Habitat for Humanity Romania a construit in octombrie 36 de case in 5 zile la Bacau

09 noiembrie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Recent, Misiunea Casa a incheiat un parteneriat media cu asociatia non-profit Habitat for Humanity, organizatie prezenta in 70 de tari si care si-a asumat misiunea de a eradica locuirea precara. Cu o prezenta de 21 de ani in tara noastra, Habitat for Humanity Romania construieste, reabiliteaza, ofera consultanta, suport tehnic si deruleaza programe de eficienta energetica si de preventie si raspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.

Constructii realizate in timp-record la Bacau

Cu sprijinul a peste 32 000 de voluntari, internationali si din companiile romanesti, Habitat for Humanity Romania a ajutat peste 69.000 de oameni sa aiba o casa decenta sau sa isi imbunatateasca locuinta.

Habitat for Humanity Romania a finalizat construirea a 36 de case intr-un timp record de 5 zile, in cadrul BIG BUILD, cel mai mare eveniment de construire accelerata si voluntariat din Europa. Peste 820 voluntari unici au lucrat intre 2 și 6 octombrie pe santierul din cartierul Izvoare din Bacau, unde vor locui, de anul viitor, 117 parinti si copii din 36 de familii cu venituri reduse.

BIG BUILD, cel mai mare eveniment de construire accelerata si voluntariat din Europa, a adus impreuna zilnic, pe santierul Habitat for Humanity din Bacau, peste 700 de persoane - voluntari, familii partenere, specialisti in constructii, bucatari si echipa Habitat for Humanity Romania.

De-a lungul a 5 zile, locuintele au fost ridicate cu ajutorul a peste 820 de voluntari diferiti veniti la Bacau din toate colturile tarii si din Irlanda de Nord, Slovacia, Germania, SUA si Marea Britanie. Sportivi olimpici, vedete TV, angajati ai companiilor partenere Habitat for Humanity Romania, studenti sau persoane care si-au luat concediu in acea perioada pentru a da o mana de ajutor au lucrat impreuna cu familiile beneficiare si au prestat impreuna, in cele 5 zile ale evenimentului, 20.000 de ore de voluntariat. Voluntarii Habitat for Humanity Romania au pornit lucrul, in prima zi, de la fundatiile caselor si au ajuns, in ultima zi, sa finalizeze exteriorul celor 36 de locuinte. Echipele de voluntari au fost ghidate si ajutate de 100 de specialisti in constructii, care au supravegheat lucrarile de construire si le-au explicat voluntarilor cum se ridica peretii, cum se aplica vata minerala si gips-cartonul sau cum se monteaza acoperisul.

Casele au doua sau trei camere si sunt construite in regim duplex, triplex si cvadruplex. Acestea vor fi locuite, din 2018, de 36 de familii cu venituri reduse din Bacau, care au fost selectate anul trecut in programul Habitat for Humanity Romania.

”De anul viitor, peste 50 de copii vor avea, pentru prima data, propria lor camera. Sunt copiii celor 36 de familii partenere din proiectul BIG BUILD. Am trait impreuna 5 zile pline de emotie, bucurie si determinare, timp in care am ridicat impreuna 36 de case. Le multumim tuturor celor implicati in proiectul BIG BUILD - familii beneficiare, voluntari si sponsori. Cu totii am adus in prim-plan problema locuirii precare, care afecteaza, din pacate, jumatate din populatia Romaniei si, totodata, am contribuit activ la imbunatatirea conditiilor de locuit pentru 36 de familii dezavantajate”, spune Roberto Patrascoiu, director national Habitat for Humanity Romania.

Cele 36 de locuinte construite in cadrul BIG BUILD 2017 sunt amplasate in cartierul Izvoare din Bacau, langa alte 8 case ridicate de voluntarii Habitat for Humanity Romania in cadrul BIG BUILD 2015.

Prin acest eveniment, organizatia a marcat Ziua Mondiala a Locuirii, pentru a atrage atentia asupra unuia dintre drepturile fundamentale ale omului: acela de a avea o locuinta decenta. Romania se confrunta cu cele mai severe statistici din Uniunea Europeana in domeniul locuirii: 52% din populatia tarii locuieste in conditii de supraaglomerare, iar 21,5% dintre locuinte se afla intr-un stadiu avansat de degradare, cu nevoie de reparatii urgente. Peste 12% dintre romani nu-si pot mentine casele calde in sezonul rece. In plus, aproximativ 5 milioane de romani traiesc in saracie.
 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Ce ne spun codurile de pe fructe Ce ne spun codurile de pe fructe
In care orase este cel mai sanatos sa traiesti In care orase este cel mai sanatos sa traiesti
Top 5 idei de cadouri pentru casa pe care femeile le vor aprecia Top 5 idei de cadouri pentru casa pe care femeile le vor aprecia
Cum cureti o oala arsa Cum cureti o oala arsa
Tu stii sa iti faci bagajul? Tu stii sa iti faci bagajul?
5 lucruri mai putin esentiale la prima vedere care nu trebuie sa-ti lipseasca din bagajul de vacanta 5 lucruri mai putin esentiale la prima vedere care nu trebuie sa-ti lipseasca din bagajul de vacanta

Vezi mai multe articole