Clientii care nu pot lua credit pentru casa pierd 10.000 de euro - 06 Februarie 2009

06 februarie, 2009

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Clientii care nu pot lua credit pentru casa pierd 10.000 de euro
06 Februarie 2009
 
Persoanele care au achitat precontracte, dar nu se mai incadreaza pentru achizitia unui credit care sa le permita achitarea integrala a locuintelor pierd aproximativ 10.000 de euro, reprezentand 30% din valoarea precontractului platit, potrivit dezvoltatorilor imobiliari de pe piata.
Conditiile de creditare din partea bancilor s-au inasprit in ultimele luni, iar cea mai recenta relaxare nu s-a simtit inca in piata, astfel ca tot mai multe persoane se vad in situatia in care nu pot achita integral locuintele precontractate in urma cu un an, un an si jumatate, a caror constructie a fost intre timp finalizata.
 
 "In ultimele doua luni am avut si noi in jur de 10-15 cazuri in care persoane care platisera avansul nu au putut achita locuintele finalizate in ansamblul Primavara Ghencea. Aceste persoane au pierdut 30% din avans, restul fiind rambursat", a declarat Raluca Oprescu, director de vanzari in cadrul firmei Can Serv, dezvoltatorul proiectelor Primavara Ghencea si Primavara Lujerului.
Calculat la un pret mediu al apartamentelor de 100.000 de euro, pierderea acestor persoane se ridica la 10.000 de euro. Majoritatea dezvoltatorilor care finalizeaza locuinte in aceasta perioada se confrunta cu aceasta situatie, insa unii incearca sa fie mai flexibili deoarece nu-si pot permite sa piarda niciun client.
"Le oferim varianta de a plati rate direct la dezvoltator, reesalonam sumele pe care le mai au de platit pentru o perioada de maximum 5-10 ani, cu o dobanda cuprinsa intre 4 si 11% pe an, in functie de timp. Au fost insa cazuri in care cumparatorii nu au acceptat aceasta varianta, asa ca am oprit 30% din avans si am dat restul banilor inapoi", a declarat si Bogdan Balasa, junior account manager al firmei Domus Stil, dezvoltatorul proiectului Confort City din Capitala.
Aproximativ 10-20% dintre clientii proiectului au avut dificultati in obtinerea unui credit bancar, astfel ca au apelat la dezvoltator, care ofera si o perioada de gratie, precum si serviciile unei firme care intermediaza obtinerea de credite.
In cadrul proiectului Confort City mai sunt disponibile peste 800 de locuinte, potrivit datelor prezentate de reprezentantii companiei.
O buna parte din apartamentele aflate in proiectele dezvoltate de Can Serv si Domus Stil au preturi de sub 380.000 de lei, incadrandu-se astfel in limitele care prevad aplicarea unui TVA de 5%, element care se resimte in vanzari.
"Circa 80% din apartamentele noastre cu doua camere se incadreaza la taxare redusa si am reusit sa vindem 3-4 locuinte in acest fel. In plus, pe parcursul lunii februarie oferim si un discount de 5.000 de euro la achizitia unui apartament in cadrul proiectului Primavara Lujerului", a mai declarat reprezentantul Can Serv.
Companiile sunt prezente pana duminica la Targul National Imobiliar care se desfasoara in incinta Palatului Parlamentului si reuneste aproximativ 50 de expozanti. Printre cei mai importanti dezvoltatori prezenti in cadrul targului se numara si companii precum Globe Trade Center, Impact sau grupul elen Panhol Developments.
Majoritatea dezvoltatorilor prezenti in cadrul targului ofera reduceri semnificative la apartamentele din portofoliu, pe fondul nivelului scazut al vanzarilor din ultimele luni.
Pe de alta parte, majoritatea proiectelor din cadrul targului sunt incepute de cel putin un an, dezvoltatorii fiind reticenti in a lansa proiecte noi in aceasta perioada, in timp ce majoritatea proiectelor anuntate anul trecut au fost oprite.
 
Sursa: Ziarul financiar

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Termoelectrica se duce pe capul primarilor Termoelectrica se duce pe capul primarilor
Electrocasnice inovatoare si activari cu chefi de renume international la standul Beko de la EuroCucina Electrocasnice inovatoare si activari cu chefi de renume international la standul Beko de la EuroCucina
birouri birouri
Cum scoti cele mai dificile pete de pe haine? Cum scoti cele mai dificile pete de pe haine?
Taxe de mii de euro la terenurile bune Taxe de mii de euro la terenurile bune
La șase luni de la deschiderea magazinului din Târgoviște, Leroy Merlin anunță că atrage cu 15% mai mulți clienți în fiecare lună La șase luni de la deschiderea magazinului din Târgoviște, Leroy Merlin anunță că atrage cu 15% mai mulți clienți în fiecare lună

Vezi mai multe articole