on

Hidroelectrica joaca in Liga Mare: Orizonturi Noi in Energia Regenerabila la Summitul Energetic Mondial

19 aprilie, 2024

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Hidroelectrica și Masdar semnează pentru extinderea scopului acordului de colaborare

Delegatia Hidroelectrica

 

O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru în Emiratele Arabe Unite, care are loc în perioada 17-19 aprilie 2024. Această deplasare face parte din cea de-a doua etapă a turneului în statele din Golf, pe care îl efectuează Prim-ministrul Marcel Ciolacu în intervalul 16-19 aprilie 2024.

La vizita de lucru în Golful Persic participă, de asemenea, o delegație guvernamentală română formată din ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul de Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Radu Oprea, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, președintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, și directorul Portului Constanța, Mihai Teodorescu.


În contextul acestei vizite, Hidroelectrica și Masdar au agreat să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată astfel încât acesta să includă realizarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore și flotante, precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusivitate tehnologică, pentru o perioadă de 3 ani.

 

În ceea ce privește colaborarea exclusivă, aceasta poate fi prelungită pentru o perioadă suplimentară de încă 3 ani, în condițiile în care societatea mixtă a propus pe parcursul primei perioade de 3 ani spre aprobare Board-ului, pentru faza FID, investiții cumulative de  2.000  de MW (proiecte greenfield sau brownfield) și părțile au agreat condițiile extinerii exclusivității pentru o nouă perioadă. De asemenea, părțile au fost de acord că prin intermediul JVC pot explora oportunități de business și în alte tehnologii (eoliene onshore și pe off-shore) sau în alte zone geografice (în afara României,  de ex.), deciziile în acest sens urmând a fi luate pentru fiecare caz în parte. Documentul este semnat sub rezerva obținerii aprobărilor interne ulterioare din partea ambelor companii, Hidroelectrica și Masdar, pe textul final al Acordului Acționarilor (Shareholder Agreement - SHA), care vor include și aceste propuneri.

 

Domnul Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, a dorit să sublinieze importanța economică a consolidării relațiilor dintre România și Emiratele Arabe Unite, în special în domeniul energetic: "Vizita în Emiratele Arabe Unite reprezintă o oportunitate extrem de importantă pentru promovarea cooperării economice și a investițiilor între cele două țări. Semnarea actului de extindere a acordului de anul trecut cu Masdar demonstrează angajamentul nostru comun pentru promovarea sustenabilității și a diversificării sursei de energie în România. Suntem hotărâți să continuăm și să consolidăm colaborarea cu Masdar pentru dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile în țara noastră. În aceste momente ne focusăm pe finalizarea negocierilor pentru Acordul Acționarilor (Shareholder Agreement –SHA) la societatea mixtă ce urmează a fi înființată de cei doi parteneri, Hidro și Masdar, în cote egale. Ne-am propus ca prima investiție realizată de noua societate să fie un proiect pilot de montare de panouri fotovoltaice plutitoare pe șapte lacuri de acumulare de pe Oltul mijlociu și Inferior, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.


Reamintim că Hidroelectrica a semnat în martie anul trecut un acord cu Masdar pentru dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile în România. Controlat de Abu Dhabi National Oil Company, Abu Dhabi National Energy Company PJSC (TAQA) și Mubadala Investment Company, Masdar este unul dintre liderii mondiali în dezvoltarea și investițiile în proiecte de energie regenerabilă. Compania a investit peste 20 de miliarde de dolari în capacități regenerabile la nivel global, cu o putere instalată de aproape 15.000 MW, în operare și în dezvoltare.


Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Național. Compania,  esențială pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională, operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. De asemenea, compania deține o cotă de 13.09% din piața de furnizare.

Biroul de presă al Hidroelectrica

Pentru o trecere in revista a celor 343 de Expozanți la World Future Energy Summit, click pe link sau pe fotografia de mai jos!

panouri fotovoltaice plutitoare pe lacurile de acumulare

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Profitul grupului Hornbach in primele noua luni a depasit nivelul din anul precedent Profitul grupului Hornbach in primele noua luni a depasit nivelul din anul precedent
Apartamentele vechi din Bucuresti au pierdut 15% din pret intr-o luna - 15 Aprilie 2009 Apartamentele vechi din Bucuresti au pierdut 15% din pret intr-o luna - 15 Aprilie 2009
In 2007, pretul locuintelor din Romania va creste cu peste 9% In 2007, pretul locuintelor din Romania va creste cu peste 9%
Gama Sedna de la Schneider Electric ofera posibilitatea unei mai bune gestionari a consumului de energie Gama Sedna de la Schneider Electric ofera posibilitatea unei mai bune gestionari a consumului de energie
Oras de vanzare. Localitatea spaniola care a trecut de la cele mai multe masini de lux pe cap de locuitor la cel mai mare somaj din UE Oras de vanzare. Localitatea spaniola care a trecut de la cele mai multe masini de lux pe cap de locuitor la cel mai mare somaj din UE
Espressorul Automat Evidence de la Krups: secretul cafelei reusite Espressorul Automat Evidence de la Krups: secretul cafelei reusite

Vezi mai multe articole