on

Profile trecere pe pardoseala

14 ianuarie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

In cadrul lucrarilor de finisare a pardoselilor trebuie sa tinem cont de anumite detalii privind zonele de trecere de la un tip de finisaj la altul, de usile sau golurile de acces dintr-o camera in alta. Cum spunem in majoritatea articolelor pe care le supunem atentiei dumneavoastra, aceste detalii trebuie avute in vedere cat mai din timp, pe cat posibil inca din faza de planificare a lucrarilor. Toate aceste aspecte de care vom discuta in continuare sunt importante atat din punct de vedere al cerintelor tehnice impuse de diferitele tipuri de finisaje cat si datorita cerintelor legate de design, aspect etc.

Cand spunem cerinte de ordin tehnic, avem in vedere ca anumite finisaje aplicate pe o suprafata mai mare impune prevederea rosturilor de dilatare. Astfel de finisaje sunt reprezentate de exemplu de parchetul laminat. Daca citim cu atentie instructiunile de montare a acestui finisaj, vom observa ca la fiecare suprafata de maxim 8-10m trebuiesc prevazute rosturi de dilatare, acestea realizandu-se prin intreruperea placarii. Continuarea montajului se face numai dupa ce acest spatiu de dilatare de circa 1.5mm/m, adica circa 10mm.

Acest spatiu de dilatare poate fi prevazut in functie de specificul constructiei, fie in dreptul usilor de acces din diferitele camere, fie in alte zone daca spatiul permite acest lucru. Ajungem astfel la necesitatea de mascare a rostului creat, in caz contrar aspectul va avea de suferit. Pentru acest gen de aplicatie exista profile speciale, denumite profile de trecere pe pardoseala.

In afara de spatiul de dilatare, exista situatii in care amenajarea pardoselii nu se poate face la aceeasi cota, existand diferente de inaltime intre cotele camerelor. Aceste diferente trebui mascate, ele fiind sesizabile in zona tocului de usa. Si pentru acest caz avem posibilitatea de utilizare a profilelor de trecere pe pardoseala.

Incercand sa tragem o concluzie, un profil de trecere este deosebit de util pentru mascarea rosturilor de dilatare, pentru mascarea diferentelor de nivel pe pardoselile dintre doua camere, pentru asigurarea unei zone de trecere compacte si cu aspect placut intre doua tipuri diferite de finisaj.
Din punct de vedere al montarii, distingem doua categorii de profile: profile aplicate si profile inglobate in adezivul de placare. Acestea din urma se utilizeaza pentru placari ceramice sau ce necesita fixarea cu pat de adeziv/mortar. In cazul in care avem o suprafata cu gresie si una cu parchet laminat, prima operatiune va fi aplicarea finisajului umed (gresia), urmata de montarea montajului uscat al parchetului laminat. In acest fel se va fixa corect profilul de trecere si se va proteja parchetul de murdaria imdusa de utilizarea mortarelor.

Aceeasi succesiune este recomandata si pentru profilele de trecere aplicate, acestea fixandu-se la finalul placarilor prin fixarea cu dibluri sau sisteme de fixare mecanice. In functie de tipul constructiv al profilului, putem avea profile cu prindere mascata (neperforate) sau profile perforate.
Gasim pe piata o gama bogata de profile de trecere, fie ca dimensiuni, fie ca tip de material sau culoare. O scurta enumerare ne arata principalele tipuri de profile:

- Profile de tip „T” sau „I”’
- Profile perforate pentru acelasi nivel;
- Profile perforate cu diferenta de nivel;
- Profile neperforate pentru acelasi nivel;
- Profile neperforate cu suruburi ascunse ;
- Profile pentru rampe.

Materialele utilizate pentru realizarea profilelor de trecere sunt reprezentate de materiale plastice, alama, aluminiu, cu diferite culori. Deasemenea, marginile interioare ale profilelor pot fi prevazute cu banda adeziva pentru o etansare impotriva acumularii mizeriei si o fixare superioara pe finisaj.

Aceste profile de trecere sunt foarte utile pentru realizarea unor amenajari de calitate, asigurand atat cerintele functionale cat si aspectul placut. Utilizarea unor materiale si nuante adaptate materialelor de finisare alese poate pune in valoare intreaga amenajare.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Mocheta sau linoleum. Amandoua trebuie montate (II) Mocheta sau linoleum. Amandoua trebuie montate (II)
Amenajari interioare si exterioare | SAPE SI FINISAJE Amenajari interioare si exterioare | SAPE SI FINISAJE
Ce este pardoseala epoxidica Ce este pardoseala epoxidica
Montarea parchetului – actiuni premergatoare Montarea parchetului – actiuni premergatoare
O sapa "inteligenta" O sapa "inteligenta"
Parchetul si incalzirea in pardoseala Parchetul si incalzirea in pardoseala

Vezi mai multe articole