Gratii pentru frauda bancaro-imobiliara

20 martie, 2012

comenteaza trimite unui prieten printeaza

William Black, americanul care a ajutat la condamnarea a 1.000 de bancheri, spune ca la baza creditarii ipotecare din SUA a stat frauda
Aceasta nu este greu de dovedit, in conditiile in care din punctul de vedere al unui creditor onest cele mai multe din practicile care au insotit imprumuturile nu au sens
Scenariul american a fost tradus si in Romania, actorii locali avand de raspuns unor intrebari cu puternic iz penal
 
Invinovatirea celor care au contractat credite in perioada de "boom", iar acum sunt in imposibilitatea de a le rambursa, revine periodic in societatea romaneasca, unde insa uitam de un alt aspect: responsabilitatea creditorilor. In realitate, balonul creditarii inflamat in Romania la jumatatea deceniului trecut, dupa un model brevetat in statele dezvoltate, a fost opera bancherilor si nicidecum a romanilor cu o educatie financiara redusa si de care s-a profitat pentru inselarea lor.
William Black, cel care in calitate de procuror si de sef al unor institutii guvernamentale din SUA a ajutat la inchiderea a nu mai putin de 1.000 de bancheri in anii '80 pentru delicte de ordin financiar, a spus intr-o prelegere la University of Missouri, unde este profesor asociat, ca intregul sistem al creditarii ipotecare a avut la baza frauda. Cele mai multe dintre deciziile bancherilor apar ca inexplicabile in conditiile in care s-ar prezuma corectitudinea acestora.
Frauda a aparut la toate palierele sistemului si a inclus selectarea debitorilor din randul celor care nu pot plati si inselarea acestora, depunerea de declaratii false la dosarele de credite, supraevaluarea imobilelor, mascarea pierderilor prin delicte contabile si inducerea in eroare a altor entitati financiare fata de calitatea creditelor.
Multe dintre aspectele expuse de la Black se aseamana izbitor cu ceea ce s-a intamplat in Romania in timpul balonului creditarii si al curbei speculative din imobiliare. Institutiile de credit au de raspuns unor intrebari fata de anumite practici vecine cu frauda, dupa cum reglementatorii si Justitia ar trebui sa ia in calcul analizarea unui comportament de piata al bancilor de neinteles din perspectiva unor creditori responsabili si onesti.
 
In Romania nu exista o lege a falimentului personal, iar debitorii care nu mai fac fata achitarii creditului nu numai ca risca sa isi piarda casa, dar se pot vedea in situatia de a fi urmariti toata viata de banci pentru recuperarea integrala a sumelor acordate ca imprumut, in mod iresponsabil, pe varf de bula speculativa. In plus, acestia se mai nimeresc sa citeasca prin media declaratiile unor bancheri cu fantezia inchisorilor datornicilor.
In SUA nu numai ca exista o lege a falimentului personal care exonereaza debitorul de raspundere odata cu executarea garantiilor, dar memoria unei istorii indelungate a pietei creditului spune ca principala raspundere intr-un credit neperformant apartine creditorului. In caz de frauda, aceasta chiar trebuie sa devina penala.
Este de neinteles cum de la cutremurul financiar din 2008 si pana in prezent atat de putine persoane din conducerea companiilor financiare au ajuns in spatele gratiilor, spune ori de cate ori are ocazia William K. Black, cel care in calitate de procuror si de reprezentant al unor agentii guvernamentale federale a ajutat in anii '80 la trimiterea la inchisoare a nu mai putin de 1.000 de bancheri care au pierdut economiile populatiei in scheme frauduloase ce au dus in acea perioada la caderea a 3.234 institutii de credit din SUA.
Audiat in Congres in 2010 de comisia parlamentara care a anchetat caderea Bancii Lehman Brothers, Black a spus ca intreg crahul bancar s-a datorat fraudelor care vizau supraestimarea veniturilor persoanelor carora li se acordau credite, un fenomen pe care l-am intalnit si in Romania in perioada inflamarii balonului creditarii.
Declaratiile false de venituri au fost incurajate de creditori si puse cu buna stiinta in dosare, mai spune Black, autorul butadei potrivit careia cea mai usoara cale sa jefuiesti o banca este aceea de a o detine in proprietate. In prezent, acesta este profesor asociat la University of Missouri - Kansas City, unde preda la Scoala de Drept cursuri specializate in depistarea fraudelor financiare.
 
Care sunt cele mai suspecte institutii financiare?
 
