Montarea unui tavan fals din placi de gips-carton nu este neaparat apanajul cladirilor de birouri ale firmelor multinationale si nici moft in situatia in care aceasta operatiune este realizata intr-o locuinta familiala. Montarea unui tavan din gips-carton nu este doar o cheltuiala in plus (da, in functie de materialele si produsele folosite, poate ca este mai ieftin sa gletuiesti si apoi sa zugravesti tavanul), ci iti poate aduce si beneficii precum izolarea termica si fonica a camerei. In randurile care urmeaza vom descrie cum pot fi montate de tavan placile de gips-carton in 7 pasi simpli, operatie ce poate fi executata chiar si de catre un nespecialist.
Pasul 1: Marcati pe pereti pozitia tavanului fals, trasandu-i conturul.
Pasul 2: Aplicati banda de etansare pe profilele metalice UD, apoi montati profilele pe conturul incaperii, utilizand dibluri. Distanta dintre dibluri nu trebuie sa depaseasca 80 de centimetri.
Pasul 3: Montati profilele metalice de sustinere CD. Acestea trebuie sa aiba o lungime maxima de 90 centimetri (pe verticala, fata de tavan si perpendicular pe acesta) si sa fie pozitionate la maximum 90 de centimetri distanta fata de profilele montate la pasul 2, conturul tavanului fals. Ancorarea de tavan a profilelor de sustinere se face cu tije cu ochi prinse cu dibluri de otel.
Pasul 4: Montati profilele de racordare UD pe profilele de sustinere CD. Distantele dintre ele trebuie sa fie de minimum o latime de placa, adica 120 centimetri.
Pasul 5: Introduceti profilele de montaj CD in profilele periferice UD (cele de contur), iar celalalt capat se fixeaza de profilele de sustinere CD. Distanta dintre profilele de montaj trebuie sa fie de 50 centimetri.
Pasul 6: Structura schelet a tavanului fals fiind definitivata, fixati placile din gips-carton folosind suruburi autofiletante tip 212.
Pasul 7: Chituiti capetele suruburilor si rosturile dintre placile din gips-carton.
Daca urmati corect si cu atentie succesiunea operatiilor, nu aveti cum sa dati gres.*