Flori de piatra la fereastra

Flori de piatra la fereastra

22 februarie, 2021

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Cel mai potrivit moment pentru a insamanta plante este primavara, mai ales daca iti doresti ca ele sa infloreasca inca de la inceputul verii. Una dintre cele mai frumoase flori, care se insamanteaza primavara, si care te va bucura cu frumusetea corolelor multicolore o jumatate de an, este Floarea de Piatra. Portulaca grandiflora (Floarea de piatra) este o planta cu flori mici, colorate, extrem de iubitoare de caldura, ce creste excelent in zonele cele mai expuse la soare. Luciul petalelor sale reflecta stralucirea soarelui realizand un contrast foarte frumos cu frunzele sale suculente si de un verde crud.
 
 
Portulaca grandiflora este o floare care se uda rar, caci prea multa umezeala o va imbolnavi. Este recomandat sa plantezi o astfel de floare in locuri spatioase si cu mult soare; tinuta la umbra, planta se dezvolta, dar nu infloreste. In soluri bogate infloreste foarte slab, iar in exces de umezeala - putrezeste. Are nevoie de foarte mult soare pentru deschiderea florilor. Semintele se planteaza la inceputul primaverii in spatii protejate, precum ladite sau vase cu gura larga.
 
Semintele se amesteca cu putin nisip pentru o mai buna imprastiere si nu se acopera prea mult cu pamant deoarece sunt foarte fine. Pot fi pastrate in jardiniere sau mutate in gradina. Daca doresti sa le replantezi, pe masura ce plantele rasar si formeaza doua frunzulite, le poti muta in paharute de plastic individuale, in acest fel le ajuti sa se dezvolte mai rapid. In aprilie, cand temperaturile au crescut, le poti transplanta in gradina, cu tot cu pamantul din pahare. Se cultiva, in general, de-a lungul aleilor pietruite, printre dale de piatra, in pete florare, in locuri foarte insorite, pe terase sau in jardiniere, in dreptul ferestrelor sudice. Ingrijirea este foarte simpla. De fapt nici nu este nevoie sa faci mare lucru. Doar sa le uzi si sa le plivesti din cand in cand. Semintele se gasesc destul de usor, la majoritatea magazinelor de profil, cel putin in aceasta perioada a anului.
 
 
Este o floare originala din America si agreaza soluri pe care, in mod normal, alte plante nu ar rezista. Ii plac solurile nisipoase, uscate cu foarte putin humus si o cantitate mare de nisip; de aici ii vine si denumirea de floare de piatra. Atentie mare in privinta solului, pamantul obisnuit de flori nu este cel mai potrivit pentru ea. Alege un pamant cat mai sarac si nisipos. Este o planta mica, 10-20 centimetri, iar primele flori isi vor face aparitia in luna iunie si va sta inflorita pana in luna octombrie. Florile, care se inchid seara, apar in varful fiecarui lastar, fiind celebre pentru varietatea de culori: alb, roz, galben, portocaliu, rosu si violet; tarcate sau cu picatele. Floarea poate fi simpla sau cu mai multe randuri de petale. Are frunze lungi, carnoase si suculente, precum tulpina cilindrica a plantei si sunt dispuse de o parte si de alta a acesteia. 
 
 
Desi sunt plante ce rezista foarte bine la seceta, florile de piatra nu sunt la fel de rezistente precum cactusii. Daca pleci in vacanta, spre exemplu, ele pot rezista o perioada fara a fi udate, insa necesita irigare regulata.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Oua de Pasti - tehnici de incondeiere Oua de Pasti - tehnici de incondeiere
Plantele in vacanta Plantele in vacanta
Floarea comestibila de la fereastra Floarea comestibila de la fereastra
Amenajarea camerei dedicate hobby-ului Amenajarea camerei dedicate hobby-ului
Adaptarea decorului interior la perioada verii Adaptarea decorului interior la perioada verii
Cele mai indragite 5 flori de apartament Cele mai indragite 5 flori de apartament

Vezi mai multe articole