Amenajari interioare si amenajari exterioare, constructii : Misiunea Casa

 

misiuneacasa.ro » Casa de la A la Z » Bricolaj - DIY » Mobilierul cu aspect patinat

Mobilierul cu aspect patinat


Aspectul patinat al mobilierului este o tendinta indiscutabila a momentului, parca dorindu-se echilibrarea excesului de minimalism. Iar tendinta nu e de azi, de ieri - sunt ani buni de cand au aparut primele piese de mobilier cu finisaj antichizat, mai intai prin casele excentricilor cu bani si la targurile de profil. Ca sa nu existe indoieli: ne referim la piese noi cu aspect patinat, nu la reconditionari.
 
Experienta primei intalniri cu acest tip de abordare a designului de mobilier poate fi de
neuitat; multi l-au considerat butaforie de showroom, neluandu-l in seama ca pe ceva care o sa dureze ca stil in sine. Partea interesanta este ca procedeul de antichizare nu se aplica unui stil anume, in sensul traditional. Patina acopera atat o garnitura rococo, la fel ca si una biedermeier. Bineinteles, sunt preferate toate genurile rustice, susceptibile a dobandi patina timpului, si sunt evitate curentele noi. Felul in care este abordat finisajul face de regula ca aspectul neregulat (in detaliu) sa aiba ca rezultat de ansamblu o anumita uniformitate.
 
Deseori, se urmareste cu tot dinadinsul artificiul cromatic, combinatia de culori lipsite de veridicitate, dar cu efect estetic deosebit. Sa fie o problema a anumitor designeri in legatura cu piesele autentice? Greu de crezut. Totusi, nicio piesa reusita nu a obtinut acest efect prin incercarea de a copia intocmai originalul, ci s-a mizat pe creativitate, pe obtinerea unui alt fel de mobilier. Este simplu de inteles acest lucru atunci cand sunt studiate preturile. Indiscutabil, vorbim de lemn natur, sau cel putin despre un furnir de cea mai buna calitate (sunt preferate estente de stejar, plop sau frasin, in functie de natura straturior de finisaj depuse). Preturile „cu patina” sunt mai mari decat cele „fara”. Nu indraznim sa facem o comparatie cu panourile compozite gen PAL sau MDF.
 
Desi pare greu de crezut, aspectul antichizat al mobilierului poate fi obtinut si de catre un do-it-yourself-er, de preferat unul pasionat si rabdator, pentru ca metoda este destul de complexa. Ideea de baza este aplicarea unui material de colorare ceva mai inchis cromatic decat stratul de baza, grundul. Excesul de patina se indeparteaza prin slefuire dupa uscare sau prin stergere in stadiul inca umed, cand sunt folosite produse uleioase. Secretul consta si intr-un pistol de aplicare special, care permite o imprastiere fina a materialului. In lipsa pistolului, patina se obtine folosind carpa. Mai exista un alt principiu important: stratul de patina si stratul de baza sa aiba tipuri diferite de solventi. Tipurile de patine si de slefuiri au ca rezultate modele diferite de antichizare (arte povera, cu crapaturi etc). Un strat de lac protejeaza lucrarea si ii confera stralucire.
 
Daca sunteti dispusi sa experimentati aceasta forma superioara de bricolaj, puteti apela la un furnizor de vopsele si grunduri speciale. Toate informatiile referitoare la aplicare sunt cuprinse in prospecte. In afara de ceea ce va apartine, poate: rabdare si pasiune.
Inapoi la Bricolaj - DIY 




Editorial

In aceasta perioada a anului umiditatea din aer constituie o problema atat pentru noi cat si pentru locuintele noastre. Efectele umiditatii nu le simtim sau vedem imediat, ele isi fac simtita prezenta in timp.

arhiva
Casa de la A la Z
Catalog utile
Stiai ca...?
Design interior

13 Decembrie 2011
Cei mai multi cumparatori ar plati 60.000 euro pentru o locuinta noua
06 Decembrie 2011
De ce ar cumpara cineva un apartament cu 2 camere in Asmita pentru 117.000 euro
25 Noiembrie 2011
Revenirea pietei imobiliare depinde de ieftinirea terenurilor
Curs valutar

04.02.2012

1 EUR
4,3340 RON
1 USD
3,3020 RON
Newsletter
Parteneri media

Amenajari Interioare, Mobila, Decoratiuni - 
    Poze!

Operator date cu caracter personal nr. 2049

proiect dezvoltat de

Springer&Jacoby
Forum de discutii
Publicitate

Misiunea Casa On Air
Emisiunea TV
Revista
Parteneri
Anunturi Imobiliare
Copyright © 2004-2011 Springer&Jacoby Romania. Toate drepturile rezervate.