Urmareste-ne pe Facebook

Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Economisire ENERGIE

Adună
Acesta este un topic important.
X
X
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • Răspuns la: Economisire ENERGIE

    Din câte înțeleg eu e vorba de contor inteligent nu control inteligent. Oricum cei 20% suna a reclama și mă duce gândul la dispozitivul care reduce cheltuielile cu pana la 50% și de fapt e o mare țeapă intens mediatizată și foarte tolerată de autoritățile care se ocupă cu protecția consumatorilor.
    Revenind la contorul inteligent mă gândesc ca poate contribui la reducerea consumului prin facilitarea unor rapoarte din care să-ți dai seama de exemplu ca este foarte atractiva dpdv financiar sa elimini consumul de stand-by prin montarea unui întrerupător general (ca la hotel) și atunci când pleci de acasă oprești consumatorii inutili.
    Treaba cu consumul de stand-by este controlată destul de riguros de UE și de aici vine un program prin care în mod gradual nu mai sunt acceptate la comercializare decât produse cu un consum de stand-by din ce în ce mai mic pe măsură ce trec anii. Evident ca la toate astea se adaugă și alte masuri de genul electrocasnice cu clasa de consum energetic din ce în ce mai buna însă contorul în sine eu nu văd cum poate sa reducă consumul de energie.
    “Quality means doing it right when no one is looking.”

    Comentariu


    • Răspuns la: Economisire ENERGIE

      Inteligent/destept un cuvant iubit in politica si reclama pentru a incuraja cumpararea unui anumit "obiect" indiferent ca acesta ar fi un televizor, o bomba sau un sistem de paza si control a frontierei… un bun exemplu fiind si asa numitul "Smart Meter" - contorul inteligent.
      Pe langa faptul ca acest contor nu e chiar atat de inteligent nu aduce nici un avantaj in gospodariile private.
      Acest "serviciu" pentru care vei plati bani frumosi nu este altceva decat un mod de-a te lasa controlat sau chiar spionat de furnizorul de energie.
      Si chiar daca iti vei schimba obiceiurile si iti vei controla consumul cu ajutorul contorului, vei ajunge la un maxim de economie undeva la 1,2 - 1,8% - echivalentul a 39 €uro/an, pentru o gospodarie cu patru sau mai multe persoane si cu un consum de cca 6.000kwh… media reala a consumului anual pe gospodarie privata fiind undeva la 3.500kwh

      Datele sint valabile pentru Germania dupa un studiu realizat in 2013 de firma Ernst &Young, la cererea ministerului german al economiei - pe larg la:
      http://www.zeit.de/digital/datenschu...ten-vermarkten

      Comentariu


      • Răspuns la: Răspuns la: Economisire ENERGIE

        Si costurile acestor noi contoare asa cum ati spus sunt convins ca se vor reflecta in facturi, in timp ca sa nu le simti dar orice investitie se face pe carca consumatorului.
        Eu sunt curios in momentul cand va incepe pe larg montarea acestor aparate care vor fi avantajele reale pentru consumatorul casnic, daca vor exista.
        Curentul nu iarta!

        Comentariu


        • Răspuns la: Economisire ENERGIE

          In cazul montarii unor asemenea contoare , dar in varianta full , este ca distribuitorul iti poate citi si manevra contorul , adica inchis / deschis , din birou , on line ...
          Pt cealalta parte , comunicarea contor cu noi ...cale lunga .
          Acum , in varianta de echipamente detinute de populatie , imposibil identificarea lor de catre contor pt a se realiza " indrumarea " consumatorului... deci deocamdata ar fi posibil doar sa ne notifice telefonic /mail , ce consum avem instant dar mai ales faza cu " daca nu platiti va deconectam "...
          In varianta de viitor in care aparatura este conectata la net , da , poate sa ne streseze cu " invatatul programului " nostru , si sa primim mesaj de genul " bai fraiere , spala acum rufe ca este curentul mai ieftin ..."...dar si asta in cazul ca va exista diferentiere orara extinsa la toata lumea ...
          Instalatii verificari-revizii gaze

          Comentariu


          • Răspuns la: Economisire ENERGIE

            Eu cred ca nu este departe momentul la care tot mai multe sisteme "smart" vor comunica intre ele. Și atunci contorul de electricitate va "ști" de exemplu când pleci de acasă, când se termina ciclul de prespălare la mașina de rufe, când curge apa rece la baie ... samd.
            Toate astea vor avea și avantaje desigur dar e adevărat ca vom fi din ce în ce mai controlați și mai dependenți de tehnologie.
            “Quality means doing it right when no one is looking.”

