Imi cer scuze daca deschid acest topic fara sa fi căutat întrebări asemănătoare în prealabil. Am am citit cateva cateva subiecte, dar cantitatea de informatii este coplesitoare, iar timpul nu mi-e cel mai bun prieten.
Sunt in procesul de a renova o mansarda dintr-un imobil vechi (perioada interbelică), cu doua niveluri, intr-o stare relativ buna.
În clipa de față, urmează să refac baia, care a fost inundată în urma cu un an. În această baie nu există gresie, pardoseala fiind cea veche - un fel de mortar aplicat peste structura de lemn din care e alcatuita podeaua (inainte de inundatie avea linoleum).
Acest lucru prezintă mai multe probleme: șapa este denivelată si înclinată, nu are niciun fel de impermeabilitate, si are un aspect neplăcut.
Planul meu este să torn o sapă autonivelanta peste această pardoseala, după care sa aplic o vopsea impermeabila pentru podele.
Am urmatoarele intrebari:
1. Tinand cont ca este vorba de o podea veche, din grinzi de lemn, asa cum au majoritatea caselor din acea perioada, cat de sigur este sa torn o sapa autonivelanta, din punct de vedere al sarcinii. Suprafata este de aproximativ 4,5 metri patrati si am calculat ca mi-ar trebui vreo 2 saci de 25 kg. Este un aspect care sa aiba vreo importanta? Podeaua nu e subreda, dar vibreaza cand calci mai apasat.
2. Sapa actuala este destul de denivelata si inclintata, cu o diferenta de nivel ce depaseste 3 cm, apreciez eu. In cazul acesta, imi imaginez ca sapa pe care o torn se va strange in acea zona. Cum as putea proceda in cazul acesta? As putea turna mai multe straturi, pana ajunge totul la nivel?
Am citit in descrierea unei sape urmatorul lucru: Pentru repararea denivelarilor mai mari de 1 cm se va prepara Primus AutoNivelant in amestec cu 30% nisip cuartos de 1 mm. Aceasta operatie se va executa in ziua anterioara turnarii.. Ce inseamna asta? Denivelarile mari pot fi egalizate cu un amestec de sapa autonivelanta si nisip, dupa care sa se toarne sapa autonivelanta propriu-zisa?
3. Stiu ca este nevoie de amorsarea suprafetei, inainte de aplicarea sapei autonivelante. In afara de aceasta amorsa, mai trebuie pus ceva?
4. Ca sa realizez un fel de hidroizolatie a podelei, tinand cont de faptul ca nu voi pune gresie, as putea folosi o vopsea de genul acestora - http://www.emex.ro/vopsea-clorcauciuc-pardoseli.html si/sau http://www.emex.ro/vopsea-poliuretanica-elastica.html ?
Daca nu, ce m-ati sfatui sa fac pentru a avea o impermeabilitate a suprafetei?
5. Si peretii trebuie reparati, deoarece in multe locuri vopseaua si tencuiala se iau. Ideea mea e sa dau jos stratul de vopsea si tencuiala, acolo unde e cazul, dupa care sa gletuiesc peretii. Am inteles ca si pentru asta trebuie amorsa - este vorba de o amorsa anume? Sau pot folosi o amorsa generala, precum aceasta https://www.dedeman.ro/ro/amorsa-uni...s-5l/p/5004320 ?
Tinand cont ca e vorba de materiale vechi (atat vopseaua, cat si tencuiala), ar putea exista vreo problema in momentul in care gletuiesc, in sensul ca noul glet sa nu prinda?
Atat pentru moment, va multumesc anticipat pentru ajutor si voi reveni cu unele poze si completari
Numai bine!
Comentariu