on

Centrala pe gaz - Instalarea cosului de fum

06 februarie, 2019

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Instalarea centralelor termice pe gaz este strict reglementata de norme specifice atat pe partea de racordare la sursa de energie (gaze naturale), cat si pe partea de punere in functiune (PIF) care se efectueaza de catre persoane autorizate ISCIR. Instalatorul poate realiza toate lucrarile necesare pentru instalare, dar nu poate realiza punerea in functiune fara a avea autorizatiile necesare.

Centrala termica trebuie sa fie racordata la o instalatie de incalzire si la o retea de apa menajera, ambele dimensionate in conformitate cu prestatiile si cu puterea centralei.

Inainte de a racorda centrala este necesar sa ne asiguram ca se indeplinesc cateva verificari si probe absolut necesare, precum:

  • Efectuarea spalarii atenta a conductelor instalatiilor pentru a indeparta eventualele reziduuri de la filetare, de la sudura sau murdariile care pot compromite corecta functionare a centralei;
  • Verificarea modului de pregatire a centralei pentru functionarea cu tipul de gaz disponibil;
  • Verificarea cosului de evacuare gaze arse (fum) pentru a nu avea reduceri de sectiune, intreruperi sau racordari multiple pe acelasi cos de fum, cu exceptia cazului in care acest lucru s-a realizat pentru a servi mai multi utilizatori, conform solutiilor prevazute de normele in vigoare;
  • Verificarea starii de curatenie - in cazul racordarii la cosuri de fum existente. Cosurile de fum existente trebuie sa fie perfect curatate si sa nu prezinte resturi de zgura, deoarece eventuala desprindere a acestora ar putea obstructiona trecerea gazelor arse;
  • Existenta apei de alimentare la o duritate corespunzatoare, prezenta apei cu o duritate foarte ridicata va duce la aparitia acumularilor de calcar cu efect negativ direct asupra eficientei si duratei de viata a centralei;
  • Evitarea situatiilor de instalare a centralei in zone in care aerul de combustie contine concentratii de clor ridicate (aer influentat de mediul piscinelor), si/sau alti produsi toxici, precum amoniacul (salon de infrumusetare), agentii alcalini (spalatorii).

Pentru ca am discutat de anumite conditii pentru racordarea la cosul de fum al unei centrale, este important sa cunoastem ce posibilitati de racordare avem in functie de tipul centralei si specificul locului de amplasare.

O centrala poate functiona in modalitatea „B” adica isi asigura aerul de ardere din aerul ambient sau in modalitatea „C” adica aerul de ardere este asigurat din exterior. La instalarea unui sistem de evacuare este necesara sa fim atenti la modul de izolare pentru a evita infiltrari de gaze arse in circuitul de aer. Modalitatea standard de instalare a unei centrale termice pe gaz este prin intermediul unui kit de evacuare. Acesta nu trebuie inclinat, ci montat in pozitie orizontala deoarece tubul coaxial este deja inclinat cu scurgere catre centrala in cazul centralelor moderne in condensatie.

In cazul instalarii de tip „B” incaperea in care centrala este instalata trebuie sa fie ventilata de o priza de aer adecvata si in conformitate cu normele in vigoare. In incaperile cu riscuri de vapori corozivi (spalatorii, saloane de coafura, medii pentru procese galvanice etc.) este foarte important sa se utilizeze instalarea de tip „C”, cu luarea aerului de combustie din exterior. In acest mod se protejeaza centrala de efectele coroziunii.

Pentru realizarea unui sistem de aspirare/evacuare de tip coaxial este obligatorie folosirea accesoriilor originale. Jonctiunea (racordarea) tuburilor de evacuare gaze arse este realizata cu racord (mufa) tata/mama si garnitura de etanseizare. Racordurile trebuie sa fie puse impotriva sensului de scurgere a condensului.

Atentie!

Conductele de evacuare gaze arse nu trebuie sa intre in contact cu materiale inflamabile, nu trebuie sa fie instalate in apropierea acestora si nici nu trebuie sa strabata structuri sau pereti din materiale inflamabile. Nu trebuie instalate cosuri de fum sub ferestre sau aproape de usile de acces in incaperi. Gazele de evacuare sunt daunatoare sanatatii si contin substante/compusi chimici incompatibili cu viata.

Tipologia de conectare a centralei la cosul de fum

  • Conectarea coaxiala a centralei la cosul de fum de aspirare/evacuare;
  • Conectarea dubla a centralei la cosul de fum de evacuare cu aspirarea aerului din exterior;
  • Conectarea dubla a centralei la cosul de fum de evacuare cu aspirarea aerului din ambient.

Cum spuneam mai sus, cea mai usoara modalitate de conectare este prin intermediul kitului de evacuare - un sistem de aspirare si evacuare a gazelor de ardere coaxial, 60/100mm, centrala fiind prevazuta pentru racordarea la acest sistem. Lungimea maxima a unui astfel de sistem poate fi de regula de la 6 la 8 m in functie de puterea centralei. Pentru sistemele de conectare duble, lungimile canalelor de aspiratie si evacuare gaze (realizate in mod separat prin diverse solutii), pot sa se incadreze in intervalul de lungimi de la 6 la 50 m dupa in functie de puterea centralei si dimensiunea canalelor utilizate.

Toate aceste lungimi ale canalelor si modalitatea de schimbare a directie sunt prevazute de furnizori in cartile tehnice ale centralelor. Alegerea unei solutii se va face de catre instalator dupa analiza situatiei locale si caracteristicilor centralei, fiind nevoie sa se tina cont de rezistentele suplimentare si pierderile de sarcini ale diferitelor trasee.

Pentru a utiliza tipul de montaj cu doua conducte separate (una de aspiratie si alta de evacuare) - conectarea dubla, este necesar sa se foloseasca una din cele doua prize de aer. Se indeparteaza partea superioara a prizei de aer prin taiere.

Sa analizam impreuna, prin imagini si descriere, care sunt modalitatile efective de instalare a cosurilor de fum aferente centralelor pe gaze naturale:

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Detectorul de gaze Detectorul de gaze
Contorizarea termica a locuintelor este acum obligatorie Contorizarea termica a locuintelor este acum obligatorie
Alegerea sursei de incalzire electrica: aeroterme, convectoare sau panouri radiante? Alegerea sursei de incalzire electrica: aeroterme, convectoare sau panouri radiante?
Peletii, combustibilul viitorului? Peletii, combustibilul viitorului?
Incalzirea casei cu salcie energetica Incalzirea casei cu salcie energetica
Incalzirea la urmatorul nivel: control si confort cu sistemele de incalzire furnizate de Avi Compact Incalzirea la urmatorul nivel: control si confort cu sistemele de incalzire furnizate de Avi Compact

Vezi mai multe articole