            Comentariu


            • Răspuns la: Economisire ENERGIE

              Postat în original de mbostangiu Vezi post
              Eu cred ca nu este departe momentul la care tot mai multe sisteme "smart" vor comunica intre ele. Și atunci contorul de electricitate va "ști" de exemplu când pleci de acasă, când se termina ciclul de prespălare la mașina de rufe, când curge apa rece la baie ... samd.
              Toate astea vor avea și avantaje desigur dar e adevărat ca vom fi din ce în ce mai controlați și mai dependenți de tehnologie.
              Si eu vad lucrurile aprox.tot cam asa cu mica diferenta ca probabil cindva nu neaparat contorul va fi cel ce va coordona ci un creier electronic plasat poate undeva casa sau la limita proprietetii,sau de ce nu chiar in contor ( in final un fel de calculator mai compact) care cindva va parea firesc si necesar in fiecare locuinta si cine stie daca in numele economiei,ecologiei,optimizarii resurselor,etc nu va fi impus prin lege. Daca va fi asa, adevaratul motiv al impunerii unui asemenea coordonator de procese casnice va fi de fapt dorinta de control. Poate suna SF dar cea mai importanta resursa a planetei sunt proprii locuitori. Nu spun ca va fi la anu dar posibil copii nostri sa prinda aceea perioada.
              Cele mai frumoase cabluri si tevi sunt cele care nu se vad

              Comentariu


              • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                "Poate suna SF dar cea mai importanta resursa a planetei sunt proprii locuitori."
                Cred ca e invers, noi oamenii devoram planeta!
                Mii de multumiri OAMENILOR...

                Comentariu


                • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                  Intr-adevar, economisirea energiei este una din cele mai importante in ziua de azi, in contextul incalzirii globale, poluarii si de ce nu, preturilor tot mai mari.

                  Si nu e vorba doar de energia electrica. Sunt alte forme de energie care conteaza mult mai mult (atat in balanta globala cat si in buzunarul fiecaruia) decat cea electrica.

                  In primul rand: energia termica: incalzirea pe timpul iernii in Romania costa aproximativ cat energia electrica consumata anual.

                  Apoi transportul: combustibilul plus utilizarea masinii personale ajunge cam la aceeasi valoare. Deci putem spune fara a gresi prea mult ca toate trei sunt la fel de importante si va atarna greu in balanta economica in cele trei "sectoare" energetice.

                  Putem considera, pentru a avea o cifra de pornire, ca fiecare din aceste "amprente ecologice" au valoare egala, de cca 33%. Mai mult sau mai putin, depinde de la om la om si nu are importanta la scara mare.

                  Termoizolarea apartamentelor poate reduce consumul de energie termica cu mai bine de 50%. La mine cel putin (de exemplu) consumul s-a redus la o treime. Deci per ansamblu amprenta mea energetica pe energia termica a redus consumul meu total la 78%.

                  Folosirea bicicletei in majoritatea situatiilor poate reduce enorm amprenta energetica personala.
                  Eu mi-am facut bicicleta electrica, astfel ca s-ar putea spune ca nu e chiar o reducere perfecta; totusi, in comparatie cu un autoturism care consuma cca 5 l /100km (adica cca 50kWh), acest vehicul consuma doar 7A x 3h x50v = 1000Wh /100km. De 50 de ori mai putin. Desigur, bateriile au si ele un cuvant de spus la poluare in momentul fabricarii, si aceasta se reflecta in pretul ridicat al acestora; dar si autoturismul costa (7-15k $) si polueaza la fabricatie , mult mai mult decat un set de baterii (2-300$)+ motor+controller de bicicleta (150-200$).

                  Abia apoi ajungem la energia electrica folosita in casa. Aici desigur, cel mai usor de a face reduceri este iluminatul. Becurile LED imi asigura un consum total de cca 3 lei pe luna pentru iluminat. Insa desigur, cu pretul unei investitii initiale de cca 500 lei pt un apartament de 2 camere, dar cu satisfactia unei lumini de calitate si a unei durate de viata ce in mod sigur o sa depaseasca durata vietii mele.. (am 49 de ani).

                  In viitorul apropiat:

                  Apartamentul se va transforma intr-o Casa (undeva la Hunedoara, intre munti). Climatul este destul de rece (700 m altitudine), dar va fi supertermoizolata cu 80 cm baloti de paie iar consumul pentru incalzire si ACM va fi de cca 7-900 kg material biologic (nu lemn, ci orice deseuri agricole compostabile) pe iarna.

