on

4 tipuri de lavoar si accesoriile necesare pentru acesta

18 iunie, 2025

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Alegerea lavoarului pentru baie poate fi o decizie greu de luat, mai ales că pe piață se găsesc tot felul de modele, în forme și culori variate, așa cum poți vedea aici. Ca să te asiguri că iei cea mai bună decizie, ar fi bine să treci pe foaie principalele tale necesități și dorințe. Un astfel de obiect sanitar poate însemna o investiție pe termen lung, motiv pentru care este de preferat să cântărești bine lucrurile înainte de a face achiziția. Asigură-te, așadar, că alegi modelul perfect pentru baia ta, ca să nu fii nevoit să-l înlocuiești prea curând.

Lavoar pe blat alb, montat într-o baie modernă, cu accesorii aurii

Ideal ar fi să se integreze armonios cu designul încăperii. Iată mai jos o scurtă clasificare a tipurilor de lavoar existente pe piață și a accesoriilor necesare pentru acesta!

 

Lavoar pe blat

Lavoarul pe blat este o opțiune deosebită pentru băile moderne. Dacă te orientezi către această variantă, bateriile pentru lavoar pot fi, spre exemplu, de tip freestanding.

Acestea se montează pe blat, lângă lavoar, iar în finisaje aurii sau negre oferă un aspect elegant și cochet. Prin prisma faptului că lavoarul pe blat este un obiect de sine stătător, acesta poate fi înlocuit cu ușurință, fără să deterioreze mobilierul. Este potrivit pentru băile mici, dar și pentru cele spațioase.

Datorită modelului său special, are un efect vizual major, aducând o estetică deosebită locului. Așadar, pe lângă partea practică, își lasă amprenta puternic și pe partea de imagine, putând fi considerat o piesă centrală deosebită.

 

Lavoar cu picior

Dacă vrei o variantă clasică, te poți îndrepta către genul de lavoar cu picior. Acesta se regăsește în majoritatea locuințelor tradiționale sau în amenajările de tip retro.

Piciorul maschează instalațiile și oferă un sprijin suplimentar. Este ușor de instalat, necesită o baterie standard, montată pe lavoar. În ceea ce privește sifonul, este bine de știut că modelele moderne oferă și opțiuni decorative pentru băile cu design deschis.

 

Lavoar cu montaj pe perete

O idee bună pentru o cameră cu un design minimalist o poate reprezenta lavoarul cu montaj pe perete. Acesta se fixează direct pe perete, economisește spațiul și permite curățarea cu ușurință a podelei. Nu necesită mobilier-suport dedesubt, iar prin simplitatea sa aduce o estetică aerisită și accesibilitate sporită.

În ceea ce privește bateria pentru acest tip de lavoar se poate opta pentru una cu montaj pe lavoar sau pe perete. Pentru o funcționalitate complexă, te poți îndrepta către o serie de accesorii care să îți eficientizeze rutina de îngrijire.

Poți lua în considerare etajele sau polițele laterale, pentru depozitarea produselor de igienă, dar și amplasarea unei oglinzi cu LED, care să aducă confort și design modern.

 

Lavoar încastrat

O altă opțiune clasică și practică o reprezintă lavoarul încastrat. Acesta este amplasat direct în mobilierul de baie sau într-un blat, astfel încât doar partea superioară să fie vizibilă. Tipul acesta de lavoar redă un aspect unitar și ordonat, fiind potrivit pentru băile de familie sau cele în care se dorește maximizarea spațiului.

Pe această cale, spațiul rămas liber de sub chiuvetă poate fi folosit ca loc de depozitare a produselor din baie. Necesită, așadar, un mobilier personalizat, care să fie gândit tocmai pentru a oferi o zonă specială în care să fie așezate prosoape sau alte obiecte de igienă. Pentru un aspect deosebit, poți folosi tapet autoadeziv pe suprafețele dulapului, sugerează cei de la House Beautiful. Sau dacă ești pasionat de artă, poți chiar picta modele direct pe dulap pentru o notă unică.

Lavoarul încastrat combină, așadar, eficiența cu simplitatea vizuală. Accesoriile atent alese, cum ar fi recipientul de săpun sau suportul de prosoape, creează un spațiu bine organizat și aerisit.

Sursa foto: pexels.com

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Tipuri de cazi (Partea I) - Cazile acrilice Tipuri de cazi (Partea I) - Cazile acrilice
Masca chiuveta baie Masca chiuveta baie
Cada de baie transparenta Cada de baie transparenta
Amenajarea camerei de baie, mai simpla daca ai ajutor Amenajarea camerei de baie, mai simpla daca ai ajutor
Amenajarea baii: sfaturi despre indepartarea suprafetelor vechi si de aplicare a gletului Amenajarea baii: sfaturi despre indepartarea suprafetelor vechi si de aplicare a gletului
Ceresit – partenerul tau pentru lucrari de calitate Ceresit – partenerul tau pentru lucrari de calitate

Vezi mai multe articole