on

Synology propune DiskStation DS420j ca solutie de server pentru acasa

18 martie, 2020

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Synology, producator de renume mondial specializat in dezvoltarea si comercializarea de echipamente performante pentru stocarea datelor cu conectare la retea, a lansat DiskStation DS420j – un dispozitiv de stocare in retea ideal pentru utilizatorii casnici care au nevoie de un server de date, o solutie de Cloud personal, backup sau sincronizare.

Tehnica de calcul a evoluat enorm de la patrunderea in secolul al XXI-lea si pana acum, iar volumul de date generate de utilizatori a crescut exponential in toata aceasta perioada. Tipologia utilizatorului de tehnologie a suferit modificari consistente si, drept rezultat, acesta nu se mai rezuma la utilizarea unui PC, ci dispune de cele mai multe ori si de un smartphone, un laptop si chiar o tableta, eventual de o camera foto. Toate acestea sunt folosite constant pentru a genera continut, indiferent ca vorbim despre fotografii, clipuri video sau documente digitalizate. Acestea sunt numai scenariile uzuale, pe care le intalnim la fiecare pas. Lor li se adauga un numar tot mai mare de creatori de continut, indiferent ca vorbim despre materiale video, prelucrari grafice, editari foto sau creatii audio. Toate acestea au o valoare personala sau financiara pentru cei care le-au creat. De aceea sunt necesare solutii de stocare de calitate, cu fiabilitate sporita si flexibile, care sa garanteze posibilitatea de a accesa datele, oricand si de oriunde. Din acest motiv, Synology a lansat DiskStation DS420j – un nou NAS prevazut cu 4 bay-uri de 3.5” – pentru a putea oferi utilizatorilor atat performante de top, cat si siguranta sporita pentru datele stocate.

Pe masura ce cantitatea datelor generate de dispozitive mobile, laptopuri si camere a crescut, sincronizarea si partajarea acestora s-au transformat in adevarate provocari pentru utilizatori. De aceea, ei au nevoie de o solutie fiabila, care sa le garanteze protejarea datelor digitale”, a spus Kevin Meng, Product Manager la Synology Inc. „DS420j reprezinta o solutie personala usor de folosit pentru utilizatorii casnici si familiile care doresc sa sincronizeze si sa partajeze momentele pretioase”.

Echipat cu un procesor quad-core 64bit tactat la 1.4GHz, 1GB memorie RAM DDR4 si 2 porturi USB 3.0, noul Synology DS420j reprezinta reteta perfecta pentru echilibrul optim dintre performanta si flexibilitate, putand deservi in acest fel un numar ridicat de utilizatori cu cerinte si nevoi variate. Totodata, consumul de energie este unul scazut ce variaza intre 7.88W in modul hibernare si 21.71W atunci cand este folosit activ. Platforma hardware performanta este completata de o solutie software pe masura. Sistemul de operare DiskStation Manager dezvoltat de Synology este deja recunoscut pentru complexitate, flexibilitate si usurinta in utilizare.

 

Printre altele, acesta permite administrarea eficienta a colectiei de fotografii, cu posibilitate de recunoastere faciala si recunoasterea subiectului, sau streaming-ul de continut direct pe televizor, cu suport pentru Apple TV, Android TV si Samsung TV. De asemenea, este asigurata integrare deplina cu dispozitivele mobile, care pot fi folosite in acest fel pentru a obtine acces la tot continutul personal. Nu lipsesc nici solutiile de backup si sincronizare, modulul pentru sisteme de supraveghere video sau suportul pentru server VPN.

Utilizatorii au posibilitatea de a instala peste 150 module optionale, sortate pe categorii, in functie de aplicabilitate.

Synology DS420j este disponibil in Romania la un pret estimativ de 1650 RON, prin intermediul partenerilor autorizati. 

 

Despre Synology

Bucurandu-se de increderea celor mai exigenti utilizatori din industria IT, cu peste sase milioane de instalari la nivel global, Synology s-a angajat inca de la infiintarea sa din anul 2000 sa transforme modul in care sunt gestionate datele, ca obiect central al oricarui mediu de activitate. Prin eleganta, simplitate, securitate si fiabilitate, Synology are un rol important de jucat, asumandu-si misiunea de a proteja datele lumii. Compania ofera o gama larga de solutii sustinute de inovatie de ultima ora si fiabilitate dovedita pe termen lung, cu o experienta solida in indeplinirea asteptarilor si cerintelor din ce in ce mai mari.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Casa inteligenta - Avantaje si riscuri ale Internet of Things Casa inteligenta - Avantaje si riscuri ale Internet of Things
TaHoma switch | O solutie smart home pentru o casa automatizata TaHoma switch | O solutie smart home pentru o casa automatizata
Cum ne ferim de supraincalzire? Cum ne ferim de supraincalzire?
TP-Link a anuntat la CES 2021 primul sistem mesh Wi-Fi 6 din lume cu asistentul vocal Alexa integrat TP-Link a anuntat la CES 2021 primul sistem mesh Wi-Fi 6 din lume cu asistentul vocal Alexa integrat
Tesla Solar Roof: acoperisul viitorului apropiat Tesla Solar Roof: acoperisul viitorului apropiat
Transforma serile de film de acasa in experiente de cinema Transforma serile de film de acasa in experiente de cinema

Vezi mai multe articole