on

Ce-i preocupa pe romanii din mediul urban legat de achizitionarea unei locuinte

27 octombrie, 2020

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Un studiu realizat de iSense Solutions in luna octombrie la comanda Aqua City a relevat care sunt principalele intrebari pe care romanii le-ar pune unui dezvoltator imobiliar atunci cand se gandesc sa-si cumpere o locuinta. Rezultatele cercetarii arata ca profilul cumparatorului s-a schimbat in ultima perioada: romanii sunt mai educati, se informeaza mai bine si mai mult inainte de a face o investitie si sunt mult mai atenti cu banii lor, iar pretul a incetat sa mai fie principalul criteriu atunci cand se ia decizia achizitionarii unei locuinte.

 

Astfel, cei mai multi romani din mediul urban sunt interesati de documentatia care sta la baza constructiei. Prioritara este asadar verificarea unor documente precum: certificat de urbanism, autorizatie de construire, proces verbal de receptie, extras de carte funciara. Pe locul urmator se situeaza informatiile despre stadiul constructiei: data la care va fi finalizata constructia si termenul de predare a apartamentului. Chiar daca pandemia de COVID-19 a provocat o criza economica si aspectul financiar de obicei primeaza in astfel de perioade, criteriile legate de pret se situeaza abia pe locurile 3 si 4, romanii fiind mai degraba interesati daca pot negocia suma finala platita.

 

In lista criteriilor urmeaza facilitatile pe care le ofera dezvoltatorul. Pandemia de COVID-19 a modificat preferintele romanilor si din aceasta perspectiva, iar existenta posibilitatii de a avea in vecinatate un co-working space, spatii de petrecere a timpului liber sau o gradinita pentru copii a devenit prioritara pentru viitorii proprietari. De aceea, dezvoltatorii gandesc in aceasta perioada ansambluri rezidentiale care sa includa cat mai multe facilitati de acest fel, precum: centre SPA, sali de fitness sau kinetoterapie, rasteluri pentru biciclete, statii de incarcare pentru vehicule electrice, locuri de joaca pentru copii, terenuri de tenis si minifotbal, piste de alergat sau de biciclete.

 

Studiul arata ca pe langa documentatie, romanii din mediul urban se intereseaza si de alte detalii tehnice inainte sa-si cumpere un apartament, precum calitatea materialelor de constructie. Tipul de materiale folosite si furnizorii alesi se regasesc asadar pe o pozitie fruntasa in topul intrebarilor pe care acestia le-ar pune unui dezvoltator imobiliar.

In continuare, subiectele de interes se refera si la conectivitatea cu mijloacele de transport, costurile de intretinere sau pretul locului de parcare. Pe ultimele locuri se situeaza intrebari referitoare la randamentul proprietatii la inchiriere sau numarul de apartamente vandute pana la momentul achizitiei, semn ca astfel de detalii nu sunt prioritare pentru cumparatorul roman. 

 

“Cercetarea de fata ne arata un cumparator educat, atent la detalii si care vrea sa nu mai aiba suspiciuni cand face o astfel de investitie. Pentru un astfel de public, oferta trebuie sa reprezinte un mix de seriozitate, preturi competitive si facilitati variate. Cumpararea unui apartament este o decizie majora, care va influenta viata fiecaruia dintre noi, de aceea apartenenta la o comunitate dinamica si la un cartier modern devin conditii esentiale”, a declarat Adrian Rus, directorul de marketing si vanzari al AQUA CITY.

 

Datele prezentate fac parte din studiul omnibus saptamanal, reprezentativ pentru mediul urban si realizat de iSense Solutions in luna octombrie pentru intelegerea comportamentului romanilor, avand 500 de interviuri online in fiecare saptamana, grad de eroare +/- 4.38%, la un nivel de incredere de 95%. 

***

AQUA CITY este un ansamblu rezidential dezvoltat de Aquacity Development pe o suprafata totala de 75.000 mp de teren si situat in zona de N-V a Bucurestiului, in sectorul 6, langa Lacul Morii, cu acces direct din Calea Giulesti. 

 

iSense Solutions - The Modern Consumer Company foloseste cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din Romania. Compania a fost fondata de Traian Nastase si Andrei Canda, specialisti cu peste 14 ani de experienta in domeniul cercetarii de piata si cu o expertiza academica solida, fiind doctori in Sociologie, respectiv Marketing.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Iti cauti o locuinta noua? Iata la ce trebuie sa fii atent! Iti cauti o locuinta noua? Iata la ce trebuie sa fii atent!
Flatfy.ro - Toate ofertele imobiliare intr-un singur loc! Flatfy.ro - Toate ofertele imobiliare intr-un singur loc!
Vrei sa vinzi casa? Pregateste-o pentru vanzare Vrei sa vinzi casa? Pregateste-o pentru vanzare
Criza Coronavirusului Si Piata Imobiliara Criza Coronavirusului Si Piata Imobiliara
Ce trebuie sa stii atunci cand iti doresti sa achizitionezi o locuinta noua Ce trebuie sa stii atunci cand iti doresti sa achizitionezi o locuinta noua
Sfaturi pentru o casa noua. Site-uri utile pentru primii pasi spre o locuinta Sfaturi pentru o casa noua. Site-uri utile pentru primii pasi spre o locuinta

Vezi mai multe articole