Romania exotica si trendy sufoca Romania autentica

Adună
X
 
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi
  • DIY
    Living Legend
    • 07.sep.2007
    • 1736

    Romania exotica si trendy sufoca Romania autentica

    Prin primariile din Romania, in funte cu Bucurestiul, se propaga rapid o noua molima: palmieriada. Uitand cunostinte minime invatate (teoretic) la geografia din scoala primara, referitoare la clima, fauna si flora din tara noastra, tot mai multi edili au inceput sa-si impodobeasca voios orasele cu palmieri.


    Ioana Ene :

    Palmieriada, inca un simptom al crizei de identitate

    Prin primariile din Romania, in funte cu Bucurestiul, se propaga rapid o noua molima: palmieriada. Uitand cunostinte minime invatate (teoretic) la geografia din scoala primara, referitoare la clima, fauna si flora din tara noastra, tot mai multi edili au inceput sa-si impodobeasca voios orasele cu palmieri.

    Tonul l-a dat Radu Mazare la Mamaia si, desi fortata, decizia sa a fost singura care a avut o vaga urma de logica. La malul marii, fie ea Marea Neagra, exoticii copaci nu sunt chiar cu totul nepotriviti. Insa, prin Bucuresti, Deva ori Craiova, copacii exotici sunt de-a dreptul ridicoli, adevarate kitsch-uri verzi.

    In Capitala, startul la palmieri a fost dat de rafinatul primar al sectorului 4. Cristian Popescu Piedone si-a dorit o zona exotica in intersectia Soselei Brancoveanu cu Soseaua Oltenitei, unde a plantat 18 palmieri, ieftini ca braga ( mai ieftini decat platanii), sustine el.

    Sorin Oprescu a fost rapid sedus de idee si a pus palmieri in Piata Universitatii. La iarna, ei vor fi inlocuiti cu brazi pentru ca nu rezista la temperaturi scazute. Alti bani, alta distractie!

    Cine stie ce afacere vom descoperi la un moment la originea aceastei frenezii exotice! Deocamdata, insa, demersul reprezinta in mod cert o invazie a prostului gust si inca un simptom pentru criza de identitate din care Romania nu da semne ca ar incepe sa iasa.

    Exact la fel ca maimutele atrase magnetic de tot ce sclipste, multi dintre romani se dau in vant dupa orice simbol al stranietatii, cat mai indepartata si exotica daca se poate. Nu conteaza ca se potriveste ca nuca-n perete, ca frizeaza ridicolul. Important este ca gaselnita sa nu aiba aer autohton.

    Printre primele pusee de acest fel au fost cele ale unui magnat de carton de Slobozia, ajuns acum dupa gratii, care a reprodus grotesc cateva simboluri ale lumii dupa care tanjea: turnul Eiffel si casa familiei Ewing din serialul Dallas. Au urmat tot felul de imitatii mai mult sau mai putin reusite, din sticla si otel, ale lumii occidentale.

    Insa fenomenul nu se manifesta numai la nivelul arhitectonic sau urbanistic, ci si la cel al schimonoselilor zilnice, mai ales lingvistice. Multe cuvinte romanesti au fost evacuate din limbaj pentru a face loc unor englezisme romanizate absolut gratuit.

    De ce nu mai putem spune ca stergem si trebuie neaparat sa deletam, de ce trebuie sa mergem la shopping si nu putem sa nemai ducem la cumparaturi, de ce totul e glamuros si nu mai e nimic stralucitor? Si lista poate continua pe pagini intregi.

    Desigur, limba este o un organism viu, care se schimba si se imbogateste mereu cu neologisme, iar domeniile noi atrag cuvinte noi. Dar e stupid sa stalcesti romanizand cuvinte straine pentru care exista un echivalent romanesc perfect. Adevarul e ca nu ne mai multumeste nici limba, nici natura si in general niciun simbol romanesc.

    Ati observat cum se comporta romanii cand se intalnesc in straintate? Baga capul intre umeri, fac stanga imprejur ca electrocutati si o iau la goana. Fiecare roman se teme sa nu intalneasca un conational care sa-l faca de ras sau sa-l fure.

    Toata aceasta criza este inca un decont al comunismului care a sapat profund la radacina valorilor nationale autentice care au fost demonetizate. La fel ca patriotismul.

    Si tot atunci, romanii au capatat reflexul sa se evite. Orice conational era o potentiala sursa de pericol - putea sa te toarne la Securitate sau sa-ti ia bucata de carne de sub nas. Motivele s-au schimbat, teama a ramas.

    La fel, am ramas cu aceasta obsesie a mistificarii, cu tentatia permanenta sa parem ce nu suntem. Intre timp, uitam sa valorificam ceea ce chiar merita valorificat si sa ne bucuram de ceea ce avem. Romania exotica si trendy sufoca Romania autentica.

    Ioana Ene
  • Mircea G
    Living Legend
    • 14.ian.2007
    • 12085

    #2
    Daca tot sint zilele Bucurestiului .....

