Tarife - Plata gazelor la kWh

10 aprilie, 2006

comenteaza trimite unui prieten printeaza

De la 1 iulie anul viitor, gazele naturale vor fi facturate in echivalent kW-ora (kWh), prin intermediul unui coeficient de conversie (circa 10 kWh/mc), si nu doar in functie de volumul de metri cubi consumat, potrivit directorului comercial adjunct al Distrigaz Sud, Marc Hirt. "Consumatorii vor plati calitatea gazelor, puterea calorica, si nu doar cantitatea", a adaugat oficialul francez. Totusi, plata se va face plecand tot de la cantitate, iar calitatea ramane o problema, caci nu exista un organism independent de control al acesteia. Multi consumatori se plang ca "pe teava vine aer, si nu gaze". Dan Pantilie (foto), director in cadrul Distrigaz Sud, spune ca aerul nu are cum sa intre in conducte, dar recunoaste ca "exista o diferenta de calitate intr-un punct sau altul al retelei, care depinde de provenienta gazelor distribuite in zona respectiva".
 
Sursa: Jurnalul national

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

MCA Grup a primit Trofeul Euro-Fereastra 2014 la categoria Uşi de garaj & Sisteme de umbrire MCA Grup a primit Trofeul Euro-Fereastra 2014 la categoria Uşi de garaj & Sisteme de umbrire
Subventie pentru locuinte Subventie pentru locuinte
De cinci ori mai multe tranzactii imobiliare in 2007 De cinci ori mai multe tranzactii imobiliare in 2007
38% dintre produsele vandute offline sunt mai scumpe decat online 38% dintre produsele vandute offline sunt mai scumpe decat online
Creditul de casa se ia tot mai greu Creditul de casa se ia tot mai greu
Facturarea individuala ar putea duce la disparitia Asociatiilor de Proprietari - 15 iunie 2010 Facturarea individuala ar putea duce la disparitia Asociatiilor de Proprietari - 15 iunie 2010

Vezi mai multe articole