Intr-una din prelegerile de la sfarsitul anului trecut, Black le-a spus viitorilor procurori ca anchetele trebuie sa inceapa exact de la companiile financiare care vin cu bilanturi contabile exceptionale. Prima conditie este ca afacerea sa fie in crestere, iar a doua este aceea de a fi foarte profitabila. Acest lucru ar putea crea probleme in fata Curtii.
"Din miile de companii care bat pasul pe loc, doriti sa o acuzati tocmai pe cea care are o cifra de afaceri in crestere?"
"Da, onorata instanta!".
"Si din miile de companii cu pierderi, doriti sa o acuzati tocmai pe cea care are cea mai buna profitabilitate?"
"Da, onorata instanta!".
Acest paradox este explicat de Black prin faptul ca bancile care incearca sa creasca peste medie nu pot sa o faca intr-o piata competitiva decat acordand credite unei clientele cu solvabilitate indoielnica. Desi face imprumuturi ingrozitoare, ratele de dobanda sunt foarte ridicate si - in prima faza - profitabilitatea institutiilor de credit este exceptionala. O alta caracteristica a companiilor financiare care isi construiesc politica expansionista prin frauda este aceea ca opereaza cu un efect de levier extrem. In fine, respectivele entitati incearca sa ascunda pierderile operand fraude in contabilitate, care, de asemenea, trebuie sa intre in atentia procurorilor.
De fapt, realitatea arata ca exact aceste companii, cu rate de crestere importante, cu profituri uriase la un moment dat, si care au platit cele mai mari bonusuri managerilor, au consemnat - in cele din urma - si cele mai mari pierderi.
 
Expansiunea creditarii, doar pe seama celor mai slabi dintre debitori
 
In mod normal, creditul bancar din SUA nu ar fi putut avea rate de crestere iesite din comun. Creditul, in general, si creditul ipotecar in special, erau instrumente care timp de zeci de ani au fost disponibile pe piata. Nu este vorba despre un iPad pe care il inventezi si apoi ai trei miliarde de oameni in lume carora poti sa le vinzi. Piata americana a creditului era rezonabil de competitiva si matura, astfel incat clientii buni au fost atrasi in cateva zeci de ani. In aceste conditii, rate de crestere de 25% nu se pot realiza acordand credite cu adevarat bune. Sau, in orice caz, acest lucru nu s-ar putea face decat coborand agresiv ratele de dobanda. Asta insa ar conduce la copierea miscarii si de catre ceilalti competitori si ar distruge randamentele business-ului bancar.
Cum sa obtii deci o majorare semnificativa a cifrei de afaceri, intr-o asemenea piata, in conditii de profitabilitate buna? Black da raspunsul: acordand credite proaste persoanelor care in mod normal nu si-ar fi permis sa contracteze imprumuturi. In lume sunt zeci de milioane de oameni care ar dori sa ia credite, dar nu le pot rambursa.
Sunt o multime de oameni care ar dori sa cumpere case, dar pe care accesul la finantare ii constrange, in mod normal, sa nu o faca. Este exact ce au facut bancile deceniul trecut: au dat credite oamenilor care nu pot sa le plateasca. Acest lucru a condus la o distorsionare puternica a pietei imobiliare, raportul dintre cerere si oferta fiind semnificativ modificat de accesul la creditare a unor categorii largi ale populatiei care nu isi pot permite casele.
Si, pentru ca acestia au o credibilitate indoielnica, banca le poate percepe o dobanda mai mare asociata riscului creditului. Asa se face ca imprumuturile pentru segmentele defavorizate au fost si cele mai scumpe, contribuind la majorarea semnificativa - pe termen scurt - a profitabilitatii bancilor. Black mai spune ca tinta inselatoriei bancare au reprezentat-o, in primul rand, oamenii care nu stiau sa citeasca sau cei care aveau o educatie financiara precara.
 
Cum s-a incercat mascarea creditelor riscante
 
Accesul la credite al oamenilor care nu pot rambursa sumele trebuia mascat de catre banci, astfel incat imprumuturile sa nu para riscante, iar aici este un alt stadiu al fraudei. O astfel de metoda a fost aceea de a falsifica raportul real dintre datorii si venituri. Institutiile de credit au facut totul pentru ca veniturile debitorilor sa para mai mari decat in realitate. Nu mai putin de 90% dintre raportari, verificate la administratia fiscala, erau false, supraestimand castigurile celor care au contractat credite.
Un alt mijloc de a face creditul sa para mai putin riscant a fost acela ca acesta sa para mai mic raportat la garantie. Este si motivul pentru care bancile au fost direct interesate de majorarea continua a preturilor la imobiliare. Evaluatorii trebuiau sa faca evaluari cat mai ridicate, iar cei care tineau la standardele profesionale si faceau evaluari echitabile erau ocoliti de bancheri. Banca Washington Mutual, preluata pe varful crizei din 2008 intr-o procedura apropiata falimentului de JP Morgan Chase, chiar avea o lista neagra a evaluatorilor care nu trebuiau folositi intrucat nu supraevaluau preturile imobilelor.
 
