on

La Veranda, Craciunul se simte ca acasa

07 decembrie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Încă un an se apropie de final, astfel că Veranda - primul mall de proximitate din capitală, situat în cartierul Obor – a pregătit numeroase surprize pentru cei care îi vor trece pragul în „luna cadourilor”. Astfel, până pe 18 decembrie, cumpărăturile în valoare de minimum 200 RON pot aduce nenumărate premii, iar vizitatorii mallului vor avea ocazia să asculte grupuri de colindători şi să se bucure de târgul de Crăciun şi de atelierele şi spectacolele organizate în parteneriat cu Fundaţia United Way, Colombina şi Teatru la Cinema.

„Încă de la lansare, Veranda s-a bucurat de un număr mare de vizitatori, care ne-a depăşit aşteptările. Nu cred că există barometru mai bun pentru măsurarea succesului unui astfel de proiect, şi ne dorim să menţinem această realizare. Tocmai de aceea, în luna decembrie, am pregătit pentru comunitatea din Obor numeroase surprize plăcute, astfel încât să regăsească la Veranda adevăratul spirit al Crăciunului, la fel ca acasă”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltatorul centrului comercial Veranda.

Startul activităţilor specifice sezonului a fost dat de Moş Nicolae. 15 copii, beneficiari ai programelor United Way, s-au bucurat de acces gratuit pe Patinoarul Veranda, de meniuri delicioase oferite de McDonald’s, dar şi de alte suprize găsite în ghetuţe dăruite de Veranda Mall, Gymboland şi Carrefour Veranda. Tot de Moş Nicolae, cumpărăturile făcute #laVeranda au adus vizitatorilor premii instant, precum globuri pictate manual oferite de Veranda, bomboane din partea Carrefour Veranda şi Sweet by Marvio sau vouchere oferite de Gymboland, Spartan şi Patinoar Veranda.

Până pe 18 decembrie, cumpărăturile în valoare de minimum 200 RON pot aduce celor care se înscriu la tombolă excursii în ţară oferite de TUI TravelCenter, electrocasnice din partea Altex, dar şi două cine cu delicatese specifice sărbătorilor de iarnă oferite de Carrefour Veranda sau decoraţiuni de la TATI, premii ce vor fi livrate expres chiar de Moş Crăciun caştigătorilor, la ei acasă, în Ajunul Crăciunului. De asemenea, participanţii vor primi pe loc, la înscrierea în campanie, o doză de Coca Cola sau un camion de jucărie Coca Cola.

Mai mult, toată luna decembrie este rezervată colindelor şi activităţilor specifice acestei perioade a anului. Vizitatorii Veranda vor fi întâmpinaţi de grupuri de colindători de toate vârstele si se vor putea destinde la Târgul de Crăciun. Totodată, de pe 6 decembrie până în ajunul Crăciunului, Veranda găzduieşte spectacole pentru copii realizate de Teatru la Cinema, dar şi ateliere interactive de sezon, accesul fiind gratuit. Nu în ultimul rând, cei pasionaţi de sporturile de iarnă au ocazia de a practica activităţile preferate la primul patinoar în aer liber din Obor, deschis în fiecare zi, între orele 10:00 și 22:00.

Sub conceptul „Cel mai frumos Crăciun este acasă”, Veranda a pregătit celor peste 430.000 de locuitori care stau la doar câteva minute de mall, dar și bucureştenilor care vin constant în zona Obor, momente magice şi cadouri din belşug atât de aproape de locuința lor, încât se vor simți ca acasă.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Tefal OptiGrill®+, placerea unui gratar preparat perfect Tefal OptiGrill®+, placerea unui gratar preparat perfect
Sectorul constructiilor din Romania are nevoie urgenta de introducerea unor standarde moderne de lucru si este in urma la capitolul digitalizare Sectorul constructiilor din Romania are nevoie urgenta de introducerea unor standarde moderne de lucru si este in urma la capitolul digitalizare
Apartamentele de lux din Bucuresti sunt cu 22% mai ieftine - 14 ianuarie 2010 Apartamentele de lux din Bucuresti sunt cu 22% mai ieftine - 14 ianuarie 2010
 Praktiker România lansează unicul catalog de GRĂDINĂ & CAMPING de pe piața locală, cu peste 1.000 de produse dedicate petrecerii timpului în aer liber Praktiker România lansează unicul catalog de GRĂDINĂ & CAMPING de pe piața locală, cu peste 1.000 de produse dedicate petrecerii timpului în aer liber
inundatii inundatii
Ieftiniri mai mari in cazul apartamentelor vechi Ieftiniri mai mari in cazul apartamentelor vechi

Vezi mai multe articole