Urmareste-ne pe Facebook

Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Apartament convertit în casă

Adună
X
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • Apartament convertit în casă

    Iniţial am vrut să cumpăr un apartament dar m-am răzgândit fiindcă am crezut că e mai ieftin să construiesc acelaşi apartament pe pământ . Argumentul financiar nu a fost cel suprem, ci altul. Mai departe voi prezenta construcţia apartamentului:

    Apartamentul este compus din hol intrare, hol acces, living, bucatarie, 2 dormitoare, camera centralei + beci.
    Fișiere atașate
    Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

  • #2
    După ce am hotărât să devin manager de proiect, am zis să mă mă documentez. După circa 5 minute de documentare, am aflat că îmi trebuiesc utilităţi, cum ar fi apa. Aparent, conform literaturii de specialitate, fără apă nici construcţia nu poate începe. M-am apucat şi am arvunit nişte fântânari, care s-au apucat, la rândul lor, de lucru.

    Am cumpărat cele mai mari tuburi de pe tarabă, de 1000 (diametru util). Eu ştiind de la bătrâni că cea mai bună fântână este cea zidită cu piatră, am întrebat pe fântânari dacă pot să facă din piatră şi mi-au răspuns că se poate, doar că mă costă dublu. Nu mi-a convenit fiindcă, la nici două zile de la demararea proiectului, eram deja sărit din buget.
    Fișiere atașate
    Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

    Comentariu


    • #3
      După ce mi-a prezentat tehnologia de lucru, echipa formată din 4 inşi muncitori şi pe alocuri consumatori de bere şi "naşpete" (ţigări adică) a început să sape după apă.
      Fișiere atașate
      Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

      Comentariu


      • #4
        În total au intrat 8 tuburi. Adâncimea utilă este de 7.5 metri din care 5 sunt plini cu apă, de unde rezultă un volum de apă de 5 mc. Debitul nu-l cunosc, însă pe seceta din prezent, nivelul a scăzut cu 1 metru.

        Fântânarii m-au sfătuit să golesc fântâna de câteva ori înainte de a duce apa la laborator (de fapt au spus să o goloesc de 3 ori înainte să beau, dar partea cu laboratorul sună mai profi) aşa că am luat cea mai ieftină pompă de pe tarabă, la 60 de lei cred, şi m-am pus pe golit. După multe ore de funcţionare, m-am lăsat păgubaş şi mi-am luat o pompă de 3mc/h şi am golit fântâna în mai puţin de două ore.

        După ce am plătit fântânarii şi i-am omenit cu câteva sticle de vin roşu din producţie domestică, am intrat pe forumul misiunea casa unde am văzut un topic în care cineva spunea că a făcut un puţ adânc de 30 de metri şi, nu mai departe de acel topic, alţi useri spuneau că apa nu e potabilă la adâncime mică şi m-am întrebat dacă am cheltuit cu folos banii. Aştept analizele de la laborator după ce voi duce mostra.
        Fișiere atașate
        Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

        Comentariu


        • #5
          Va multumim ca ati ales sa prezentati proiectul dvs. pe forum. De la bun inceput trebuie sa recunosc ca imi place stilul de prezentare si asteptam cu interes toata povestea constructiei. Legat de potabilitatea apei, totul tine si de amplasamentul unde s-a realizat fantana, cu siguranta in zone poluate (nu numai industriale), la aceasta adancime apa are destul probleme pentru a putea fi consumata direct. Puteti sa ne spuneti zona aproximativa unde se desfasoara proiectul?
          In imagini se observa ca este undeva la marginea unei localitati, aveti reteaua de electricitate in zona?
          Va rog sa cititi si sa respectati Regulamentul Forumului Misiunea Casa!

          Community Manager MC

          Comentariu


          • #6
            Postat în original de PowerMC Vezi post
            Va multumim ca ati ales sa prezentati proiectul dvs. pe forum. De la bun inceput trebuie sa recunosc ca imi place stilul de prezentare si asteptam cu interes toata povestea constructiei. Legat de potabilitatea apei, totul tine si de amplasamentul unde s-a realizat fantana, cu siguranta in zone poluate (nu numai industriale), la aceasta adancime apa are destul probleme pentru a putea fi consumata direct. Puteti sa ne spuneti zona aproximativa unde se desfasoara proiectul?
            In imagini se observa ca este undeva la marginea unei localitati, aveti reteaua de electricitate in zona?
            Reţea este în zonă. Departe, dar este.

            _______________________

            La scurt timp după ce am finalizat fântâna, m-am întâlnit cu un vecin care mi-a spus că fântâna are apă tare bună şi că nu are gust nici de rugină şi nici de humă. Eu nu gustasem nici una nici alta şi am zis că o fi bine, presupunând că nici rugina şi nici huma nu sunt gustoase. Pe cale de consecinţă, am dedus că apa ar fi potabilă din moment ce omul nu prezenta semne de deces iar discuţia nu se purta în incinta unui spital.

            După ce am terminat cu fântâna, am hotărât să săpăm fundaţia, dar nu la mână, ci cu un excavator. Am discutat cu un excavatorist vestit pe plan local şi am hotărât de comun acord să începem în ziua X doar că fix înainte cu o zi de ziua X, excavatoristul mi-a spus că nu ştia dacă treaba e sigură cu mine (eu prezentând foarte multe dubii, telefonic vorbind), aşa că a luat alte lucrări pe ziua respectivă.

