Fostul sef al Trezoreriei americane a pierdut un milion de dolari la vanzarea unei case

04 ianuarie, 2011

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Secretarul trezoreriei americane a simtit pe propria-i piele cat de mult a afectat situatia economica din Statele Unite preturile caselor.
 
Paulson si-a vandut la finalul lunii trecute, casa cu trei camere situata intr-un cartier din Washington la pretul de 3,25 de milioane de dolari. Suma este cu o treime mai mica fata de pretul initial cerut si cu peste un milion de dolari mai putin fata de suma platita pentru locuinta in momentul achizitionarii, in august 2006, scrie Reuters.
 
Vila, situata langa casa vice-presedintelui american si Catedrala Nationala a fost pusa la vanzare in luna aprilie a anului trecut la pretul de 4,6 milioane de dolari. Ulterior, costul acesteia a ajuns la 4,15 milioane, potrivit unor surse din piata impbiliara americana. In momentul achizitionarii, Paulson a platit 4,3 milioane de dolari, iar in perioada in care adetinut-o valoarea ei a scazut cu 24,4%. La nivel national, preturile caselor au scazut cu 29,3% in aceasta perioada, potrivit companiei imobiliare CoreLogic.
 
"Se poate ca secretarul trezoreriei sa fi platit prea mult pentru aceasta casa", a spus Richard Dekaser, economist la Parthenon Group.
Fostul consilier economic al presedintelui George W. Bush, Paulson a jucat un rol principal luptandu-se cu criza imobiliara din Statele Unite.
 
Sursa: Business magazin

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Elis Pavaje, liderul pieței pavajelor din România, aniversează 25 de ani de activitate Elis Pavaje, liderul pieței pavajelor din România, aniversează 25 de ani de activitate
Erste Bank anticipeaza scaderea dobanzilor Erste Bank anticipeaza scaderea dobanzilor
SIM 2012 a fost lansat oficial SIM 2012 a fost lansat oficial
Vanzatorul va returneaza banii daca v-a dat locuinta altui proprietar Vanzatorul va returneaza banii daca v-a dat locuinta altui proprietar
INS va scoate primul indice imobiliar abia in 2010 cu date din 2009 - 16 DECEMBRIE 2008 INS va scoate primul indice imobiliar abia in 2010 cu date din 2009 - 16 DECEMBRIE 2008
Electrolux redefineste creativitatea in bucatarie cu noua platforma Make Life Delicious Electrolux redefineste creativitatea in bucatarie cu noua platforma Make Life Delicious

Vezi mai multe articole