Achiziția unui apartament nou vine la pachet cu entuziasm, dar și decizii grele.
Poate fi prima ta locuință sau poate ai în plan o investiție pe termen lung, însă indiferent de scop, e bine să să nu te grăbești, deoarece riști să ignori detalii care o să te coste mai târziu.
Oferta de apartamente de vânzare București este dinamică. Se construiește în multe zone și fiecare dezvoltator vine cu altă structură, alt nivel de finisaje, alt calendar de livrare. Nu toate apartamentele noi sunt la fel, iar diferențele se văd, de obicei, după ce ai semnat contractul. Ce e important să știi?
Ce statut are construcția în momentul rezervării?
Mulți cumpărători aleg apartamente în faza de proiect sau în timpul lucrărilor. E o decizie care vine cu prețuri mai bune, dar și cu riscuri. Trebuie să afli exact stadiul autorizărilor, numărul avizelor primite, termenul realist de finalizare și dacă dezvoltatorul are alte proiecte deja finalizate.
Un bloc cu structura deja construită are altă predictibilitate față de unul care abia a primit autorizația de construire. Dacă ești la început, e recomandat să mergi pe un proiect aproape gata. Vezi cu ochii tăi ce cumperi, iar riscul de întârziere e mult mai mic.
Verifică inclusiv dacă blocul e intabulat individual sau dacă apartamentele se vor preda cu toate actele pregătite pentru înscriere în cartea funciară.
Dacă documentația e incompletă, vei avea întârzieri și la contractul final de vânzare-cumpărare.
Care sunt costurile pe care le vei plăti pe lângă prețul afișat?
Prețul din anunț nu este singurul cost. Mai sunt comisioane, taxe notariale, costuri pentru obținerea creditului, diferențe pentru anumite finisaje și, uneori, avansuri pentru utilități sau pentru rezervarea unui loc de parcare.
Întreabă direct care este prețul final, cu toate taxele incluse. Dacă dezvoltatorul nu are TVA inclus în preț, suma pe care o plătești va fi cu 21% mai mare. Dacă ai nevoie de credit ipotecar, trebuie să ții cont și de comisioanele bancare, evaluare, asigurare obligatorie și, eventual, costuri notariale suplimentare cerute de bancă.
Există cazuri în care se oferă apartamente la cheie, dar fără prize montate, fără corpuri de iluminat sau fără plăci ceramice în băi. Acestea sunt cheltuieli pe care le vei suporta imediat după achiziție și care pot depăși 3000–5000 euro, în funcție de alegerile tale.
Ce infrastructură există în jurul blocului?
Mulți se uită doar la cum arată apartamentul în interior. Însă ceea ce contează pe termen lung este infrastructura din jur. Dacă nu ai drum asfaltat, mijloc de transport aproape, magazine sau școală la distanță mică, locuirea devine mai complicată.
Verifică distanțele reale, nu doar cele menționate în anunț.
Infrastructura urbană include și spațiile verzi, trotuarele, parcările disponibile, iluminatul public și calitatea aerului. Dacă zona e aglomerată sau poluată, disconfortul poate apărea imediat ce te muți.
Ce este inclus în apartamentul livrat?
Finisajele contează. Verifică exact ce înseamnă “apartament la cheie” în viziunea dezvoltatorului. Există diferențe mari între un apartament predat cu parchet de 8 mm, uși de interior din MDF și obiecte sanitare de bază, față de unul cu finisaje premium, sistem smart home și centrală termică individuală.
Sunt apartamente care vin fără aer condiționat, fără calorifere montate sau fără obiecte sanitare complete. Dacă nu ceri lista cu specificații tehnice, o să te trezești că trebuie să plătești suplimentar pentru dotări de bază.
Întreabă și despre pereți – dacă sunt din cărămidă sau rigips, despre izolație fonică între etaje și despre calitatea tâmplăriei. Acestea nu se văd ușor, dar pot influența semnificativ confortul.
Cum arată planul pe termen lung pentru dezvoltator și zona respectivă?
Un proiect care include mai multe blocuri se dezvoltă etapizat. Dacă tu cumperi în prima fază, trebuie să știi ce urmează. Se construiește și în față?
Se vor închide accesurile temporare? Va fi zgomot timp de 2–3 ani?
Unele proiecte se întind pe 3–4 ani, iar dacă tu vrei liniște imediat, alegerea nu va fi potrivită. De asemenea, dezvoltatorul poate planifica și spații comerciale, dar nu există nicio garanție că acestea vor fi funcționale în următorii ani.
Poți cere un plan de dezvoltare general, planuri cadastrale, autorizații și poți analiza vecinătățile. E important să vezi dacă în zonă se dezvoltă și alte ansambluri sau dacă există riscul ca traficul să crească semnificativ în viitor.
Când cumperi un apartament nou, nu te grăbi! Mergi la vizionări, pune întrebări directe, cere explicații în scris și compară cu atenție ofertele. Până la urmă, investiția într-o locuință nu este una mică, ceea ce înseamnă că merită să îi aloci timp.
Comentarii
Nu exista comentarii.