Tehnici de marire a apartamentului

09 august, 2007

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Fara a sparge peretii, prin folosirea unor metode creative, o locuinta poate deveni mult mai spatioasa.
Ochiul va percepe locuinta mai mare daca se tine cont de sfaturile designerilor de interior in ceea ce priveste culorile peretilor, perdelele, mobilierul, pardoseala si, nu in ultimul rind, oglinzile. „Sint diverse trucuri sau pur si simplu o ergonomie corect gindita, astfel incit spatiul sa fie perceput mai mare“, ne-a spus Adrian Iovescu, arhitect si designer de interior la firma Accent Design.
In primul rind, „senzatia de spatiu este data de culorile pastelate, cit mai deschise, ale peretilor. Pot fi folosite nuante de bleu, vernil, lila, alb“, ne-a spus Alina Dinu, arhitect de interior la firma S.C. Brenneka Group S.R.L. Mobilierul trebuie sa fie cit mai simplu si asezat in asa fel incit sa nu incurce. „Amplasarea corecta a mobilierului poate ajuta de asemenea la senzatia de marire a spatiului. Trebuie gindita in concordanta cu legaturile dintre camere, accese, usi, ferestre. Un mobilier de care te «impiedici» iti poate crea senzatia de casa aglomerata si mica“, a mai spus Adrian Iovescu. Pentru ca senzatia de spatiu sa fie amplificata la maximum este indicat ca mobilierul sa aiba picioare sau sa fie suspendat. „Camera va parea mai mare daca se vede cit mai mult din podea“, a explicat Alina Dinu.
Un alt truc folosit de designeri in amenajarea locuintelor pentru a da senzatia de spatiu este crearea de nise. „Se fac anumite locasuri in pereti. Aceste nise, daca sint si luminate, dau senzatia de adincime. Daca sint facute pe lungime dau impresia ca peretele este mai lung, daca sint scobite pe inaltime, acel perete va parea mai inalt“, a precizat Alina Dinu. Unul dintre trucurile cele mai vechi ar fi pozitionarea oglinzilor.
O oglinda mare, amplasata de la nivelul pardoselii si pina peste nivelul ochiului, chiar pina in tavan, da senzatia de dublare a incaperii. „In palatele din secolele trecute, acest truc era preferat, mai mult chiar, se folosea pe doi pereti paraleli, astfel incit imaginea se reflecta la infinit, dind impresia de o camera nesfirsita“, a amintit Adrian Iovescu.
Potrivit Alinei Dinu, efectul de marire poate fi obtinut cu succes si prin aplicarea unei singure oglinzi, cu conditia ca aceasta sa se monteze pe lungimea holului.
Un alt sfat dat celor care vor sa isi mareasca incaperile, fara prea mari eforturi financiare, este folosirea perdelelor lungi. „De asemenea, perdelele trebuie sa fie cit mai simple, fara modele, chiar transparente“, a adaugat Alina Dinu. Un rol la fel de important in crearea senzatiei de spatiu il joaca si pardoseala. Aceasta trebuie sa aiba aceeasi culoare in toata casa pentru a crea continuitate. Daca se foloseste parchet, esentele recomandate de catre specialisti sint fagul si paltinul, care au culori deschise, calde.
 
Sursa: Cotidianul
 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Cum te descurci cand te inunda vecinul? Cum te descurci cand te inunda vecinul?
Teama de cutremur face jocurile pe piata imobiliara din Romania - 29 Aprilie 2009 Teama de cutremur face jocurile pe piata imobiliara din Romania - 29 Aprilie 2009
Brico Dépôt îngheață vara cu soluții de climatizare la prețuri de depozit Brico Dépôt îngheață vara cu soluții de climatizare la prețuri de depozit
Epson lanseaza 28 de proiectoare cu functii smart pentru scoli si companii Epson lanseaza 28 de proiectoare cu functii smart pentru scoli si companii
Udrea vinde 3.600 de locuinte ANL. Doar 30% sunt in Bucuresti Udrea vinde 3.600 de locuinte ANL. Doar 30% sunt in Bucuresti
Care proiecte s-au concretizat in perioada boom-ului imobiliar - 23 Aprilie 2009 Care proiecte s-au concretizat in perioada boom-ului imobiliar - 23 Aprilie 2009

Vezi mai multe articole