Asa cum o atesta documentele, CARU' CU BERE a luat fiinta cu mai bine de 100 de ani in urma, in anul 1879, fiind construit de Nicolae Mircea si de fratii sai Victor si Ignat, toti originari din Medias, un oras din Transilvania, puternic marcat de obiceiuri sasesti.
Proiectul a fost executat de catre arhitectul austriac Zigfrid Kofczinsky. El poarta amprenta stilului neogotic, iar modul in care au fost decorate interioarele subliniaza ambianta de berarie germana.
Este interesant de retinut faptul ca restaurantul CARU' CU BERE a gazduit, la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru, adevarate cenacluri literare, avand ca animator pe poetul George Cosbuc care invita aici tineri scriitori cu posibilitati materiale reduse. Printre cei care-l frecvantau in mod obisnuit s-au aflat scriitorul I.L. Caragiale si actorul Iancu Brezeanu s.a.
Decorul interior de epoca, plin de rafinament si eleganta, serviciul practicat cu inalt profesionalism, intregesc o ambianta placuta si deconectanta, la aceasta contribuind si stilul arhitectonic bogat in picturi murale, vitralii, lambriuri, elemente de feronerie si stucaturi, toate intr-un stil autentic de epoca romantica.
Toate drumurile duc la CARU' CU BERE! Dupa o plimbare prin centrul istoric al capitalei, dupa cursuri la Universitate sau Arhitectura, dupa o tranzactie cu succes la bancile din preajma sau dupa o vizita la Muzeul de Istorie - ce poate fi mai placut decat un ragaz la CARU' CU BERE?

| Inapoi la Stiai ca...? |

