Cresc preturile apartamentelor noi

20 iunie, 2006

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Cele mai ieftine locuinte costa in jur de 900 de euro metrul patrat. 
 
Preturile locuintelor noi vor continua sa creasca, chiar daca pentru urmatorii doi ani au fost anuntate mai multe proiecte rezidentiale. Potrivit unui studiu al companiei Regatta, evolutia acestora va fi in mare parte influentata de costul materiilor prime, al manoperei si al terenurilor.
 
"Chiar de la finele acestui an se asteapta majorari ale preturilor pe segmentul rezidential", sustine Robert Teodorescu, directorul departamentului de vanzari rezidentiale de la Regatta. Expertii sunt de parere ca pretul este, dupa locatie, un criteriu foarte important in decizia de cumparare, astfel ca dezvoltatorii incearca sa ofere produse cu preturi cel putin acceptabile si calitate ridicata, care sa le justifice.
 
Nordul si vestul, in preferintele bucurestenilor
 
Cea mai cautata zona continua sa fie cea de nord, unde cele mai mici preturi se situeaza in jurul valorii de 900 de euro metrul patrat. "Urmand trendul tuturor marilor orase, Bucurestiul continua sa-si extinda zona de nord, departe de ariile industriale si aproape de drumurile catre zonele turistice", se arata in studiul Regatta.
 
Specialistii spun insa ca aici preturile pot ajunge chiar la 1.800-2.000 de euro un metru patrat. Cei care nu-si permit sa se mute in nord, aleg vestul. Aici preturile sunt ceva mai mici, ajungand la 875 de euro metrul patrat in cartierul Militari.
 
Cumparate inainte de finalizarea constructiei
 
Potrivit companiei Regatta, o parte din apartamentele din proiectele nou-anuntate au fost deja vandute. Un exemplu este complexul Phoenix, din nordul orasului, care mai are disponibile numai 40% din cele 50 de apartamente ce vor fi construite, dar si West Park, din Militari.
 
La doua saptamani de la lansare, proiectul din Militari fusese deja vandut in proportie de 20%. Si Planorama din Colentina s-a aflat pe lista celor care si-au dorit o casa noua, fiind deja achizitionate peste 150 de apartamente din cele 1.104, in timp ce in cartierul Jupiter din Berceni s-au vandut peste 60% din locuinte.
 
In urmatorii doi-trei ani, pe piata ar putea fi livrate peste 10.000 de unitati locative, se arata intr-un raport al companiei Colliers International.
Potrivit analistilor, doar 5.000-6.000 au sanse reale de a fi finalizate, restul intampinand dificultati din cauza lipsei de finantare, a autorizatiilor de constructie si mai ales a lipsei de experienta a dezvoltatorilor.
 
 
 
Sursa: Evenimentul zilei

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Isarescu: preturile din anumite zone pot fi \ Isarescu: preturile din anumite zone pot fi \"umflate\"
Tranzactia zilei: 278.000 de trei camere in Aviatiei Tranzactia zilei: 278.000 de trei camere in Aviatiei
Centralele se verifica din doi in doi ani Centralele se verifica din doi in doi ani
Topul celor mai ieftine locuinte noi finalizate din Bucuresti si Ilfov - 09 Septembrie 2009 Topul celor mai ieftine locuinte noi finalizate din Bucuresti si Ilfov - 09 Septembrie 2009
BCR Banca pentru Locuinte tinteste primul loc in piata BCR Banca pentru Locuinte tinteste primul loc in piata
Biroul de arhitectura ateliercetrei a castigat Premiul I pentru „Cea mai buna amenajare a unui spatiu public” la „Elle Decoration Romanian Design Awards 2018” Biroul de arhitectura ateliercetrei a castigat Premiul I pentru „Cea mai buna amenajare a unui spatiu public” la „Elle Decoration Romanian Design Awards 2018”

Vezi mai multe articole