Decoratiuni de Valentine's Day

14 februarie, 2012

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Desi in luna februarie a fiecarui an orasul se umple de inimioare kitschoase si ursuleti cu preturi nejustificat de mari, Valentine`s Day (sau, daca preferi, Dragobetele) e un bun prilej de a sarbatori iubirea, in toate formele ei. Te poti desprinde de clisee, oferind cadouri nu numai iubitei/ iubitului, ci si prietenilor, vecinilor, sau oricui altcuiva
decoratiuni valentines day
crezi ca ar merita un astfel de gest. Si, daca vrei ca darul tau sa fie pastrat cu drag, confectioneaza-l chiar tu – nu te va costa foarte mult si va fi o alternativa de bun gust si originala pentru variantele existente pe piata. Mai departe, in acest articol, iti vom da cateva sugestii pe care le poti folosi pe post de sursa de inspiratie atat pentru crearea unei atmosfere potrivite, cat si pentru obiecte tematice.
 
Florile, mai mult ca oricand, sunt indicate pentru decorarea camerei si imprimarea unei atmosfere romantice. Trandafiri rosii sau albi, in functie de dispozitia in care te afli. Alege buchete generoase, expansive sau, dimpotriva, limiteaza-te la un singur fir de trandafir, pus in valoare intr-o vaza eleganta. Daca vrei sa te rasfeti pana la capat, poti apela si la deja traditionalele petale de trandafir, dar ai grija pe unde le imprastii, ca sa nu fie calcate in picioare si mototolite din primele ore.
 
O cupa asezata pe o masuta sau pe un raft, plina cu bomboane de ciocolata in ambalaj rosu, e un alt simbol al zilei indragostitilor. Si, daca ai timp sa te ocupi de ceva mai complex, poti face un aranjament care sa includa bomboanele, florile sau petalele, cateva lumanari si doua pahare cu sampanie.
 
In afara de aceste accesorii, menite sa dureze cateva ore cel mult, poti sa apelezi si la ceva mai concret, care sa se integreze cu celelalte obiecte utilitare din casa. Asternuturile in culori vesele, cu inimioare sau flori, eventual cu un mesaj specific acestei zile, dau intotdeauna o nota de sarbatoare. Mai ales ca oricui ii place, din cand in cand, sa se rasfete si sa lase deoparte simtul penibilului, in favoarea relaxarii.
 
Daca esti un spirit mai dinamic si ai chef de party, cateva baloane cu heliu, in forma de inima, eventual si cu mesaje personalizate, vor da un aer vesel camerei si iti vor pune mereu la dispozitie un obiect incasabil, pe care sa il impingi de colo-colo.
 
In baie poti pune cateva prosoape rosii si, daca nu te deranjeaza sa cureti dupa, poti scrie un mesaj romantic sau haios cu rujul pe oglinda. Acelasi lucru il poti face si pe oglinda din living. Si tot in living poti pune o rama specifica sarbatorii, in care sa incadrezi o poza cu tine si persoana iubita. Si nu uita canapeaua, pe care poti inlocui pernele obisnuite cu doua perne in forma de inimioare. Sau cu una singura, foarte mare, de aceeasi forma. Daca iti pasa foarte mult de stil si bun-gust, nu e cazul sa te scandalizezi. Nu vor ramane acolo decat pentru scurt timp, si sunt la fel de inofensive ca globurile colorate de Craciun.
 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Ce sunt lichenii stabilizati si ce eforturi presupun amenajarile interioare cu acestia Ce sunt lichenii stabilizati si ce eforturi presupun amenajarile interioare cu acestia
Decoratiuni de Craciun - Partea a II-a Decoratiuni de Craciun - Partea a II-a
Cum alegi parfumul de cameră ideal pentru tine? Cum alegi parfumul de cameră ideal pentru tine?
O atmosfera de film SF O atmosfera de film SF
Istoria unui suflet intr-un covor din casa ta Istoria unui suflet intr-un covor din casa ta
Traditii si superstitii de Anul Nou Traditii si superstitii de Anul Nou

Vezi mai multe articole