    Andrei PLESU Zgomot

    Ziarele ne-au informat, de curînd, ca Bucurestiul e unul dintre cele mai
    zgomotoase orase din Europa. În materie de rele, putini stiu, mai bine ca noi,
    sa se situeze la superlativ. În ce ma priveste, n-aveam nevoie de presa ca sa
    identific infernul sonor în care traiesc zi si noapte. Si sînt foarte sceptic cu
    privire la posibilitatea de a asana acest infern. Pentru ca radacinile lui sînt
    multiple si, pe termen scurt, nereformabile. O lege care sa ne protejeze de
    poluarea sonora nu exista si, chiar daca ar exista, ea n-ar impune, în lumea
    româneasca, mai multa ordine decît oricare dintre legile în vigoare, simple
    obiecte de slalom smecher pentru infractorii de vocatie din jur.Ar trebui
    umblat, în primul rînd, la educatie. Nu doar la cea „institutionala", cît, mai
    ales, la cea a anilor prescolari. Românii s-au învatat, de mici, sa vorbeasca
    tare. Vocea lor nu mai are registre variabile, discretii, modulatii, nuante.
    Totul se rosteste în acelasi plan, unul al percutiei nemiloase. Nu se spune
    decît ceea ce se poate striga. Rîsul a fost înlocuit de sughitul magaresc,
    ceremonia comunicarii s-a redus la un soi de bascalie rastita. E ca si cum
    coardele vocale ale tuturor ar fi devenit niste odgoane monotone, incapabile
    sa reproduca mai mult de doua-trei trepte ale sunetului. Aceasta
    degenerescenta e dublata de sentimentul psihotic al unora dintre
    compatriotii nostri ca sînt singuri în oras, pe strada, la restaurant. Ca pot,
    prin urmare, sa-si puna la maximum muzica preferata, ca pot vocifera fara sa
    ia nota de prezenta altora, ca pot chiui ca pe cîmp la ora trei dimineata.
    Bucuresteanul de azi e suveran. Se simte bine. Se plimba prin tîrg ca printr-o
    ograda de uz privat: rage, ambreiaza viril, înjura, se lafaie, euforic, într-o
    mare de decibeli. Cei înca „neadaptati" trebuie sa se resemneze: sa asculte
    „în direct" manelele care explodeaza din cîte o bronzata masina
    decapotabila, sa manînce auzind, de la masa vecina, vreun manager harnic
    care distribuie ordine prin telefonul mobil, face goange amantei si spune
    bancuri amicilor de departe, sa se trezeasca dis-de-dimineata în tipuriturile
    vesele ale celor care vin la slujba devreme si sînt loviti de o volubilitate
    isterica. N-ai voie sa te superi. E libertate. E democratie. S-a terminat cu
    elitismul si cu fasoanele.
    Dar, dincolo de educatie, mai e ceva: un îndaratnic spirit al vremii si al
    locului. „Se poarta" dezinhibitia, lejeritatea ofensiva, egalitarismul plebeu.
    Barbatii trebuie sa vorbeasca birjareste, femeile baieteste, copiii golaneste.
    Îmbracamintea trebuie sa fie zglobiu deselata, limbajul deochiat, coafura
    rebela. În plus, orasul s-a umplut de mahalagii bogati, care îsi savureaza,
    perplecsi, avutul. Jeep-ul, care, la obîrsie, era o masina de teren, a ajuns sa
    domine orasul ca un simbol al luxului. Au aparut si niste vehicule
    insectiforme – nu stiu cum le spune –, amestec de motocicleta si tractor,
    care n-au nici un sens pe marile bulevarde, decît sa faca un zgomot asurzitor.
    Noaptea se organizeaza curse acrobatice de masini nervoase si foarte
    scumpe, conduse, dupa toate aparentele, de mici descreierati de bani gata,
    pe care nimeni nu-i poate disciplina. În timpul acestor exercitii, pe strada
    Paris (am mai scris despre asta) au murit oameni. Esti silit sa dormi printre
    picaturi, terorizat de razmerita generalizata a motoarelor. Politia e definitiv
    absenta. Ea nu pare sa lucreze decît cu extremele: nu apare decît în preajma
    catastrofei rutiere sau lînga contravenientul marunt, care a depasit viteza
    legala cu 5 km/ora. Hoardele de toape juvenile care asigura insomnia
    bucurestenilor în centru ca si pe arterele colaterale n-au a se teme de nimic.
    Si nici macar nu te poti supara. E libertate. E democratie. Ca sa nu spunem
    ca esti batrîn, defazat, ofticos... La cele de mai sus, se adauga si
    interminabilele santiere ale unei capitale supuse celei mai bezmetice
    hartuieli urbanistice, sistemele de alarma care se declanseaza la orice ora
    din zi si din noapte si piuie îndelung pîna se gaseste cineva sa le opreasca,
    fluierele grevistilor de lînga Guvern, latraturile cîinilor si contondentele
    batalii de vorbe ale talk-show-urilor de televiziune. Cum sa speri ca toate
    aceste inconturnabile realizari post-revolutionare vor fi revizuite, adaptate
    scarii umane si, la limita, abandonate? Sîntem condamnati la zgomot. Pe
    viata.
    Instalatii verificari-revizii gaze

    Comentariu

    Procesare...