Locuintele vechi, mai scumpe cu 10% pana in 2008

21 august, 2006

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Analistii imobiliari apreciaza ca proprietatile imobiliare vor continua sa se scumpeasca dupa aderare
 
Pretul apartamentelor vechi din blocuri va creste cu peste 10% in urmatorii doi ani, apreciaza analistul imobiliar Radu Zilisteanu. Acesta estimeaza ca si valoarea apartamentelor noi   se va majora cu cateva procente din 2007, in conditiile unei cereri tot mai mari. Potrivit analistilor economici, explozia preturilor la proprietatile imobiliare este consecinta celor sapte ani de crestere economica, tendinta care va continua si in anii de dupa aderare. In prezent, preturile apartamentelor de bloc din Capitala sunt comparabile cu cele din Germania si Italia, la un nivel de confort mult mai redus.
 
Romania se afla in al saptelea an de crestere economica si nu se opreste aici. Aceasta schimbare are efecte si asupra pietei imobiliare. Analistii economici spun ca, pe viitor, se va observa o majorare a pretului locuintelor, pe fondul unei dezvoltari accentuate a economiei.
 
Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicata (GEA), ne-a declarat ca in perioada de crestere economica, pretul tuturor activelor, printre care si cele imobiliare, va creste tot cam pe atat pe cat este estimata cresterea economica, iar, in ultimii 7 ani, economia Romaniei a crescut cu 5% anual. Acest ritm poate sa dureze si zece ani. In cazul Romaniei e ceva nou, avand in vedere ca „nu ne-am mai confruntat niciodata cu o perioada asa de mare de crestere“, ne-a explicat Voinea.
 
In aceste conditii, ar putea creste si pretul apartamentelor, „cu exceptia cazurilor in care apar crize, ca de exemplu oferta prea mare de locuinte noi sau retragerea de pe piata a unor investitori straini, care lasa in urma spatii intregi“, a adaugat oficialul GEA.
 
Aderarea schimba piata imobiliara
Intrebat cu cat ar putea creste pretul imobilelor si daca se va ajunge la o dublare sau o triplare a valorii actuale de piata, Liviu Voinea a explicat ca „in principiu, speculatiile se fac in anticipare, iar pe masura cresterii veniturilor, cresc si preturile caselor, desi integrarea nu ar trebui, neaparat, sa insemne dublarea valorii locuintelor“.
 
Pe de alta parte, analistul imobiliar Radu Zilisteanu ne-a declarat ca se va observa o crestere de circa 10% a pretului apartamentelor vechi in urmatorii doi ani. Aceasta crestere va stagna o data cu aparitia apartamentelor noi in cartierele care se anunta a fi construite pe viitor. Trebuie spus ca in prezent metrul patrat intr-un apartament nou se vinde cu 1.100 - 1.600 euro, pret care este posibil sa creasca, din 2007, cu cateva procente.
 
Asa se face ca valoarea unei astfel de locuinte depaseste, acum, 100.000 euro. Mai trebuie spus ca Romania este tara cu cea mai mare rata la proprietati, datorita posibilitatii de a cumpara casele imediat dupa 1990. „Si generatiile urmatoare vor proprietate. E ca o dorinta post-comunista de a avea ceva. E o investitie care pare rentabila. Decat sa pun banii in banca, mai bine ii investesc intr-o proprietate“, a mai spus Liviu Voinea.
 
Boom al preturilor imobiliare in Occident
Analistii imobiliari spun ca nimeni nu poate spune, insa, cu exactitate ce se va intampla cu aceasta piata dupa aderare. S-ar putea intampla ca in Ungaria sau Cehia, unde preturile caselor au inceput sa scada dupa ce aceste tari au devenit member ale UE.
Aceasta evolutie este insa putin probabila, avand in vedere ca in prezent, in Romania, preturile apartamentelor sunt comparabile cu cele din Germania sau Italia. Se poate insa si mai rau, spun analistii. „In Statele Unite si in unele state UE exista un boom al preturilor, care tot cresc. Peste tot se asteapta sa se sparga acest balon, iar preturile sa stagneze. Dar nu se intampla asa. Cererea este prea mare“, ne-a mai spus Liviu Voinea.
 
Mai mult, „in SUA a aparut o noua problema. Cei care in urma cu cativa ani si-au luat imprumuturi cu dobanzi mici, de 3-4 %, in prezent sunt obligati sa-si refinanteze creditele si sa plateasca o dobanda de 6%, din cauza dificultatilor economice care au aparut“, a adaugat el. Acest lucru nu se va intampla in Romania, cel putin in urmatorii ani.
 
Oficialul GEA ne-a dat si cateva exemple de preturi. „ In Sevilla, un oras de provincie din Spania, un apartament cu 2-3 camere costa 250.000 euro. In Anglia, case penibile, din orase de tara, valoreaza 500.000 lire. Si nu putem vorbi de Londra, unde o casa costa milioane de lire sterline“.
Un lucru este cert. „Raportat la puterea de cumparare, probabil ca la noi preturile la case sunt mult mai ridicate decat in statele membre UE, sunt supraevaluate“, ne-a mai spus Liviu Voinea.
 
Sursa: Gardianul

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

De Sarbatori gatesti rapid alaturi de Tefal De Sarbatori gatesti rapid alaturi de Tefal
Reamenajeaza-ti casa in noul sezon cu pachetul KUMA All for You Reamenajeaza-ti casa in noul sezon cu pachetul KUMA All for You
Prea multi locuitori in Bucuresti Prea multi locuitori in Bucuresti
Pe 19 septembrie incepe cel mai mare eveniment de mobila din Romania Pe 19 septembrie incepe cel mai mare eveniment de mobila din Romania
Hormann prezinta gama de produse populare si cele mai noi solutii pentru segmentul industrial - 08 Mai 2009 Hormann prezinta gama de produse populare si cele mai noi solutii pentru segmentul industrial - 08 Mai 2009
Aproape nicio sansa pentru cei tineri Aproape nicio sansa pentru cei tineri

Vezi mai multe articole