on

Condens – Cauze si solutii

29 ianuarie, 2019

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Condensul este reprezentat de apa rezultata din transformarea vaporilor de apa din atmosfera.

Cand apare condensul?

Condensul apare atunci cand suprafata cladirii (anvelopanta) nu este izolata termic corespunzator si vaporii de apa care o traverseaza ajung sa se racesc brusc. Acest fenomen se mai numeste si “punct de roua” – punct termic ce permite unei anumite concentratii de vapori sa se lichefieze si sa se depuna pe geamuri sau pe colturile ferestrelor.

In locuintele noastre, punctul de roua apare atunci cand vaporii de apa – rezultati de cele mai multe ori din cauza gatitului sau a spalatului - ajung sa intalneasca o suprafata mai rece, precum geamurile. Acelasi lucru se poate observa si la sticlele de apa scoase din frigider.

Cum putem reduce condensul?

  • aeriseste frecvent incaperile pentru a permite transferul de aer. Este recomandat sa deschizi geamul pentru cel putin 30 de minute in fiecare zi;
  • daca nu vrei sa aerisesti zilnic toate incaperile sau timpul nu iti permite acest lucru, poti alege sa instalezi un sistem de ventilatie;
  • monteaza ferestrele de la mijlocul peretelui catre interior si ai grija sa nu construiesti un pervaz prea lat, care sa acopere caloriferul;
  • monteaza o hota in bucatarie si un ventilator pentru baie;
  • evita diferentele de temperatura prea mari de la o camera la alta; chiar daca o perioada in camera respectiva nu va sta nimeni, este indicat sa pastrezi o temperatura constanta a spatiului;
  • seteaza o temperatura mai ridicata in camerele situate pe partea de nord a locuintei;
  • ai grija ca intreaga locuinta sa fie incalzita, iar umiditatea sa se situeze undeva in jurul valorii de 35%.

Andreea. P, forumist Misiunea Casa, se confrunta cu urmatoarea problema:

Buna ziua! Am inchis balconul vara aceasta si acum iarna se uda peretele sub glaf cam 20 cm. Balconul este la ultimul etaj, deci acoperit cu tabla. Este izolat cu polistiren la exterior. Vecinul de dedesubt are balconul deschis. Am pus calorifer si nu se mai uda peretele, dar pe glaf tot apare condensul si se scurge pe perete.

Termopanul este pus peste glaf si am inteles ca asta este cauza. Glaful fiind rece atat in exterior, cat si in interior. Glaful este din tabla, ce se vede alb peste este polietilena expandata si nu se produce condens pe ea. Am incercat sa pun si pe margine, dar am folosit o polietilena mai groasa si nu se mula perfect si silicon obisnuit care s-a dezlipit si apa se scurgea pe langa. Daca as folosi polietilena mai subtire si silicon rezistent la umezeala ar fi eficient? Sau ce alte solutii as avea? Sub glaf este polistiren cu care am acoperit spuma cu care am umplut golurile dintre zidarie si glaf.”

Raspunsurile nu au ezitat sa apara:

Gemini: “Glaful are o parte in exterior si una in interiorul balconului? Daca el comunica cu exteriorul, fiind dintr-un metal poate fi influentat de temperaturile exterioare si fiind rece produce condens la interior.”

Andreea. P:Da are o parte in exterior. Am inteles ca asta este cauza. Atunci cand a fost montat termopanul nu am stiut, m-am gandit ca cel care pune se pricepe mai bine la cum trebuie pus. Dar acum ce solutii ar fi?

Gemini: “Nu ar fi trebuit sa fie montat asa, a fost o greseala montarea tamplariei peste glaf. Va trebui sa eliminati glaful de pe interior, pe cat posibil si putin sub tamplarie, apoi inchideti rostul. Cat timp va fi supus exteriorului, partea la de interior din glaf va produce condens la temperaturi reduse. In locul glafului metalic la interior utilizati un glaf din PVC sau chiar din lemn daca aveti pe cineva sa il bricoleze.”

Andreea. P: “Dar cum? Sa il tai? Cu ce?”

Gemini: “Se poate scoate glaful de sub tamplarie si monta doar la exterior. Rostul rezultat sub tamplarie se umple cu spuma poliuretanica. Va fi nevoie de glafuri noi la exterior si de altele la interior.

Taierea glafului actual se poate face cu o unealta multifunctionala, dar ar fi o solutie de compromis.”

Andreea. P: “Daca reusesc sa il scot cumva nu afecteaza structura tamplariei? Daca il tai si izolez bine ar aparea vreo problema? Nu am cum sa il scot, e prins cu dibluri si de zidarie si de tamplarie. Nu asa e normal?"

Gemini: “Tamplaria nu o poate afecta. Nu avem cum sa sa intuim cum este prins, probabil a fost alta greseala. Daca reusiti sa il scoateti se poate reface golul fara a avea ulterior probleme. Ramane de vazut cum gasiti pe cineva sau cum reusiti sa il scoateti, daca identificati cum a fost prins.”

Citeste intreaga conversatie aici. Daca si tu te confrunti cu o problema asemanatoare asteptam toate detaliile pe forum sau pe contact@misiuneacasa.ro.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Mentinerea sanatoasa a casei chiar si cu animale de companie Mentinerea sanatoasa a casei chiar si cu animale de companie
Sanatatea casei: Intrebari si raspunsuri cheie despre alergii (Partea I) Sanatatea casei: Intrebari si raspunsuri cheie despre alergii (Partea I)
9 plante care purifica aerul din casa ta 9 plante care purifica aerul din casa ta
Cu ce se curata siliconul? Cu ce se curata siliconul?
Operatiunea “Stop Mucegaiului” Operatiunea “Stop Mucegaiului”
Confortul casnic | Cand devine spatiul casei noastre supraaglomerat? Confortul casnic | Cand devine spatiul casei noastre supraaglomerat?

Vezi mai multe articole