Locuiesc intr-o casa P+M iar la camerele de la mansarda am pierderi relativ mari de caldura, cel mai probabil din executia incorecta a termoizolatiei planseului catre pod.
In momentul de fata, planseul e format din (de jos in sus):
-rigips
-profile metalice rigips prinse pe grinzile planseului
-vata minerala 10 cm intre grinzi
-scandura 4 cm grosime peste grinzi (in pod)
Nu exista niciun fel de bariera de vapori intre rigips si vata minerala.
In mod uzual temperatura din camerele de la etaj este cu 1-2 grade mai mica decat la parter din toamna in primavara, si cu 3-4 grade mai maer decat la parter in lunile de vara.
Inaltimea camerelor e in jur de 2,35 m atat la parter cat si la etaj, casa e izolata exterior cu termosistem de 5 cm.
Podul este ne-circulabil, sau f putin circulabil, in ideea ca am urcat in el de 2 ori in 3 ani. Podul are 2 gauri relativ mari de aerisire (cam de dimensiunea unui geam de baie), care stau mereu deschise.
Acoperisul este din tabla Lindab, dar nu am analizat in detaliu niciodata straturile prezente acolo.
Caut, prin urmare, niste variante de imbunatatire a izolatiei termice a planseului dintre camerele de la etaj si podul casei. Am gasit mai multe variante, si am si fost sfatuit de cativa constructori, care sunt oarecum contradictorii:
V1. peste scandura din pod intind si etansez o folie de izolatie termica, de preferat cu ambele fete de aluminiu, suprapusa min 5 cm si etansata cu banda adeziva;
V2. peste scandura din pod asez o folie anticondens, peste care intind vata minerala bazaltica;
V3. peste scandura din pod asez vata minerala bazaltica caserata cu aluminiu, cu folia de aluminiu in sus, inspre pod, placile etansate cu banda adeziva;
V4. peste scandura din pod asez vata minerala bazaltica simpla, fara niciun fel de folie.
Am citit de asemenea si despre rolul foliei anti-condens si daunele pe care le produce daca e montata incorect. Prin urmare:
-Variantele 1 sau 2 imi par incorecte, pt ca ambele includ solutii pt ca eventualii vapori veniti din casa (prin rigips, vata si scandura de acum) vor condensa pe acea bariera si se vor scurge inapoi printre scanduri in casa => anulare efecte vata minerala, eventual umezeala pe rigips.
-Varianta 3 pare OK, protejand vata minerala de eventualul condens din pod, dar, la fel, nu stiu ce se intampla cu vaporii din casa care ating partea de aluminiu dinspre vata minerala.
-Varianta 4 pare o carpeala care aduce putina izolare in plus, dar nu incearca sa rezolve sub nicio forma transferul de umiditate (nici nu stiu daca ala ma preocupa)
Prin urmare, va rog sa-mi dati un sfat prin care pot sa-mi rezolv problema principala (pierderea de caldura iarna), si poate si pe cea secundara (exces de caldura vara).
Multumesc!
Comentariu