru colectarea bateriilor uzate la domiciliu”, completează reprezentantul Flanco.

Marele premiu constă într-o vacanță pentru două persoane, într-o destinație eco, ideală pentru “reîncărcarea bateriilor”. Câștigatorul va fi ales prin tragere la sorți, la finalul campaniei. Cei care doresc să participe la tombolă, trebuie să înregistreze codul de bare de pe plicurile de baterii, pe site-ul colecteazabaterii.ro.

“Ne bucurăm să continuăm acest proiect de tradiție, pe care îl derulăm în magazinele Flanco încă din 2014 și în cadrul căruia am reușit să colectăm circa 20 de tone de baterii uzate, care înseamnă aproximativ 870.000 de baterii. <> este mai mult decât o campanie promoțională, este, în primul rând, un program de educație ecologică prin care ne-am propus să informăm publicul cu privire la efectele deosebit de periculoase ale acestui tip de deșeuri, la necesitatea reciclării lor și la soluțiile pe care fiecare dintre noi le avem la dispoziție”, declară reprezentanții Asociației SNRB. 

Programul se axează pe colectarea bateriilor pentru electronice și electrocasnice, așa că bateriile plumb-acid și cele cu greutăți mai mari de 3 kg nu fac obiectul campaniei și nu vor fi colectate. Mai multe informații sunt disponibile în regulamentul campaniei, care poate fi consultat aici, precum și în toate magazinele Flanco din țară.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Thermomix lansează în România „Ferrari-ul bucătăriilor” Thermomix lansează în România „Ferrari-ul bucătăriilor”
strazi strazi
Comunitatea imobiliara europeana vine la Bucuresti Comunitatea imobiliara europeana vine la Bucuresti
Locuintele vechi, pe primul loc la scaderea chiriilor - 05 Mai 2009 Locuintele vechi, pe primul loc la scaderea chiriilor - 05 Mai 2009
Estul Capitalei se dezvolta de la o luna la alta Estul Capitalei se dezvolta de la o luna la alta
 Avi Compact incheie anul cu o cifra de afaceri de peste 7 milioane de euro Avi Compact incheie anul cu o cifra de afaceri de peste 7 milioane de euro

Vezi mai multe articole