on

Hornbach: De ce trebuie să ţii cont când amenajezi camera copilului

01 februarie, 2013

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, prezintă, luna aceasta, proiectul  “Camera copiilor”, oferind astfel părinţilor sfaturi de amenajare a dormitoarelor celor mici.Majoritatea părinţilor îşi doresc, când vine vorba de amenajarea camerei copiilor, să găsească soluţii pentru a economisi timp în ceea ce priveşte menţinerea curăţeniei în aceste încăperi şi, de asemenea, metode de protejare a pereţilor de creativitatea celor mici.

„Pentru amenajarea camerelor copiilor, părinţii ar trebui să aleagă materiale cât mai puţin nocive, cum sunt vopselurile pe bază de apă sau tapetele de hârtie, ţesăturile din bumbac, in sau lână. În privinţa culorilor care pot fi folosite pentru decorare, este recomandat să se folosească pastelurile. Iluminatul trebuie să fie discret, iar biroul copilului ar trebui poziţionat într-o zonă cu lumină foarte bună”, a declarat Mugurel - Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Pe lângă vopselurile pentru copii și tapetele din hârtie, Hornbach pune la dispoziția clienților săi o gamă variată de produse dedicate amenajării camerei copiilor, precum perne decorative și covoare cu modele speciale, stickere pentru pereţi, tablouri, oglinzi din plexiglas (care nu se sparg și, prin urmare, elimină posibilitatea de rănire a celor mici), lămpi, ceasuri, produse pentru desenat și pictat etc.

Dintre acestea, oglinzile, stickerele şi fototapetul Disney, dar şi o mare parte din tipurile de tapet, se găsesc doar la Hornbach.

Totodată, majoritatea produselor pentru copii care se regăseşte în magazinele retailerului de construcţii şi grădinărit este inspirată de eroi şi eroine din poveşti sau de cele mai noi filme de desene animate.

Pe parcursul lunii februarie, clienţii Hornbach vor putea vedea în zona de expoziţie simulările exacte pentru două camere – una dedicată fetiţelor şi alta băieţilor – amenajate complet. În plus, va exista şi o zonă în care va fi expus un tavan accesorizat cu steluţe şi tablouri fosforescente.

„În ceea ce priveşte sortimentul din magazinele noastre, acesta este creat în aşa fel încât să se poată realiza o cameră unitară pentru băieţi sau fete, pe grupele de vârste 0-3 ani, 3-8 ani, 8-12 ani şi peste 12 ani”, a arătat Mugurel - Horia Rusu.

Acesta a precizat că un top cinci al celor mai cumpărate produse pentru camera copiilor de la Hornbach sunt tapetele, vopseaua, perdelele, covoarele şi stickerele.

În plus, copiii care vor veni cu părinţii lor la cumpărături în magazinele Hornbach, vor avea posibilitatea de a participa în fiecare weekend al lunii, în intervalul orar 12.00 – 14.00, la un concurs de colorat, la care se va acorda un premiu principal şi câte unul pentru locurile II şi III la sfărşitul lunii februarie. Informaţii suplimentare se pot găsi, începând cu 2 februarie, în magazine sau pe site-ul hornbach.ro

Marca FloraSelf – 40% din vânzările de profil

În februarie, în zona de grădină din fiecare magazin Hornbach are loc o expoziţie dedicată seminţelor, pământurilor şi îngrăşăminelor FloraSelf, marca de profil a retailerului, care atrage circa 40% din vânzările pe acest segment.

Seminţele FloraSelf provin din recolte de calitate, sunt rezistente la dăunători şi boli, sunt crescute fără modificări genetice şi oferă recolte cu un gust intens. De asemenea, acestea sunt durabile.

„La ora actuală avem în ofertă peste 900 de varietăţi marca FloraSelf, la care se adaugă, anual, noi game. Spre exemplu, în 2013, am lansat semințe FloraSelf Bio. Un sortiment bogat avem şi pe segmentul de răsaduri, clienţii putând alege din 150 de tipuri”, a spus Directorul General al Hornbach România.

Referitor la sortimentul de pământuri FloraSelf, produs în Germania sau Cehia, acesta a adăugat că însumează, în total, 17 articole care acoperă cererea diversificată de pe piaţa locală. Oferta Hornbach în România cuprinde substraturi pentru plante decorative de interior cu flori sau frunze, citrice, plante aromatice, legume, conifere, gazon, plante de iaz sau terenuri mlăştinoase etc.

„În total, ofertăm aproximativ 50 de amestecuri diferite de tipuri de pământ către clienţii noştri”, a menţionat Mugurel - Horia Rusu.

Gama de îngrăşăminte FloraSelf, care este produsă în Germania, cuprinde, în prezent, 15 sortimente şi urmează să se extindă începând cu noul sezon.

Dincolo de sortimentul vast pe aceste game de produse, clienţii Hornbach beneficiază şi de garanţia creşterii plantelor, acestea având o calitate ridicată. Astfel, în cazul reclamaţiilor îndreptăţite, banii sunt returnaţi sau produsele sunt înlocuite, pe o perioadă de 12 luni pentru arbuşti, tufe, copaci sau trandafiri.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

proprietari proprietari
Decizii de 10 | Afacerile Etex Building Performance (Siniat) s-au majorat cu 10% in primul semestru Decizii de 10 | Afacerile Etex Building Performance (Siniat) s-au majorat cu 10% in primul semestru
Compania Praktiker Romania a fost premiata pentru a doua oara in cadrul Best Buy Award pentru cel mai bun raport calitate-pret Compania Praktiker Romania a fost premiata pentru a doua oara in cadrul Best Buy Award pentru cel mai bun raport calitate-pret
Constructiile de case din SUA, aproape de minimul ultimilor 17 ani Constructiile de case din SUA, aproape de minimul ultimilor 17 ani
S-a deschis cel mai mare hotel de cinci stele de pe litoral S-a deschis cel mai mare hotel de cinci stele de pe litoral
Solutiile OARB pentru dezvoltarea Capitalei Solutiile OARB pentru dezvoltarea Capitalei

Vezi mai multe articole