on

2017, anul cu schimbari la nivelul conducerii Rehau Polymer Romania

16 ianuarie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Rehau, producătorul celor mai performante profile din PVC la nivel european, GENEO, își consolidează poziția de lider al pieței de profile din PVC din România, acordând o atenție permanentă dezvoltării produselor sale, dar și asupra aspectelor ce țin de personal. Recunoașterea și recompensarea angajaților performanți este una dintre politicile ce au ajutat la creșterea REHAU în fiecare dintre cele 170 de sucursale pe care le deține pe glob. Astfel concernul REHAU anunță numirea în funcția de Country Head Rehau România a domnului Adin Tabacu, începând cu luna ianuarie a acestui an.

De profesie inginer constructor, dl. Adin Tabacu, în vârstă de 54 ani,  a condus șantiere mari din România și Germania în funcțiile de șef de punct de lucru și șef de șantier. Începând cu anul 1995 ocupă funcția de Director Național de Vânzări REHAU al departamentului de Soluții pentru Ferestre și după 21 de ani de activitate în cadrul REHAU preia conducerea de la începutul acestui an a sucursalei din România. Preocupat de parcursul profesional, dl. Adin Tabacu și-a lărgit aria de interes educațional, în prezent fiind licențiat în Psihologie și masterand în Terapii Cognitiv-Comportamentale, la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, după cum însuși afirma: „Psihologia nu este doar o pasiune, ci si un ajutor important în lucrul cu oamenii, zi de zi.”

În cei 21 de ani de când compania REHAU Polymer este prezentă pe piața din România aceasta a reușit să își consolideze și să își mențină poziția de lider prin personalul calificat, structurile logistice performante, depozite de marfa menite să deservească în cel mai scurt timp pe clienții firmei. REHAU a reușit să impună standarde înalte pentru tâmplăria de PVC din România și a crescut în continuu, chiar și în perioada crizei economice care a afectat întregul domeniu al construcțiilor. REHAU continuă să investească în dezvoltarea soluțiilor de înaltă calitate din polimeri și dezvoltă produse de înaltă tehnicitate în toate departamentele sale: Soluții pentru Ferestre, Instalații pentru Construcții, Soluții pentru Mobilier, Infrastructură și Telecomunicații, urmărind în permanență cele mai noi orientări la nivel mondial în aceste domenii.  Prin departamentele Soluții pentru Ferestre și Instalații pentru Construcții / Sisteme de Încălzire în Suprafețe, REHAU se situează pe primele poziții din domeniu pe piața din România.

Deschiderea permanentă a companiei către clienții direcți, dar și către clienții finali prin suport tehnic de înaltă calitate, workshop-uri și seminarii de prezentare de produs și sprijin în activitățile de marketing și publicitate ale acestora, dar și o comunicare directă pentru clientul final fac din REHAU un adevărat lider în domeniu ce se desăvârșește cu fiecare etapă parcursă.

„Doresc sa subliniez rolul determinant al departamentului Soluții pentru Ferestre în activitatea REHAU România. Acest departament contribuie cu peste două treimi la vânzările firmei și contribuie în mod substanțial la puterea brand-ului REHAU în țara noastră. Cele mai bune sisteme de profile din PVC – vorbesc aici despre REHAU GENEO, REHAU Synego, dar și altele care echipează numeroase locuințe, spitale și școli din România, contribuie astfel la confortul locatarilor, dar și la economia substanțială de energie. Departamentele de Instalații, Soluții pentru Mobilier, Infrastructură și Soluții Industriale întregesc fericit oferta noastră, justificând pe deplin deviza REHAU: Unlimited Polymer Solutions. În aceste condiții evoluția către funcția de Country Head Rehau România nu poate decât să mă bucure și să aducă odată cu ea noi provocări pe plan profesional. ”, după cum afirmă dl. Adin Tabacu.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Vanzari doar cu certificat energetic Vanzari doar cu certificat energetic
Cartier turcesc cu 4.600 de locuinte linga Bucuresti Cartier turcesc cu 4.600 de locuinte linga Bucuresti
Scadere generalizata pe piata imobiliara Scadere generalizata pe piata imobiliara
PIATRAONLINE lanseaza 10DesignBlog - proiect pentru tinerii pasionati de arta decorativa si design de interior PIATRAONLINE lanseaza 10DesignBlog - proiect pentru tinerii pasionati de arta decorativa si design de interior
Cheltuielile pentru interfon se recupereaza de la fiecare apartament Cheltuielile pentru interfon se recupereaza de la fiecare apartament
Reabilitarea blocurilor pe bani europeni, intarziata de autoritati Reabilitarea blocurilor pe bani europeni, intarziata de autoritati

Vezi mai multe articole