Misiunea Cartierului Tau 29.06.2019

Adună
X
 
  • Ora
  • Arată
Curăță Tot
postări noi
  • PowerMC
    Administrator
    • 02.mai.2007
    • 2239

    Misiunea Cartierului Tau 29.06.2019

    Te preocupă starea blocului în care locuieşti sau ai în gând câteva proiecte prin care să îmbunătăţeşti infrastructura şi suprastructura întregii clădiri? Crezi că spaţiul verde merită o atenţie deosebită sau vrei să găseşti o echipă care să te ajute cu amenajarea scării de bloc?

    Eşti administrator de bloc, faci parte dintr-o asociaţie de proprietari sau eşti un simplu cetăţean preocupat de problemele întregii comunităţi din sectorul 6?

    Atunci te aşteptăm, sâmbătă, 29 iunie, începând cu ora 11:00, la Cartier Hub să discutăm şi să identificăm împreună problemele care apar în locuire şi care afectează locatarii din blocuri.

    Principalele teme de discuţii se vor axa pe problemele comune ale asociaţiilor de proprietari, dar şi pe găsirea unor soluţiilor aplicabile pe fiecare caz în parte. Alături de noi vor fi inginerii şi specialiştii MisiuneaCasa.ro.

    Dacă în prima ediţie a evenimentului ne vom axa pe identificarea problemelor, în ediţiile următoare vom aduce specialişti care să vă ghideze şi să vă ofere soluţii personalizate.

    Intrarea este liberă, dar pentru a participa te rugăm să te înregistrezi şi să completezi formularul:

    Cartier Hub se află la mezaninul Centrul Comercial Drumul Taberelor, accesul făcându-se prin scara rulantă de la mijlocul parterului clădirii.

    ***
    Misiunea Cartierului Tău este un eveniment realizat de MisiuneaCasa.ro cu sprijinul Cartier Hub şi este dedicat locuitorilor din sectorul 6, și nu numai.

    Împreună pentru o comunitate mai bună!
    Va rog sa cititi si sa respectati Regulamentul Forumului Misiunea Casa!

    Community Manager MC
  • Mircea_G
    Living Legend
    • 14.ian.2007
    • 12204

    #2
    Pacat ca ati ales un loc al unui comerciant ce vrea sa distruga orice urma de cartier si traditie .
    Eu nu voi intra acolo in viata mea , atita timp cit magazinul se numeste " Drumul TABERELOR "
    Din 1965 cind m-am mutat acolo si pina in 90 cind am plecat din cartier , n-am auzit de denumirea aia .
    Niste idioti isi bat joc de o intreaga comunitate .
    Instalatii verificari-revizii gaze

    Comentariu

    • PowerMC
      Administrator
      • 02.mai.2007
      • 2239

      #3
      Despre ce probleme vorbiti?

      Nu avem nicio legatura cu povestea de care amintiti, organizam un eveniment Misiunea Casa intr-o locatie potrivita pentru acesta.
      Sunteti si proprietar de apartament? Fiind un forumist activ si cu o vechime considerabila, ne face placere sa va avem alaturi la eveniment. Ne cunoastem personal, schimbam cateve idei si ganduri, poate aveti teme de dezbatut pe subiectul propus. Ce spuneti?
      Va rog sa cititi si sa respectati Regulamentul Forumului Misiunea Casa!

      Community Manager MC

      Comentariu

      • calin.diaconu
        Administrator
        • 17.mar.2005
        • 419

        #4
        Buna dimineata dragă Domnule Mircea G - azi este ziua in care ne vom intalni cu administratori si presedinti de bloc din CARTIERUL DRUMUL TABEREI. Ne bucuram de aceasta intalnire, pentru că într-un FORUM găsim multe asemănări cu viața în comun, cea pe care o putem regăsi în Blocurile Capitalei și marilor orase din Romania: în colectivitate, ne unește pe toți scara blocului (cea despre care se spune că e mai sensibilă în caz de cutremur), boxele de la subsol (pe care nu știm cum să le împărțim fără ceartă), fața blocului (unde numai câțiva dintre noi se ocupă de amenajarea și întreținerea spațiului verde), spatele blocului (care de obicei este plin de gunoaie, și ascunziș ideal pentru șotiile copiilor ce întârzie la joacă), acoperișul (care se strică de obicei numai atunci când plouă teribil sau zăpada se topește brusc, dar afectează doar ultimul etaj), parterul (unde din păcate se pot întâmpla refulări din pricina canalizării înfundate) ...

        Am vizitat înainte locația, care se numește CARTIER HUB - și este într-adevăr, într-un Centru Comercial.

        De ce am ales-o și de ce sper să începem un proiect pe termen lung, aici? În primul rând pentru că este un spațiu amenajat de tinerii arhitecți de la NOD MAKERSPACE care ne-au oferit cu titlu gratuit un loc unde ne putem intalni cu reprezentantii blocurilor. Vom evalua si va vom povesti concluziile, si sper sa va convingem de bunele noastre intentii.

        Cu deosebit respect,

        Calin Diaconu - Project Manager, Misiunea Casa

        PS1 ... da, cunoastem si respectam adevarul istoric al prezentei Oastei lui Tudor pe Dealul Cotrocenilor, la 1821. Dar creativitatea e în opinia noastră permisă - nu reprezintă un atentat la istoria națională și nici o falsificare a istoriei: dimpotrivă, e o invitație pentru a ne educa copiii, a le povesti istoria așa cum a fost. Deci DRUMUL TABERELOR e denumirea centrului comercial iar DRUMUL TABEREI e alături de Balta Albă, Militari, Rahova, Primăverii, Folreasca sau mai nou Pipera... unul dintre cartierele unui oraș ”în mișcare”, București.

        PS2: LA MULTI ANI tuturor membrilor nostri, care poarta numele Sfintilor Apostoli PETRU si PAVEL!
        www.calindiaconu.com

        Comentariu

        • PowerMC
          Administrator
          • 02.mai.2007
          • 2239

          #5
          Si a fost primul eveniment ... ne gandim la urmatorele.
          Adminstratori, Presedinti, Comitete Executive, Sefi de scara sau de bloc, proprietari, toti ar trebui sa ne aplecam putin mai mult asupra identificarii problemelor legat de managementul constructiei pe care o detinem in comun. O buna intretinere a acestei, pastrarea la standarde cat mai ridicate, sunt specte ce nu fac altceva decat sa ne faca viata mai frumoasa si sa pastreze valoarea proprietatii individuale. Poate fi un mod de viata, poate insemna sa schimbam inca putin din mentalitate, important este sa fim pozitivi si sa ne implicam in proiecte, indiferenta nu ajuta pe nimeni.

          Articolul legat de evenimentul Misiunea Cartierului Tau il puteti gasi la adresa https://www.misiuneacasa.ro/misiunea...au-viatalabloc
          Va rog sa cititi si sa respectati Regulamentul Forumului Misiunea Casa!

          Community Manager MC

          Comentariu

          Procesare...