on

Electrocasnicele mici au avut cele mai multe intrari in service in 2020, fata de 2019

26 februarie, 2021

comenteaza trimite unui prieten printeaza

 

  • Bicicletele fixe pentru exercitii au inregistrat cea mai spectaculoasa crestere in service, de 192%
  • Cea mai mare scadere a fost pe categoria produselor de navigatie auto GPS, de -40%
  • Cedarea angrenajelor interne si a motoarelor este cea mai frecventa defectiune, cauzata de suprasolicitarea aparatelor

 

Electrocasnicele mici (SDA – Small Domestic Appliances) au inregistrat cea mai mare crestere a intrarilor in service in 2020, fata de 2019, de 64%, ca urmare a impactului pe care pandemia l-a avut atat la nivelul comportamentului de cumparare si consum, cat si al utilizarii produselor, potrivit Depanero, cea mai mare firma de service electro-IT din Romania.

 

Pe parcursul anului trecut, romanii si-au petrecut mai mult timp in casa decat de obicei, ceea ce a determinat o crestere a incidentei defectiunilor din cauza utilizarii mult mai intense a aparatelor de uz casnic.

 

Pe fondul cresterii explozive a vanzarilor din categoria electrocasnicelor mici pentru casa, produsul vedeta de anul trecut, masina de facut paine, a cunoscut si o crestere a intrarilor in service, de 50%, fata de 2019, iar categoria Home Care (aspiratoare si alte aparate pentru ingrijirea locuintei) a inregistrat o crestere de 56% a intrarilor in service anul trecut, fata de 2019.

 

Cea mai spectaculoasa crestere a fost, insa, a bicicletelor fixe pentru exercitii, de 192%, pe urmatorul loc situandu-se umidificatoarele/dezumidificatoarele, cu o crestere de 140%.

 

„Anul trecut a fost un an altfel, in care am gatit mai mult, am facut curatenie mai des, am petrecut mai mult timp pe internet, laptop si telefon, am inceput proiecte DIY sau am urmarit programe si filme la televizor, timp de mai multe ore decat de obicei. Nu a fost o surpriza, asadar, ca si produsele asociate acestor activitati, precum televizoarele si categoriile laptop/desktop si DIY (aparate electrice de bricolaj) au inregistrat cresteri importante ale intrarilor in service, de peste 30% pentru fiecare dintre categoriile mentionate. La polul opus, cele mai mari scaderi ale intrarilor in service au fost inregistrare la telefoane (-15%) si produsele electrice de ingrijire a parului (-27%). Una dintre cele mai spectaculoase caderi, dar previzibila in acelasi timp, a fost pe categoria produselor de navigatie auto GPS, de -40%. Toate aceste cresteri si scaderi au reflectat de altfel si tendintele din vanzari de pe piata locala”, a declarat Irina Mincinopschi, director general Depanero.

 

Cele mai frecvente defectiuni ale produselor din categoria SDA (Small Domestic Appliances) care au ajuns anul trecut in service-ul Depanero au fost cauzate de suprasolicitarea aparatelor, care a dus la cedarea angrenajelor interne si a motoarelor, fiind astfel necesara interventia specialistilor.

 

Categoriile SDA+Home Care au reprezentat anul trecut 20% din totalul intrarilor in service-ul Depanero, fata de aproximativ 15% in 2019.

 

Recomandari pentru mentinerea electrocasnicelor si echipamentelor electronice intr-o buna stare de functionare:

 

Pentru masina de paine

  • Respectati intocmai reteta din manualul de utilizare si mai ales aveti grija sa respectati gramajul.
  • Curatati accesoriile si produsul dupa fiecare utilizare.
  • Nu curatati accesoriile la masina de spalat vase!

 

Pentru aspiratoare

  • Curatati filtrele dupa fiecare utilizare.
  • Inlocuiti periodic filtrele.
  • A se evita contactul cu lichide (exceptie fac modelele in ale caror specificatii se precizeaza ca pot aspira lichide)

 

Recomandari generale

  • Evitati suprasolicitarea aparatelor. Acestea nu au fost proiectate pentru o utilizare profesionala si/sau industriala, cum este cazul, de exemplu al aparatelor destinate utilizarii in restaurante, hoteluri etc.). Astfel, este indicat sa utilizam aparatul doar pentru o sesiune de gatit/curatat etc. Daca este nevoie de reutilizare, va recomandam sa faceti o pauza intre utilizari.
  • Evitati bruscarea aparatelor. Nu le trantiti sau loviti (nu trageti aspiratorul de furtun pe scari, de exemplu). Angrenajele interne sunt principala cauza a defectarii aparatelor, care de multe ori apar ca urmare a suprasolicitarii si/sau lovirii.

 

 

Pentru a prelungi viata aparatelor electrocasnice, specialistii Depanero va recomanda sa respectati de fiecare data recomandarile producatorului. De asemenea, daca apar probleme sau defectiuni pentru unul dintre aparatele electrocasnice sau electronice, este recomandat sa cerem ajutorul unui service autorizat.

 

Despre Depanero

 

Depanero este cea mai mare firma de service din Romania in domeniile electro-IT, electrocasnice mici si mari, tablete si telefoane mobile. Compania Depanero are o prezenta la nivel national, cu angajati proprii, acoperind toate judetele tarii. Cei aproximativ 300 de angajati ai companiei au mii de ore de experienta de service si pregatire profesionala, precum si mii de ore de relatii cu clientii acoperind majoritatea categoriilor de produse de folosinta indelungata, cum ar fi: telefoane mobile, tablete, IT, electronice, electrocasnice mici si mari etc. 

 

Depanero ofera servicii de consultanta, diagnosticare si remediere rapida a defectiunilor, atat pentru produsele aflate in garantie, cat si pentru cele in post-garantie, pentru acestea din urma oferind garantie la reparatie.

 

De asemenea, Depanero ofera servicii de instalare la domiciliul clientilor pentru: aparate de aer conditionat, centrale termice, aparate electrocasnice, echipamente audio-video.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Comunitatea #CronicariDigitali isi da intalnire in offline Comunitatea #CronicariDigitali isi da intalnire in offline
REHAU lupta cu abandonul scolar prin implicarea intr-un proiect educativ REHAU lupta cu abandonul scolar prin implicarea intr-un proiect educativ
Vara aceasta se poarta SensoDays Vara aceasta se poarta SensoDays
Chiriile scad la nivelul din 2006 - 14 Aprilie 2009 Chiriile scad la nivelul din 2006 - 14 Aprilie 2009
bim.GROUP Ltd. își extinde capacitatea de proiectare pe piața din România bim.GROUP Ltd. își extinde capacitatea de proiectare pe piața din România
Cum ne arde din aceasta iarna caldura? Cum ne arde din aceasta iarna caldura?

Vezi mai multe articole