Test becuri LED - Ieftin vs Scump

01 martie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Aducem in atentia dumneavoastra o noua dezbatere vizavi de produsele care ne sunt prezentate in marile magazine si calitatea acestora indoielnica. Despre ce gasim in prezentarea produsului, descrierea pe cutii si produsul in sine.

Am testat si studiat in atelier doua becuri LED cu format clasic si fasung E27 care se gasesc in acest moment la vanzare, unul in magazinele de bricolaj cel de-al doilea in magazine specializate de corpuri si surse de iluminat LED.
Pentru testul nostru pur intamplator am comparat doua produse aparent similare, cu pret diferit si evident producatori diferiti. Dorim prin acest articol sa scoatem in evidenta diferentele esentiale intre doua produse care aparent pe hartie si  in prezentare au cam aceleasi performante insa in realitate diferentele sunt semnificative.

Primul produs testat este un bec LED ieftin (20 lei). Acesta este ambalat intr-o cutie de carton frumos colorata pe care insa nu este trecut nici un nume de producator, suntem informati ca avem de-a face cu un bec care are o viata de pana la 20.000 ore si economiseste 80% din energie. Pe o alta latura a ambalajului avem o hartie printata pe care apare clasa energetica A  si alte marcaje care ne informeaza despre performantele produsului cum ca nu contine mercur, emite o lumina alb rece (~6500K), porneste instant la 100% intensitate luminoasa, are soclu E27 si un flux luminos de 500 lm (lumeni).

Al doilea produs din testul nostru este un bec LED premium Toshiba. Avem de-a face cu o cutie de carton cu o latura transparenta prin care putem vedea produsul. Pretul acestui produs este de 48 lei. Pe cutia acestui produs gasim mult mai multe informatii, inclusiv o schita a produsului cu dimensiunile esentiale care sunt importante pentru montajul intr-un corp de iluminat. Avem un flux luminos de 806 lumeni, o durata de viata declarata de 15.000 ore conforma cu standardul L70 si un consum de 10,5W. Standardul L70 se refera la orele de functionare in care becul LED are o scadere a fluxului luminos de 30%, respectiv in cazul becului Toshiba ne este garantat de catre producator ca dupa 15.000 ore de functionare becul va avea o stralucire de minim 70% fata de valoarea initiala. In cazul produselor ieftine durata de viata de 20.000 ore nu stim daca se refera la acest standard sau la durata medie estimata pana la defectarea completa a produsului.
Alimentat de la retea un bec LED are sanse mai mari sa se defecteze din cauza sursei decat ca urmare a scaderii accentuate a intenistatii luminoase.

In pozele de mai jos se pot observa diferente esentiale constructive intre becul ieftin care are in o sursa cu 8 componente electronice si sursa becului premium care este compusa din aproximativ 24 componente electronice. Aceste diferente importante nu pot fi verificate din pacate fara demontarea distructiva a produselor si nu sunt accesibile ca informatii oficiale din partea producatorilor.
O alta diferenta esentiala este designul produselor. Lasand la o partea aspectul vizual, care uneori poate fi mascat de corpul luminos in care este montat becul, geometria produsului si materialele din care este realizat au o importanta deosebita pentru disiparea caldurii produsa de LED-uri si sursa catre mediul inconjurator. Acest proces este important pentru fiabilitatea in timp a ansamblului sursa – leduri.

Puteti astfel observa cum in cazul produsului ieftin singurele masuri de racire sunt niste fante din carcasa care permit o ventilare in interiorul becului insa favorizeaza si patrunderea prafului care in timp duce la obturarea cailor de racire. Analizand cel de-al doilea produs constatam ca matricea de LED-uri este montata pe un cablaj cu substrat de aluminiu care preia rapid caldura si o distribuie catre o constructie interna de fante de aluminiu care la randul lor o transfera catre corpul exterior al becului LED si ulterior catre mediul ambiant. Sursa de tensiune este montata pe un cablaj separat si izolata termic astfel incat sa nu fie influentata negativ de caldura degajata de LED-uri.
Dimensiunile produselor sunt apropiate, becul premium fiind ceva mai compact, un avantaj pentru montarea in corpuri de iluminat mai mici.

 

  Bec LED ieftin Bec LED premium
Consum (W)

7

10.5
Flux Luminos (lm) 500 806
Dimensiuni (mm) L/Ø 118/70 110/59
Durata viata (ore) 20.000 15.000 (L70)
Cicluri aprins/stins  Neprecizat 100.000
Compatibil variator Nu Nu
Pret cu TVA 20 48
Producator Necunoscut Toshiba
     

 

Adauga un comentariu


1 Comentariu

George

05 aprilie, 13:22

La 20 lei nu e chiar ieftin. Ca sa nu mai zic ca ala la 48 e chiar exagerat. In cat timp amortizezi investitia? Eu in casa am vreo 25-30 becuri. Prefer sa iau d-alea halogen la 5 lei si tot nu consuma curent cat costa unul led de 48 lei.

Alte articole

Circuitele si intrerupatoarele cap scara: cum se monteaza Circuitele si intrerupatoarele cap scara: cum se monteaza
Circuitele electrice in casa Circuitele electrice in casa
Cum alegi centrala electrica ideala pentru locuinta ta? Cum alegi centrala electrica ideala pentru locuinta ta?
Acordarea primului ajutor in caz de electrocutare Acordarea primului ajutor in caz de electrocutare
Intrerupatoarele inteligente: cum iti pot face acestea viata mai comoda Intrerupatoarele inteligente: cum iti pot face acestea viata mai comoda
Panoul electric: cum adaptezi instalatia electrica veche la cerintele actuale Panoul electric: cum adaptezi instalatia electrica veche la cerintele actuale

Vezi mai multe articole