Exploatarea padurilor este sau cel putin ar trebui sa fie o activitate complexa, definita de un ansamblu de activitati desfasurate de-a lungul unui intreg lant ecologic industrial. La modul ideal, pentru extragerea masei lemnoase ar trebui, de asemenea, asigurate conditii optime de dezvoltare si regenerare a arborilor, fara a neglija cerintele societatii si aspectele economice implicate.
De altfel, partea financiara este cea care primeaza in cele mai multe dintre zonele unde sunt realizate exploatarile de lemn, iar aici trebuie gasit rapid un echilibru. De la exploatarea rationala pana la dezastru pot trece ani buni, insa regenerarea padurilor se face intr-o perioada de timp mult mai intinsa, astfel ca pierderea va deveni aproape imposibil de înlocuit. De aceea, principiul care trebuie respectat cu sfintenie este cel al conservarii si dezvoltarii fondului forestier.
Unde ajunge lemnul?
Ansamblul proceselor tehnologice prin care se exploateaza lemnul este compus din recoltarea, colectarea, fasonarea primara, transportul tehnologic, sortarea si fasonarea definitiva. Dincolo de aceste activitati efectuate pe domeniile forestiere si care necesita o anumita mecanizare, lemnul odata sortat si fasonat pentru transport este livrat pe diferite canale de industrializare.
Exista directii diferite, dupa cum o impun calitatea lemnului si interesele economice. Astfel, o parte va fi utilizata ca lemn de foc, iar alta pentru producerea si fabricarea placilor si produselor din lemn (placi aglomerate, grinzi din lemn, produse derivate). Aceasta a doua ramura se indreapta ulterior catre industria de producere a mobilei si alte industrii care folosesc lemnul prelucrat.
Cea mai cunoscuta activitate legata de lemn este asigurarea lemnului de foc. Probabil multi dintre noi am participat la pregatirea lemnului pentru iarna, mai ales in zonele rurale. Inainte de anii 2000, aceasta actiune insemna aprovizionarea cu busteni, de regula livrati la metru cub ster – volum brut reprezentat de asezarea simpla a lemnelor, care include si spatiile de aer dintre acestea. Urma sectionarea transversala, apoi spintecarea fiecarei bucati in mai multe parti, pentru a putea fi utilizate in spatiul de ardere.
Eficientizarea procesului prin mecanizare
Odata cu aparitia magazinelor de bricolaj, lemnul de foc a devenit disponibil gata taiat si stivuit in ambalaje, in diferite volume. Practic, a aparut un intermediar care realizeaza aceasta activitate.
Mai mult ca sigur, in cazul magazinelor de bricolaj vorbim despre proceduri care sunt realizate automatizat, deoarece s-ar dovedi nerentabil pentru orice furnizor sa consume timp si forta de munca in cantitati semnificative.
Astfel, in ceea ce priveste mecanizarea, au aparut diversi furnizori de solutii de prelucrare a lemnului de foc. Pe de o parte, au fost dezvoltate masini si utilaje profesionale care pot prelucra direct bustenii fasonati, iar pe alta parte au aparut masini de mici dimensiuni, care pot fi utilizate in gospodarii si care pot despica usor lemnul.
In zona industrial-profesionala, masinile deja realizeaza toate acele operatiuni enumerate anterior. In proces, lemnul sub forma de bustean, la o lungime de cativa metri si la un diametru de maximum 500 mm, este condus catre interiorul zonei de lucru, de unde un operator se va asigura ca taierea va fi realizata la lungimea de maximul 600 mm cu ajutorul unei drujbe integrate. Apoi, prin impingerea longitudinala, lemnul este fortat sa treaca prin zona de despicare. In urma acestui proces de cateva zeci de secunde vor rezulta doua produse: lemnul de foc despicat si deseurile din lemn.
Este recomandat ca aceasta activitate sa fie realizata cat mai aproape de sursa de lemn. In acest sens, utilajele sunt transportabile si actionate atat de motoare electrice, dar şi de tractoare ori variante combinate.
Mecanizare la tine acasa
Pentru aplicatii rezidentiale, exista diverse tipuri de despicatoare, majoritatea actionate electric, la un cost de aproximativ 1.000 RON, in functie de caracteristici. Pentru executarea despicarii este necesara asigurarea truchiului la o lungime de maximum 500 - 600 mm si un diametru de 250 - 300 mm. Procedura este simpla: se aseaza busteanul pe zona de despicare si utilajul va fi pus in functiune. In cateva secunde, lemnul va fi impins in zona de despicare si vor rezulta 3-4 bucati de lemn stivuibile. Puterea motoarelor electrice ale acestor despicatoare este una redusa, de numai 1.200 - 1.500 W.
Asadar, chiar daca suntem profesionisti sau simpli utilizatori casnici, mecanizarea ne poate scuti atat de efortul fizic, cat mai ales de timpul pierdut pentru o activitatea care poate fi realizata in conditii de calitate net superioara. Tot ce mai ramane de facut este identificarea solutiei optime pentru activitatea din segmentul de prelucrare a lemnului si investirea, mai ales, in exploatarea rationala a padurilor.
Pe larg despre exploatarea lemnului se va discuta in acest weekend la Brasov, in cadrul evenimentului expoDESIGNwood (30 martie – 1 aprilie). Zeci de firme din tara si din strainatate si-au anuntat prezenta, iar Misiunea Casa va avea, de asemenea, un stand la eveniment. Va asteptam!
Comentarii
Nu exista comentarii.