                  Transportul: pentru drumuri lungi/grele/urgente, un vehicul de teren Samurai, ce-i drept consuma mai mult decat o masina moderna dar mai putin decat alte vehicule de aceeasi clasa: cca 6-7l/100km pe sosea.

                  pentru drumuri locale: bicicleta electrica.

                  pentru drumuri in padure, si pentru alimentare unelte agricole si forestiere: vehicul electric cu tractiune 4x4 cu roti speciale (pentru urcat dealuri) si "cutie de viteze" adecvata. Putere 2kW, autonomie 2kWh.

                  Casa si vehiculul vor fi alimentate de la 6 panouri fotovoltaice de 240W (total 600eur), energia se va stoca in doua pachete interschimbabile de cate 48V 2kWh baterii LiFePO4 (2 x 1100 eur). Iarna in perioadele fara soare pot reduce consumul total electirc la un nivel de cca 400Wh pe zi (suntem doua persoane). Iluminat (10-20W, cel mai important consumator), netbook (cca 9W), internet (2-5W) telefoane (4-7Wh/zi), muzica (putere necesara 1W) TV (limitat la cateva ore, P =25W) si apa curenta (30-40Wh/zi). Frigiderul dispare iarna, nu este necesar. Spalatul rufelor se va face doar cand este soare.

                  Daca doriti, pot detalia mai mult.
                  Ultima editare de addysoftware; 04.nov.2016, 22:09. Motiv: typos + precizari suplimentare

                  Comentariu


                  • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                    In afara de aprecieri, ce ok ar fi ca macar majoritatea sa fie de acord cu pricipiile dvs
                    Cele mai frumoase cabluri si tevi sunt cele care nu se vad

                    Comentariu


                    • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                      Am atasat o brosura interesanta preluata din site-ul ANRE.Aceasta concluzioneaza ce s-a discutat in acest topic si este interesanta de citit.
                      Fișiere atașate
                      Curentul nu iarta!

                      Comentariu


                      • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                        Buna ziua,

                        Ca si economisire a energiei as vrea sa propun de exemplu folosire de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei direct de la soare.
                        Noi de exemplu sustinem acest domeniu si comercializam si instalam panouri solare fotovoltaice pentru producerea de energie electrica atat pentru consumul propriu la biserici, manastiri, hale industriale, case, cat si pentru aplicatii mobile (microbuze, rulote, etc..)

                        Sper ca este destul de interesant si la subiect aceasta postare!

                        Comentariu


                        • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                          Eu sunt curios daca este fezabila investitia intr-un minisistem pentru zona rezidentiala, sa zicem 2-3kW maxim (panouri, inverter, lucrari operator distributie). Cat ar fi investitia initiala? Care sunt costurile ulterioare de operare, mentenanta, consumabile, ...?
                          “Quality means doing it right when no one is looking.”

                          Comentariu


                          • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                            E real faptul ca panourile fotovoltaice trebuie spalate regulat daca sunt amplasate in oras, in zone intens circulate sau este suficient sa le splele ploaia ( daca ploua rar? )De asemenea care ar fi durata lor medie de viata?
                            Cele mai frumoase cabluri si tevi sunt cele care nu se vad

                            Comentariu


                            • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                              Postat în original de Greenseiro Vezi post
                              Buna ziua,

                              Ca si economisire a energiei as vrea sa propun de exemplu folosire de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei direct de la soare.
                              Noi de exemplu sustinem acest domeniu si comercializam si instalam panouri solare fotovoltaice pentru producerea de energie electrica atat pentru consumul propriu la biserici, manastiri, hale industriale, case, cat si pentru aplicatii mobile (microbuze, rulote, etc..)

                              Sper ca este destul de interesant si la subiect aceasta postare!

                              Buna ziua,

                              Cum sustineti mai precis? Suntem interesati de solutii concrete. Postul dvs. suna a reclama pana acum.
                              Curentul nu iarta!

                              Comentariu


                              • Răspuns la: Economisire ENERGIE

                                Postat în original de Temelye Vezi post
                                E real faptul ca panourile fotovoltaice trebuie spalate regulat daca sunt amplasate in oras, in zone intens circulate sau este suficient sa le splele ploaia ( daca ploua rar? )De asemenea care ar fi durata lor medie de viata?
                                Sincer, nu stiu daca trebuie spalate (sau macar daca e admisa spalarea lor), dar stiu cat de "curate" sunt geamurile masinii mele dupa o ploaie zdravana (si nu ma refer la ploaie in timp ce sunt in trafic cu ea, ci dupa o ploaie in timpul cat a stat in parcare). N-am niciun motiv sa cred ca panourile fotovoltaice se comporta altfel.
                                LARGO AL FACTOTUM

                                Comentariu

                                Procesare...
                                X
                                sigla BRAT