De ce bancherii nu au incredere in bancheri?
 
O modalitate prin care se poate distinge intre frauda si alte forme de furt sau de deposedare de proprietate este existenta inselaciunii. Fac totul, in calitate de creditor, pentru ca sa te increzi in mine, iar apoi iti tradez increderea pentru a castiga pe seama ta. Acest lucru a fost generalizat in creditarea ipotecara, sustine Black. Frauda nu a fost marginala, ci a fost sistemica. Comportamentul de piata al creditorilor nu ar avea niciun sens daca am presupune ca acestia ar fi fost cinstiti. Intr-o banca, pentru prevenirea acordarii creditelor proaste, sunt 12 etaje decizionale si exista, teoretic, un control. Faptul ca volumul creditelor neperformante a ajuns la asa o scara arata ca frauda era inerenta sistemului, iar stimulentele perverse au existat la fiecare nivel.
Fiecare dintre banci pare a fi stiut acest lucru. Un bancher imediat se gandea: "Dar daca si ceilalti bancheri fac acelasi lucru ca si mine?!". Ei nu au crezut nicio clipa in calitatea activelor si in valoarea afisata a acestora. Este si motivul pentru care bancile nu se imprumuta intre ele, iar efectul de contagiune se manifesta imediat in piata. Bancherii stiu ca de fapt sistemul financiar este foarte fragil datorita unui lant al minciunilor perpetuat in mod fraudulos, mai spune Black.
 
Intrebari referitoare la bula bancaro-imobiliara din Romania
 
1. Cum de milioane de romani care nu au primit credite deloc in anii '90 au devenit dintr-o data eligibili la jumatatea deceniului trecut?
2. Cati dintre acestia isi permiteau in mod real rambursarea si pentru cati a fost nevoie de supraestimarea veniturilor?
3. Care este rolul bancilor creditoare in depunerea la dosare a declaratiilor false de venituri?
4. S-au folosit bancile de educatia financiara scazuta a romanilor?
5. Cati dintre acestia spun ca s-a utilizat inselatoria si ca bancile le-au tradat increderea?
6. Cine a avut interesul in escaladarea preturilor in imobiliare?
7. Cate evaluari s-au realizat in sensul supraestimarii valorii imobilelor si cine a ales evaluatorii?
8. Cum se explica rata de crestere cu doua cifre a activelor bancare in perioada de "boom"?
9. Dar profitabilitatea exceptionala a bancilor?
10. Cum se face ca institutiile de credit care au fost cele mai agresive in creditare au devenit si cele mai vulnerabile?
11. Cum de s-a evaporat intr-atat de repede profitabilitatea bancilor?
12. De ce bancile, organizate corporativ, nu au putut preintampina acordarea atator credite proaste?
13. Cum se face ca intr-un sistem bancar avand credite neperformante in proportie de peste 14% nu a dat faliment nicio banca?
14. Vegheaza BNR la corectitudinea prinderii pierderilor in contabilitatea bancilor comerciale?
15. De ce bancile romanesti nu au incredere sa se crediteze intre ele?
16. De ce procurorii din Romania nu fac nimic?
 
Sursa: CurierulNational.ro

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

72 de apartamente din cartierul Henri Coanda, puse in vanzare 72 de apartamente din cartierul Henri Coanda, puse in vanzare
Programele Rabla si Casa Verde ar putea fi blocate in 2012 din lipsa de bani la Administratia Fondului de Mediu Programele Rabla si Casa Verde ar putea fi blocate in 2012 din lipsa de bani la Administratia Fondului de Mediu
Dezechilibru pe piata inchirierilor de locuinte Dezechilibru pe piata inchirierilor de locuinte
Praktiker aniverseaza anul acesta 6 ani de prezenta in tara noastra Praktiker aniverseaza anul acesta 6 ani de prezenta in tara noastra
Interviu: Campioni la case bugetare Interviu: Campioni la case bugetare
Oferta mare de apartamente scade pretul chiriei - 10 Iulie 2009 Oferta mare de apartamente scade pretul chiriei - 10 Iulie 2009

Vezi mai multe articole