Cat teren poti cumpara cu 100.000 de euro langa Bucuresti, Cluj sau Brasov. Preturile au scazut cu 60%

26 ianuarie, 2011

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Febra constructiilor de case la periferia marilor orase a incetat brusc in 2009. In prezent, proprietarii de terenuri isi reduc semnificativ din pretentii, dar parcelele raman in continuare nevandute.
 
Anii in care un teren cumparat astazi putea fi vandut in doar cateva luni pentru un pret dublu au apus. Desi statisticile arata ca de-a lungul lui 2010 metrul patrat de teren s-a devalorizat cu pana la 60% fata de anul precedent, clientii intarzie sa se arate. "Piata terenurilor din localitatile adiacente Capitalei este inghetata. Si in Bucuresti se
tranzactioneaza foarte putin. Se cauta cu predilectie parcelele de 300-500 de metri patrati, situate in zone bune, cu proiecte pentru mici blocuri, deja aprobate", a declarat pentru gandul Lazar Costin, directorul general al agentiei imobiliare Neoland.
 
In aceste conditii, cu un buget de 100.000 de euro, un potential cumparator se poate transforma intr-un mic latifundiar. Aceasta suma este suficienta pentru a achizitiona circa 650 de metri patrati in cea mai scumpa localitate de la periferia Bucurestiului, comuna Voluntari, de care apartine si fostul paradis imobiliar Pipera. Sau aproape un sfert de hectar intravilan, in Buftea.
 
In plina iarna imobiliara, finantatorul echipei Steaua Bucuresti, Gigi Becali, a reusit afacerea momentului. Recent, a vandut dezvoltatorului Portaland Trust un teren de 20.000 de metri patrati, situat in apropierea soselei Pipera, pentru circa 10 milioane de euro. Suma reprezinta insa mai putin de jumatate din banii pe care i-ar fi putut obtine pentru aceasta proprietate in urma cu numai doi ani, potrivit analistilor imobiliari. Si in provincie terenurile au pierdut chiar si jumatate din valoarea de piata de la inceputul anului trecut. In Somesu Rece, la periferia Clujului, 100.000 de euro reprezinta echivalentul a 8.300 de metri patrati. Intr-o alta localitate, Rasnov, situata in apropierea Brasovului de aceasta data, pentru aceeasi suma poti cumpara o parcela de 5.550 de metri patrati. In ianuarie 2010, cu acelasi capital putea fi cumparat un lot de numai 3.450 de metri patrati
 
Topul celor mai severe scaderi de pret
 
Nu toti cei care vand sunt insa atat de norocosi. Portalul imobiliare.ro a realizat si un top al celor mai mari reduceri de pret inregistrate in perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2011, in cateva din marile orase. Astfel, primul loc este ocupat de o parcela de 880 de metri patrati situata in zona Baneasa, din Bucuresti. Terenul are toate utilitatile si este situat vizavi de Padurea Baneasa. Daca initial pretul solicitat pentru acest teren era de 990 de euro pe metru patrat, in prezent pretul de vanzare afisat este de 470 de euro pe metru patrat. Locul doi in clasament este ocupat de un teren de 550 mp situat in zona Andrei Muresanu din Cluj-Napoca. Terenul este situat intr-o zona exclusivista si are toate utilitatile. Valoarea acestui lot a scazut pe parcursul anului 2010 de la 600 de euro pe metru patrat la 370 euro pe metru patrat. Pe pozitia a treia se situeaza un teren din zona bulevardului 1 Mai din Capitala. Parcela are o suprafata de 340 de metri patrati. Pe teren se poate edifica un imobil P+2E+M cu o amprenta de 155 de metri patrati si o suprafata totala construita de 535 de metri patrati. Diferenta de pret inregistrata in acest caz pe parcursul ultimelor douasprezece luni este de 210 euro pe metru patrat, de la 940 euro pe metru patrat la 730 de euro pe metru patrat.
 
Sursa: Gandul

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

BIFE-SIM dezvaluie tendintele 2019/2020 in mobilier si design interior! BIFE-SIM dezvaluie tendintele 2019/2020 in mobilier si design interior!
Leasingul imobiliar - optiune la indemana oricarei companii Leasingul imobiliar - optiune la indemana oricarei companii
Manopera pentru casa in 2009: minim 550 de euro lunar Manopera pentru casa in 2009: minim 550 de euro lunar
Mapei Romania premiaza 3 studenti din cadrul Universitatii Nationale de Arte Bucuresti Mapei Romania premiaza 3 studenti din cadrul Universitatii Nationale de Arte Bucuresti
Se deschide ROMTHERM – evenimentul diversitatii si calitatii in domeniul instalatiilor Se deschide ROMTHERM – evenimentul diversitatii si calitatii in domeniul instalatiilor
Locuinta veche, avans pentru o casa noua Locuinta veche, avans pentru o casa noua

Vezi mai multe articole