Romanii isi fac locuinte cu ciment bulgaresc

03 iulie, 2008

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Dupa ce de cativa ani incoace romanii au luat cu asalt litoralul de la sud de Dunare, in prezent cimentul ieftin pare a fi noua atractie. Romanii din sudul tarii care isi construiesc o casa sau doresc sa o renoveze prefera sa cumpere materialul de constructie din Bulgaria ca urmare a diferentei mari de pret.
 
Daca peste Dunare pentru un sac de ciment scoti din buzunar maximum 22 de lei, la depozitele locale ajungi sa platesti chiar si 40 de lei. Explicatia? Pretul mic al gazelor din Bulgaria, investitiile reduse ale producatorilor de acolo, calitatea uneori mai slaba a produselor, dar si goana dupa profit a distribuitorilor din Romania.
 
Ion Crangasu, presedintele patronatului producatorilor de ciment din Romania, recomanda cumparatorilor o atentie sporita la calitatea produselor achizitionate din tara vecina.
 
Un sac de ciment la depozitele de materiale de constructii din ...
 
Gazul ieftin din tara vecina scade pretul cimentului la jumatate
 
Zeci de masini romanesti se indreapta catre Ruse, dar nu pentru a merge pe plajele de la Nisipurile de Aur, ci spre depozitele de materiale de constructii.
 
In fiecare zi, zeci de camioane incarcate cu ciment pleaca din Ruse spre Romania, relateaza agentia de presa bulgara Novinite.
 
Cererea pentru ciment bulgaresc a crescut spectaculos ca urmare a comenzilor tot mai importante venite din partea cumparatorilor romani care isi construiesc sau repara locuintele.
 
Cererea este determinata in special de pretul mult mai scazut al cimentului bulgaresc, respectiv de 10-12 leva (18-22 lei) pentru un sac de 50 kg, comparativ cu cel din Romania unde acelasi produs costa chiar 40 de lei.
 
Fara investitii in domeniul mediului
 
Diferentele de pret pentru un sac de ciment au la baza pretul mai mic platit de bulgari pentru gazele importate din Rusia, potrivit lui Claudiu Georgescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale de Constructii. Costurile cu energia reprezinta pana la 50% din pretul final al cimentului.
 
Un alt motiv al acestor diferente de pret subliniat de jucatorii din piata autohtona il reprezinta investitiile de mediu realizate de acestia, fata de companiile bulgare care au decis amanarea unor astfel de proiecte. „Realizarea acestora ar putea duce la o majorare a pretului cimentului si in tara vecina", spune Georgescu. „Marjele practicate de distribuitori sunt de cel putin 15%", arata Georgescu.
 
Cimentul bulgaresc poate fi insa de calitate mai slaba, atentia la caracteristicile acestuia fiind necesara cand mergi la cumparaturi peste Dunare.
 
„Directivele de mediu nerespectate, continutul scazut de crom sau utilizarea unei cantitati mai mici de clincher contribuie la aceste preturi in Bulgaria", crede Ion Crangasu, presedintele patronatului producatorilor de ciment.
 
In 2008, cresteri de pret de circa 10%
 
Producatorii locali sustin ca majorarile de pret efectuate au fost la un nivel minim, avand in vedere evolutia valorii materiei prime utilizate. „Energia electrica a crescut cu 27%, zgura cu 160%, cocsul cu 12%, costurile cu manopera si serviciile industriale, cu 20%.
 
Acoperirea partiala a acestor cresteri am realizat-o prin ajustarea in primul semestru a pretului la produsele noastre, intre 8 si 14%", declara Camelia Savoiu, director comunicare Lafarge. Elvetienii de la Holcim au majorat cu 3% pretul. Sacul de ciment de 50 kilograme se vinde in Romania cu valori cuprinse intre 26 si 40 de lei.
 
Sursa: Adevarul

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

KUMA - Materiale moderne si versatile KUMA - Materiale moderne si versatile
Amenda de pina la 100.000 de lei la demolarea ilegala a apartamentului Amenda de pina la 100.000 de lei la demolarea ilegala a apartamentului
82% dintre scolile din Romania au nevoie urgenta de reparatii 82% dintre scolile din Romania au nevoie urgenta de reparatii
3.000 de locuinte noi din Capitala apartin speculatorilor - 28 Ianuarie 2009 3.000 de locuinte noi din Capitala apartin speculatorilor - 28 Ianuarie 2009
Se modifica Programul Se modifica Programul "Prima Casa"
ABB preia business-ul de retele de comunicatii KEYMILE pentru a-si consolida portofoliul de retele digitale si focusul pe software ABB preia business-ul de retele de comunicatii KEYMILE pentru a-si consolida portofoliul de retele digitale si focusul pe software

Vezi mai multe articole