Infloriti-va casa

24 august, 2007

comenteaza trimite unui prieten printeaza

O casa fara flori nu este o locuinta pe deplin vie. Acestea, pe langa oxigenarea unei incaperi, au un important rol estetic. Putem spune, fara exagerare, ca florile reprezinta elemente decorative ale casei noastre. Este binecunoscut faptul ca orice exces dauneaza, la fel putem spune si in cazul florilor: abundenta acestora si amplasarea inadecvata pot anula efectul scontat. Nimeni nu apreciaza o sera in living.
Ghivecele cu flori se vor amplasa acolo unde pot dispune de cele mai bune conditii de dezvoltare si, in acelasi timp, sa poata fi observate usor de cel ce le priveste. Prin alegerea locului corespunzator, vom ajuta multe flori sa-si etaleze frumusetea si splendoarea, incadrandu-le in acelasi timp in contextul amenajarii casei.
Astfel, plantele cunoscute ca fiind de talie inalta, Monstera, Pittosporum, Ficus, Drataena, Phoenix, Nerium, se vor pune direct pe podea sau pe suporturi joase (scaune, masute).
Cactusii si alte suculente, in general, vor avea rezervat pervazul ferestrei, unde dispun de lumina multa.
Aspidistra, Adianthum, Anthurium, Nephrolepis,Pteris, Ophiopogon, Plumbago, Sansevieria, Euphorbia, Cyperus, Peperomia si majoritatea plantelor de inaltime medie sau mica, se vor amplasa pe banchete, masute, etajere, vitrine si alte suporturi.
Plantele pletoase si urcatoare, tot mai mult solicitate la decorarea interioarelor, se preteaza la suspendarea pe diverse aplice din fier sau lemn.Ele au si avantajul de a ocupa loc putin, deoarece cresc in ghivece de dimensiuni mici. De asemenea, pot fi agatate la ferestre atenuand rigiditatea acestora. Plantele pletoase nu se vor pune niciodata deasupra caloriferului. Datorita caldurii excesive si a aerului prea uscat, ele se vor ofili foarte repede.
In general, ghivecele cu flori se vor aseza in pozitii cat mai lejere, deoarece, numai astfel, se va crea posibilitatea evidentierii tuturor partilor plantei. Locul din fata va fi ocupat de plantele mici. Este important ca in ansamblul interiorului sa incercati o amplasare asimetrica a plantelor. Vom aseza in camere calduroase: Scindapsus, Philodendron scandens, Columnea, Pilea, Achimenes, Peperomia magnoliaefolia, Begonia pendula, Hoya, iar in spatii racoroase (holuri, vestibuluri): Saxifraga, Chlorophytum, Asparagus, Helxine, Cissus, Vitis, Hedera, Fuchsia, Campanula isophilla, Ripsalis, Epiphyllum
Intotdeauna se va cauta sa se stabileasca un echilibru intre umiditate, lumina si temperatura, cei trei factori de care depinde buna intretinere a plantelor. Daca unul dintre ei creste sau scade, implicit se va mari sau reduce cantitatea si frecventa udatului.
Udatul trebuie facut cu grija, cantitatea de apa si modul de repartizare in timp (frecventa udatului) stabilindu-se in functie de specie, marimea plantei, anotimp, starea de repaus
In general, in cazul pastrarii plantelor la temperatura scazuta sau la lumina slaba, udatul se va face foarte rar si numai atunci cand se constata ca pamantul s-a uscat. La fel se procedeaza cu plantele care sunt in stare de repaus si si-au pierdut frunzele.
Daca veti respecta aceste sfaturi, va veti bucura pe termen indelungat de natura din casa dumneavoastra.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Lemnul lichid, materialul viitorului Lemnul lichid, materialul viitorului
Locuri ideale pentru citit Locuri ideale pentru citit
Cum poti construi o casuta in copac Cum poti construi o casuta in copac
Rumegus pentru afumat: ce trebuie sa stiu? Rumegus pentru afumat: ce trebuie sa stiu?
Cum alegi cea mai buna incaltaminte de protectie? Cum alegi cea mai buna incaltaminte de protectie?
Amenajeaza-ti micul atelier de pictura Amenajeaza-ti micul atelier de pictura

Vezi mai multe articole