Hai să fim sinceri: nu toată lumea are casa mare cu tavan înalt pentru un brad de 2 metri. Nu toată lumea are timp să se complice cu decorațiuni care necesită zile întregi de muncă. Și cu siguranță nu toată lumea are un buget nelimitat pentru decorațiuni de Crăciun.
Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la spiritul sărbătorilor sau să ai o casă tristă în decembrie. Există soluții pentru orice situație: apartament mic, timp puțin, buget restrâns sau pur și simplu lipsa de inspirație.

Poate locuiești într-un apartament mic și nu vrei să sacrifici jumătate din living pentru un brad. Perfect, un aranjament floral compact pe masă sau pe etajeră poate aduce exact aceeași atmosferă, fără să te lovești de el de fiecare dată când treci prin cameră. Sau poate ai o casă mare și vrei tradiția în toată splendoarea ei, atunci un brad natural parfumat rămâne alegerea de bază, cea care te duce cu gândul la Crăciunurile copilăriei.
Bugetul e altă poveste. Poate anul acesta ai alocat o sumă mai mare pentru decorațiuni, poate nu. Vestea bună e că poți crea o atmosferă frumoasă de Crăciun indiferent de sumă. O coronița simplă dar bine aleasă la ușa de la intrare face minuni pentru prima impresie. Un aranjament floral pe masa sufragerie sau bucatarie creează punct focal fără să te coste o avere. Sau poate combini: un brăduț mai mic cu câteva decorațiuni bine alese în jurul casei.
Și să nu uităm de timpul necesar. Dacă ai copii mici, știi că timp liber practic nu există. Dacă lucrezi mult, ultimul lucru pe care vrei să-l faci weekend-ul e să te chinui ore întregi cu decorațiuni complicate. Sunt opțiuni care arată impresionant dar iau maximum 10 minute să le așezi, literalmente le pui pe masă sau le atârni la ușă și gata.
La final de zi, nu există o regulă care să spună că trebuie să ai casa împodobită ca în filmele americane pentru a avea un Crăciun frumos. Uneori, mai puțin înseamnă mai mult. Uneori, o singură decorațiune bine aleasă are mai mult impact decât zece medii. Important e să alegi ce rezonează cu tine, cu familia ta și cu spațiul în care locuiești.
Brăduți și aranjamente: Centrul decorațiunilor tale
Indiferent de stilul pe care îl alegi, ai nevoie de un punct central în decorațiunile de Crăciun, ceva care să atragă privirea și în jurul căruia să se construiască restul atmosferei. Aici intră în scenă cele mai populare două opțiuni: bradul clasic și aranjamentele de Craciun.
Bradul natural: Tradiția care nu îmbătrânește niciodată
Brăduții de Crăciun rămân alegerea numărul unu pentru cei care vor experiența completă a sărbătorilor. Și nu e greu de înțeles de ce, când intri în casă și simți acel miros specific de rășinoase proaspete, automat te simți în mood de Crăciun.
Marele avantaj al bradului natural e că creează instantaneu atmosfera pe care o cauți. Nu trebuie să te gândești prea mult, îl pui în colț, îl împodobești cu globuri și luminițe, și gata. E opțiunea care funcționează de zeci de ani și nu dă greș.
Dar bradul natural nu e pentru toată lumea, și asta e complet ok. Ocupă spațiu, dacă ai un apartament mic, trebuie să te gândești bine unde îl pui ca să nu te încurce. Mai trebuie udat periodic ca să nu-și piardă acele. Și la final trebuie să găsești o soluție pentru el, fie îl reciclezi, fie găsești un serviciu care îl ridică.
Totuși, pentru multe familii, toate astea fac parte din experiență. Ritualul de a alege bradul, de a-l duce acasă, de a-l împodobi împreună, astea sunt amintirile care rămân. Dacă ți se pare că merită efortul, atunci bradul natural e alegerea ta.

Aranjamente florale: Eleganța modernă fără complicații
Pe de altă parte, aranjamentele de Crăciun au devenit din ce în ce mai populare, mai ales în rândul celor care vor ceva spectaculos dar fără bătăi de cap.
Gândește-te așa: primești un aranjament deja complet, făcut de profesioniști, cu flori proaspete combinate cu elemente de sezon, conuri de brad, fructe de pădure, decorațiuni festive. Îl așezi pe masă sau pe birou și arată impecabil. Zero întreținere, zero stres.
E soluția perfectă pentru apartamentele mici unde un brad ar fi prea mult. E ideală pentru birouri, arată profesionist și creează atmosferă fără să ocupe jumătate din cameră. E extraordinară ca și cadou, mult mai original decât un coș de Crăciun standard.

Coroniță și decorațiuni complementare: Detaliile care fac diferența
Odată ce ai elementul central, fie brad, fie aranjament floral, fie ambele, e timpul să te gândești la detaliile care completează tabloul. Și aici intră în scenă coroanele de Crăciun și alte decorațiuni complementare.
Coronița de Crăciun atârnată la ușa de la intrare e mult mai mult decât o simplă decorațiune. E primul lucru pe care îl văd oaspeții tăi. E semnalul vizibil că în casa ta se sărbătorește Crăciunul. E acel detaliu care transformă ușa obișnuită într-o intrare festivă.
Ce-i frumos la coroniță e că nu ocupă spațiu interior. O atârni la ușă și gata, ai spiritul de Crăciun vizibil și pentru tine când te întorci acasă, și pentru vecini, și pentru cei care vin în vizită. E investiția mică care are impact mare.
Ai la alegere coroniță clasică din ramuri naturale de brad, acelea care miros a pădure și arată exact cum trebuie să arate o coronița de Crăciun. Sau poți opta pentru variante moderne cu flori proaspete, decorațiuni elegante și combinații de culori neașteptate.
Unii preferă coronitele de Advent, cele cu suport pentru patru lumânări, câte una pentru fiecare duminică înainte de Crăciun. E o tradiție frumoasă, mai ales dacă ai copii, aprinzi câte o lumânare în plus în fiecare săptămână și număr invers până la Crăciun.

La Bloomeria știm că fiecare casă, fiecare familie e diferită. In aceasta perioada gasesti o gama larga de brăduți clasici pentru tradiționalisti, la aranjamente florale moderne pentru cei care vor ceva simplu dar spectaculos, până la coronițe pentru usa sau masa de Craciun.
Livrarea este gratuita in orice sector din București, așa că nu trebuie să te chinui să cari bradul prin trafic sau să cauți locuri de parcarein zile aglomerate. Comandă online, alegi când să iți fie livrat produsul, și te bucuri de Crăciun fără bătăi de cap.
Crăciunul acesta, decorează cum ți se potrivește ție. Fără presiune, fără standarde imposibile, fără să încerci să copiezi casele perfecte de pe Instagram. Doar tu, familia ta și atmosfera pe care vrei să o creezi. Restul sunt doar detalii.


Lumina si intuneric - draperii
Comentarii
Nu exista comentarii.