            Nu m-am supărat foarte tare şi nici nu am răcnit în public. Am trecut mai departe la un alt excavatorist care mi-a cerut dublu faţă de primul, eplicând preţul ridicat printr-o analogie Mercedes vs. Dacia. Mercedesul fiind exacavatorul lui iar Dacia fiind excavatorul ăluia vestit. Mi-a spus că dacă el pleacă în Germania cu Mercedesul, va ajunge foarte odihnit la destinaţie pe când cel cu Dacia va ajunge cu o durere de spate, de aici şi diferenţa de preţ dintre cele două auto.

            După nici 7 secunde de gândire, am hotărât (a se observa câte hotărâri trebuiesc luate când e vorba de construit o casă) să plătesc pe contructori pentru săpătură. I-am contactat şi au fost de acord să sape ei şi să nu mai aduc excavatorul fiindcă, citez "Îi tot una, şefu!".

            Printre altele, am adus 20 de cubometri de piatră mare cu care am amenajat un drum de acces. Piatra nu a ajuns să acopăr toată deschiderea parcelei dar mi-am spus că e suficient, mai ales că eu sunt biciclist şi mersul pe câmp mă coafează mai mult decât mersul pe piatră mare cât papucul (aşa se descrie telefonic dimensiunea sortului iar cine e deştept întreabă şi de mărimea papucului... cine e deştept, repet).
            Fișiere atașate
            Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

            Comentariu


            • #7
              Dar ce-i cu fetzele alea blurr-ate ale muncitorilor? ...au cumva sub 18 ani?

              Comentariu


              • #8
                Protectia identitatii!

                Imi place prezentarea colegului si sunt foarte curios sa vad cum s-a desfasurat tot proiectul. Pana la urma cum a iesit analiza apei din fantana?
                VYS Blog - 100 % D I Y
                Cel mai bun Blog de constructii si amenajari

                Comentariu


                • #9
                  Postat în original de coretweaker Vezi post
                  Dar ce-i cu fetzele alea blurr-ate ale muncitorilor? ...au cumva sub 18 ani?
                  Defect profesional.
                  Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

                  Comentariu


                  • #10
                    Postat în original de Sandu_T Vezi post
                    Iniţial am vrut să cumpăr un apartament dar m-am răzgândit fiindcă am crezut că e mai ieftin să construiesc acelaşi apartament pe pământ . Argumentul financiar nu a fost cel suprem, ci altul. Mai departe voi prezenta construcţia apartamentului:

                    Apartamentul este compus din hol intrare, hol acces, living, bucatarie, 2 dormitoare, camera centralei + beci.
                    A fost publicat un articol pe care s-ar putea sa-l gasiti interesant: http://www.misiuneacasa.ro/forum/con...sau-apartament

                    Succes in continuare cu proiectul dvs!

                    Comentariu


                    • #11
                      Postat în original de VYS Vezi post
                      Protectia identitatii!

                      Imi place prezentarea colegului si sunt foarte curios sa vad cum s-a desfasurat tot proiectul. Pana la urma cum a iesit analiza apei din fantana?
                      N-am mai dus mostra fiindcă între timp s-a slăbit garnitura de la pompă şi am combinat apa din fântână cu 500 ml de ulei de transformator. In fine, detalii mărunte.
                      Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

                      Comentariu


                      • #12
                        După ce am terminat cu săpătura pentru fundaţie, am început să caut beton pe la staţiile de betoane. Structuristul m-a sfătuit să torn în fundaţie B100, în soclu B150 şi în placă B200.

                        Despre rugina de pe fier pe care nu am îndepărtat-o, capetele inferioare ale barelor de la stâlpi ce nu au fost jontate şi plasa de 4, amplasată inutil între stâlpi, nu am nimic de spus.
                        Fișiere atașate
                        Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

                        Comentariu


                        • #13
                          Si mie imi place modul de prezentare si imi aminteste de: " Da Doamne mintea de pe urma a romanului", "Ursul pacalit de vulpe" si putin de Creanga. Cu toate astea prezentarea pare obiectiva si ... nici eu nu-s mai breaz.

                          Comentariu


                          • #14
                            Imediat dupa turnarea fundaţiei, muncitorii au purces la construirea cofrajului pentru soclu şi la montarea lui.

                            După această operaţiune, am cumpărat şi turnat betonul.

                            A urmat apoi umplerea golurilor cu pământ şi compactarea acestuia. Am utilizat cca 4 cubometri de apă şi un compactor pentru presarea pământului, însă nişte oameni mi-au spus că degeaba am compactat fiindcă oricum pământul se va lăsa cu timpul şi se va forma un gol între placă şi stratul de piatră.

                            Bine totuşi că am pus plasa de Buzău, cu toate că pe drumul din faţa casei nu prea am trafic, cu excepţia unor vulpi care se hrănesc cu găinile din coteţul unui vecin.

                            Înainte de a pune plasa peste stratul de piatră, am aplicat o folie de nylon.
                            Nu am pus plăci de polistiren fiindcă nimeni nu a reuşit să îmi explice de ce se izolează înainte de a turna placa sau înainte de a turna şapa (adevărul este că nici nu prea am întrebat, ci mai mult am aşteptat oameni care să vină să-mi explice şi, din moment ce nu a venit nimeni, am dedus că e mai bine să fac izolaţia la final).
                            Fișiere atașate
                            Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

                            Comentariu


                            • #15
                              După ce s-a uscat placa, muncitorii au început să zidească:
                              Fișiere atașate
                              Ştiu puţin din tot şi mult din nimic

                              Comentariu

                              Procesare...
                              X
                              sigla BRAT