Terenul scump trimite apartamentul la tara

16 februarie, 2007

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Din cauza terenurilor tot mai putine si mai scumpe din Capitala, dezvoltatorii de proiecte rezidentiale au inceput sa promoveze ansambluri mixte, compuse atit din blocuri, cit si din vile. Astfel, oferta satisface si proprietarii care doresc o casa pe pamint, si pe cei care vor sa traiasca la bloc. Un exemplu de astfel de proiect se desfasoara in Corbeanca. Este vorba despre ansamblul rezidential Northpoint a carui constructie a demarat in iunie anul trecut, avind ca termen de finalizare octombrie 2008 si care va contine 77 de locuinte. Cartierul va fi compus din cinci blocuri dispuse cu P+3 si din 15 case duble. „Prima faza a proiectului se apropie de finalizare, respectiv vor fi gata primul bloc si zece dintre cele 15 duplexuri pina in luna august a acestui an“, ne-a spus Iulian Ivan, reprezentantul agentiei Regatta, cea care se ocupa cu promovarea ansamblului. Potrivit lui Iulian Ivan, de la data lansarii proiectului s-au vindut aproximativ 25% dintre locuinte.
 
Apartamentele vor avea suprafete cuprinse intre 86 si 310 metri patrati, iar casele vor avea suprafete intre 204 si 234 de metri patrati si cite o curte de aproximativ 245 de metri patrati. „Cel mai bine s-au vindut apartamentele de doua camere, pentru ca sint mai ieftine“, a adaugat Iulian Ivan.
 
Sursa: Cotidianul

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Angajari masive si salarii mai mari in constructii Angajari masive si salarii mai mari in constructii
Criza forteaza investitorii sa-si scoata la vanzare apartamentele - 20 Februarie 2009 Criza forteaza investitorii sa-si scoata la vanzare apartamentele - 20 Februarie 2009
Asigurarile iti pun casa la adapost de hoti Asigurarile iti pun casa la adapost de hoti
Energia solara are nevoie de sustinerea autoritatilor romane Energia solara are nevoie de sustinerea autoritatilor romane
Legrand achizitioneaza* Universal Electric Corporation din SUA si se extinde pe piata infrastructurilor digitale Legrand achizitioneaza* Universal Electric Corporation din SUA si se extinde pe piata infrastructurilor digitale
Un nou Superstore Proges in Buzau - 04 Septembrie 2009 Un nou Superstore Proges in Buzau - 04 Septembrie 2009

Vezi mai multe articole