Solutiile de iluminat inteligent cu LED contribuie la scaderea emisiilor CO2 cu peste 60%

17 august, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Philips Lighting aduce în prim plan iluminatul stradal inteligent cu LED, soluție care poate contribui la scăderea emisiilor CO2 cu peste 60%.

În cadrul evenimentului “Local 2030: Hub for Sustainability Solutions” organizat de către ONU, la New York, Philips Lighting a adus în prim plan necesitatea unor date de înaltă calitate pentru a înțelege valoarea sistemelor LED și abordarea acestei nevoi de către Philips Lighting în parteneriat cu World Council on City Data (WCCD).

Scopul este ca până în anul 2025, iluminatul stradal să fie realizat 100% cu LED-uri, ceea ce ar putea reduce consumul global de energie de la 15% la 8%.

”Iluminatul stradal este pretutindeni, conectivitatea nu. Din păcate, nu conștientizăm cum putem folosi puterea internetului în avantajul nostru și al mediului în care trăim. În România, de exemplu, chiar și unele dintre localitățile mici au trecut la LED, însă nu toate respectă standardele de calitate. De folosirea conceptului Internet of Things nici nu poate fi vorba. Pentru a ține pasul cu revoluția tehnologică și impactul pozitiv asupra vieții noastre de zi cu zi,  avem nevoie să fim educați în această direcție”, spune Bogdan Balaci, Director General Philips Lighting pentru sud-estul Europei.

Mai mult decât atât, iluminatul corect şi de o calitate mai bună ar putea aduce și alte beneficii, cum ar fi percepția îmbunătățită a cetățenilor în ceea ce privește siguranța lor sau atractivitatea orașului. Prin aceste efecte benefice, iluminatul inteligent cu LED va avea o contribuție majoră la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, un set de obiective convenite la nivel global pentru a ajunge la un viitor sustenabil până în 2030.

"Încurajăm toate orașele să folosească în totalitate sisteme de iluminat public cu LED până în 2025. Dintre cele aproximativ 300 de milioane de lumini stradale din întreaga lume, doar 1 din 10 reprezintă LED-uri eficiente din punct de vedere energetic, iar doar 2% sunt conectate. Combinarea iluminatului eficient din punct de vedere energetic cu managementul conectat al sistemului poate aduce economii de energie de până la 80%", a subliniat Harry Verhaar, Head of Global Public & Government Affairs, Philips Lighting.

• În 2016, Philips Lighting în colaborare cu World Council on City Data (WCCD)  au realizat economii de energie de 63% prin implementarea unui astfel de sistem în Los Angeles. Astfel, orașul american a economisit costuri de 9 milioane dolari și a redus emisiile anuale de gaze cu efect de seră asociate cu iluminatul public cu 47.000 de tone metrice. Aceasta este echivalentă cu emisiile de gaze cu efect de seră generate de aproximativ 10.000 de automobile conduse timp de un an1.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

De ce in Bucuresti se vand mai putine apartamente noi decat in Budapesta De ce in Bucuresti se vand mai putine apartamente noi decat in Budapesta
Hornbach isi consolideaza angajamentul pentru exploatarea responsabila a padurilor Hornbach isi consolideaza angajamentul pentru exploatarea responsabila a padurilor
Prima Casa 2: Comisionul perceput de Fond creste la 0,49% - 11 martie 2010 Prima Casa 2: Comisionul perceput de Fond creste la 0,49% - 11 martie 2010
Praktiker lanseaza catalogul „Gradina si Camping” Praktiker lanseaza catalogul „Gradina si Camping”
Miele prezinta noile serii de electrocasnice la IFA 2017 Miele prezinta noile serii de electrocasnice la IFA 2017
Asociatii de proprietari Asociatii de proprietari

Vezi mai multe articole